Mai multe asociatii care lupta pentru drepturile comunitatilor de romi din Romania au organizat in luna februarie citeva dezbateri legate de problemele cu care se confrunta romii din aceasta tara,
Punctul de pornire a fost comemorarea la 2 februarie a victimelor Holocaustului-Shoah-Samudaripen. Conferinta de la Bucuresti a fost un eveniment paralel cu declaratia sustinuta in aceeasi zi in plenul Parlamentului European de presedintele acestei institutii Jerzy Buzek, pe marginea genocidului la care au fost supusi romii in timpul celui de-al doilea razboi mondial. (Comemorarea din 2 februarie a avut loc in continuarea adunarii publice din 27 ianuarie, prilejuita de Ziua Internationala pentru Comemorarea Victimelor Holocaustului).
Potrivit unui comunicat de presa al Centrului pentru Educatie si Dezvoltare Sociala, organizatorii comemorarii victimelor Holocaustului doresc sa continue in 2011 actiunile publice prin care isi exprima dreptul de a se autoidentifica cu numele de ”romi” – si nu acela de “tigani” in relatiile cu autoritatile publice si institutiile de stat din Romania.
Denumirea de “tigan” a fost utilizata pentru recenzarea si apoi pentru deportarea romilor in Transnistria de catre autoritatile romane din perioada celui de-al doilea razboi mondial, se mai spune in comunicatul citat.
O alta comemorare a avut loc recent la Muzeul Taranului Roman din Bucuresti prilejuita de aniversarea la 20 februarie a 154 de ani de la dezrobirea romilor din Tara Romaneasca. Sociologul Nicolae Gheorghe, unul din participantii la aceasta comemorare, i-a acordat un interviu corespondentului nostru Lucian Stefanescu.