17 februarie 2001
Ristea Priboi și integrarea euro-atlantică.
Editorialul săptămînal.
de Nestor Ratesh
Premierul Năstase afirma săptămîna aceasta că integrarea Romaniei în NATO nu va depinde de numirea fostului ofiţer de securitate Ristea Priboi la conducerea Comisiei parlamentare pentru controlul Serviciului de Informaţii Externe, ci de considerente mai importante. El are, desigur, dreptate.
Romania este luată în considerare ca un candidat serios pentru Alianţa Atlantică datorită poziţiei ei strategice, potenţialului ei militar, rolului stabilizator pe care l-ar putea juca în Balcani. Acestea sunt lucruri esenţiale, dar dacă NATO ar lua decizia de admitere numai pe aceste considerente, Romania ar fi deja membru al Alianţei. Nu este pentru că mai sunt şi alte criterii de admitere, cum sunt, de pildă, credibilitatea ţării ca aliat, măsura în care împărtăşeşte valorile Occidentale, capacitatea ei economică, militară şi politică de a-şi îndeplini obligaţiile de aliat.
Cînd se va relua anul viitor discuţia asupra lărgirii, în continzare a NATO, aceste împrejurări vor cîntări greu în decizia pe care aliaţii occidentali o vor lua, dacă să continue extinderea şi care anume ţări să fie acceptate. România are încă lacune încă în mai multe privinţe şi eliminarea lor va cere eforturi şi resurse substanţiale.
Într-o privinţă fundamentală, nu se cer însă nici resurse şi nici eforturi, ci mai curînd, bun simţ. Mă refer la un comportament care sa inspire încredere Occidentului, să-l convingă că România poate fi un aliat fidel şi de nădejde, că este alături de aliaţii apuseni nu numai în vorbe ci şi în fapte.
Chiar de-ar fi perfectă în toate celelalte domenii, România nu va fi acceptată în NATO dacă nu există certitudinea că se poate avea încredere în ea, in toate privinţele.
Aici se încadrează cazul Priboi, ca de altfel şi excursia unor parlamentari romani la Bagdad. Proaspătul ales preşedinte al Comisiei pentru controlul SIE a fost înainte de decembrie 1989 ofiţer superior al serviciului de spionaj care se numea atunci Directia de Informaţii Externe, DIE. El însuşi a spus că s-a ocupat atunci de Anglia şi Statele Unite. Cu un minimum de perspicacitate nu e greu de presupus ce a însemnat să se „ocupe” de cele doua puteri occidentale. Însemna să le spioneze.
Faptul că nimeni, într-o pozitie de autoritate nu a vrut să dezvaluie atribuţiile exacte ale fostului ofiţer sugerează că ele au fost foarte sensibile şi importante. De altfel, premierul Năstase era citat deunăzi de a fi spus, încercînd să minimalizeze semnificaţia cazului Priboi, dar în fapt, îngroşînd-o, că „înainte de 89 exista un serviciu de informaţii care spiona în exterior şi bănuiesc că în aceiaşi perioadă existau servicii de informaţii în Occident care spionau Romania”.
Simplu ! „Dinte pentru dinte”... Dar ce caută fostul spion anti-Occidental, care în aprecierea primului ministru şi-a făcut datoria de ofiţer într-o pozitie de influenţă, acum, cînd inamicul de atunci a devenit Alianţa în care Romania rîvneşte să intre?!
Am lăsat deoparte acuzaţiile că datoria lui Ristea Priboi ar fi avut ceva de-a face cu terorizarea redactorilor Europei Libere, care aduceau romanilor mesajul Occidentului. Cum am spus şi în alte emisiuni, nu avem informaţii proprii care să confirme sau să infirme aceste acuzaţii, dar nu putem să nu aplecăm urechea amintindu-ne prin ce am trecut atunci.
Cazul Priboi nu este un accident fără importanţă, mai ales într-o săptămînă în care cinci parlamentari romani, doi dintre ei din partidul de guvernămînt au făcut o vizita „curioasă” la Bagdad, însoţind un transport de mărfuri încă nu pe deplin
elucidat către o ţară sub un embargo sever şi tratată ca unul dintre cele mai periculoase din lume. Acelaşi Bagdad, care, cîteva zile după vizita calificată de irakieni a fi fost „de solidaritate” a fost bombardat de aviaţia aliată. Ce să gîndească Londra sau Washingtonul despre astfel de coincidenţe ?
