Linkuri accesibilitate

Gaddafi sfidează demonstranții și îi amenință cu represalii


Demonstrație de protest în portul Tobruk
Demonstrație de protest în portul Tobruk

Consiliul de Securitate ONU s-a întrunit la cererea diplomaților libieni care s-au distanțat de regimul lui Gaddafi

In cursul serii, colonelul Gaddafi s-a adresat naţiunii la televiziunea de stat şi într-un discurs în care a acuzat Occidentul că încearcă să-şi impună punctul de vedere asupra Libiei, și a declarat ca nu va demisiona. Gaddafi a spus ca are dreptul sa rămîna la putere şi că nu-şi va părăsi ţara şi va muri ca un martir pentru ţara sa.

Gaddafi a spus ca protestatarii sunt sub efectul drogurilor şi şi-a chemat suporterii să-i sprijine regimul. Gaddafi a anuntat şi că cei care se vor ridica impotriva regimului sau vor fi executati.

Influentul senator american democrat John Kerry, preşedintele Comitetului pentru relaţii externe al Senatului a cerut tuturor companiilor petroliere americane să pună capăt imediat operaţiunilor lor din Libia, ca urmare a violenţelor guvernului de la Tripoli impotriva protestatarilor. Intr-un comunicat al senatorului Kerry se spune şi că Statele Unite vor lua în considerare reîmpunerea de sancţiuni regimului de la Tripoli.

Potrivit relatărilor, liderul libian Moamar Gaddafi a ordonat noaptea trecută armatei să folosească aviaţia pentru a–i bombarda pe protestatarii civili.

La New York, Consiliul de Securitate ONU s-a întrunit pentru a discuta situaţia din Libia, după ce diplomaţi libieni au cerut acţiuni concrete impotriva regimului colonelului Gaddafi dupa ce acesta a declanşat acţiuni militare impotriva civililor neinarmaţi. Reuniunea Consiliului de Securitate a fost convocata la cererea Braziliei care deţine presedinţia prin rotaţie a Consiliului.

Alți diplomaţi libieni de prim rang au cerut demisia colonelului Gaddafi care conduce ţara nord africană cu o mina de fier de 42 de ani.

Acţiuni de solidaritate cu protestatarii libieni au avut loc in fata mai multor ambasade ale Libiei din lume, de la Stockholm la Belgrad. La Stockholm, informează agenţia Associated Press, unde manifestanţii au fost primiţi în ambasadă, a fost arbordat steagul libian din perioada monarhiei, dinainte de la lovitura de stat din 1969 care l-a adus in fruntea statului pe colonelul Gaddafi.

Secretarul general al ONU, Ban Ki Moon a condamnat atacurile aviatiei impotriva civililor si a declarat ca a avut ieri o convorbire telefonica de 40 de minute cu colonelul Gaddafi, cerîndu-i sa pună capăt violenţelor.
XS
SM
MD
LG