Sînt aproape zece ani de cînd a fost introdus în şcoli programul ce a primit numele, destul de amuzant, „Cornul şi laptele”. Guvernul social-democrat al lui Adrian Năstatse, la putere atunci, a prezentat această iniţiativă ca o importantă realizare şi ca o dovadă a grijii pentru sănătatea tinerei generaţii. Opoziţia, fireşte, a minimalizat-o şi a ironizat-o.
Era vorba, de fapt, de o gustare dată copiilor în pauza mare, constînd – invariabil – dintr-un corn şi un pahar cu lapte. S-a acceptat totuşi o derogare: dacă lipsea laptele, era acceptat un triunghi de brînză topită. Şi iată că au trecut ani buni, s-au schimbat guverne, s-au făcut şi desfăcut alianţe dar cornul cu laptele a rămas.
Cum a ajuns să fie perceput astăzi rezultă dintr-o anchetă intreprinsă de către un organism competent. Aşadar, cornul şi laptele au succes mai ales la ţară, cu deosebire la copiii de etnie romă. Pentru unii dintre ei e singura masă mai consistentă peste zi. Altfel, elevii se declară fie indiferenţi, fie nemulţumiţi de calitatea produselor. Cornurile sînt vechi, se fărîmiţează, laptele e de o prospeţime dubioasă. Copiii nu aruncă totuşi produsele ci le iau acasă şi le dau la păsări sau la cîini.
La oraş însă se întîmplă mai rar să vezi găini crescute pe balcon. Pe de altă parte, elevul de la oraş e mai zvăpăiat, mai emancipat şi nu o dată mai inventiv. Aşa că el pune accent pe dimensiunea ludică. Cornul ţine loc de minge de fotbal, cutiuţa cu lapte e pe post de proiectil iar cu brînza topită poţi scrie pe tablă ce-ţi trece prin cap.
Să mănînce atît de bine aceşti copii acasă încît să se distreze cu gustarea oferită de către stat? Parte dintre ei cu siguranţă, însă nu în această direcţie trebuie căutată explicaţia. Mult mai plauzibil e faptul că au intervenit rutina şi saţietatea. An de an, lună de lună, săptămînă de săptămînă, zi de zi corn cu lapte – pînă la urmă, cum se spune pe româneşte, ţi se apleacă. E imposibil ca nimeni să nu se fi gândit că ar trebui introdusă ceva varietate dar au lipsit, probabil, mijloacele financiare. Sau, cine ştie, din punct de vedere birocratic ar fi fost prea complicat. Şi ar fi trebuit organizate noi licitaţii pentru a desemna firmele distribuitoare.
Aşa că s-a ales soluţia cea mai comodă: nu se schimbă nimic. De ce să perturbi un mecanism care funcţionează, chiar dacă funcţionează în gol? Dacă nu cumva vreun înalt demnitar, chemat să se pronunţe asupra chestiunii, va fi parafrazat fără să ştie cuvintele apocrife atribuite reginei Maria Antoaneta: „Nu le plac cornurile? Atunci să mănînce cozonac”.
