Linkuri accesibilitate

2.03 - București: Încotro se îndreaptă politica externă a Romaniei?


De ce ar avea nevoie premierul Adrian Năstase de datele sondajului MetroMedia? In ultimul timp au apărut semne de sabotare a unei strategii pro-NATO.


2 martie 2001

Actualitatea. Moderator: Radu Călin Cristea; comentator: Gabriel Andreescu).

Încotro se îndreaptă politica externă a Romaniei ?

Saptamina aceasta a fost dat publicităţii un sondaj efectuat între 8 și 13 februarie de MetroMedia Transilvania. Sondajul aduce cîteva rezultate impresionante. Ce ar răspunde romanii dacă s-ar ţine un referendum privind integrarea în NATO ? 85% dintre intervievaţi, ar spune DA, 6 % ar spune Nu iar 9 % nu ar merge la vot. Deci, integrarea în NATO ar avea la noi o cotă extraordinară.

De ce Romania n-a fost invitată în 1997, la Madrid ? Răspunsurile sunt şi mai surprinzătoare: 80% susţin că nu am îndeplinit condiţiile, 5 % sunt de părere că americanii ar fi vrut să ne ţină afară. 6% acceptă ideea Occidentul nu ne-a vrut. Iar 10 % susţin că Rusia s-a opus. Rezultatul arată o nebănuită maturitate a opiniei publice.

Conform sondajului, pentru o alianţa cu SUA şi ţările NATO se pronunţă circa 62 % dintre locuitori. Alianţa cu SUA şi ţările Europei de Vest, deci cu tot Occidentul, ar fi dorită de 83 %. Doar 2 % din populaţia Romaniei ar dori să se alieze cu Rusia. Sondajul sugerează deci o puternică orientare atlantistă şi occidentală la nivelul populaţiei şi s-ar putea spune o anumită maturitate.

Semnificaţia cifrelor de mai sus este întărită de preferinţele pentru diferite ţări: în fruntea simpatiei romaneşti s-ar afla Germania şi Franţa cu 96 % simpatizanţi. Statele Unite şi Grecia au o cota de 93%, Polonia 85 % [...] cu Moldova 60 %, cu Iugoslavia 57 %. [...]

De ce ar avea nevoie premierul Adrian Năstase de datele sondajului ? In ultimul timp au apărut semne de sabotare a unei strategii pro-NATO. Presa, de la cotidianul Ziua pînă la revista 22 a argumentat efectul nefast al schimbăriilor din conducerea Serviciilor de Informatii. La SRI a fost pus director Radu Timofte despre care au apărut alegaţii privind o atitudine pro-rusă. In fruntea serviciului de telecomunicatii speciale a fost adus Tudor Tănase, ofiţer de securitate pînă în 1989. [...]

As sugera ascultătorului să urmărească care va fi atitudinea Romaniei în luna iunie a acestui an cînd se decide viitorul misiunii OSCE în Estonia. Dorinţa Occidentului ar fi să o închidă. A Rusiei să o menţină pentru a bloca integrarea acestei mici şi brave ţări baltice. Romania este capabilă, datorită pozitiei sale să decidă în aceasta chestiune. Ce va face Romania la momentul respectiv, iată un lucru ca ne poate spune multe.

Am enumerat evoluţii care par a fi o politică premeditată împotriva integrării euro-atlantice a Romaniei. Şi iată acum, mişcarea lui Adrian Năstase de plasat în categoria evenimentelor pro-atlantice. Să fie aceasta expresia unei lupte interne în PDSR? Pro sau anti Occidentală ? ar fi bine să putem participa, nu doar asista la evoluţiile de care depinde viitorul nostru.
XS
SM
MD
LG