Sinteza săptămînii politice românești
Guvernul e mulţumit: a adoptat un Cod al muncii flexibil, cu care să bată şaua economiei mai eficient. E flexibil, spune şi preşedintele Băsescu, pentru că până acum piaţa muncii era încremenită. Rata şomajului era nemulţumitoare, patronii erau împiedicaţi să concedieze după bunul plac de tot soiul de prevederi romantice ale codului muncii, ale contractului de ramură şi actelor de privatizare. Oamenii se eternizau în diverse funcţii şi nimic nu-i mai clintea, nici schimbarea majorităţii politice şi nici cea a patronului.
De acum încolo să te ţii viituri şi tsunami pe piaţa muncii. Unii patroni, mai ales cei nemulţumiţi că mimozele de angajaţi sunt mai fragile decât rabotezele la care muncesc, că trebuie să dea plăţi compensatorii, să justifice concedierile şi să-i compenseze rezonabil pe cei disponibilizaţi, i-au aplaudat la scenă deschisă pe scamatorii din guvern, că au scos din joben un cod al muncii care bagă spaima în salariaţi.
Pe piaţa muncii se desfăşoară un război nedeclarat între patroni şi salariaţi, conflict care a produs milioane de zile de concedii medicale (multe fictive) şi alte milioane de lei, beneficii ascunse din orele suplimentare nepontate (un alt fel de muncă la negru cu acte legale), concedieri şi promovări abuzive, boli profesionale de nevindecat şi umilinţe infinite.
Nu ştim cine beneficiază de noul cod de război şi de ce trebuie ca guvernul să fie arbitrul care stabileşte noi reguli ale jocului. Ce sens are acest promiscuu menaj în trei când negocierea dintre cei doi parteneri sociali implicaţi, patronatele şi sindicatele, ar trebui să fie directă, faţă în faţă. Poate şi pentru că firmele private au alergie la sindicalizare.
Poate pentru că sindicalismul a început să reprezinte în mare măsură plaja de angajaţi de la stat unde funcţionează orice criteriu vreţi, numai cel al competenţei nu. Şi nici nu va funcţiona, de vreme ce funcţiile de răspundere sunt puternic politizate. Oricum, puzderia de patronate autohtone şi sindicatele, compromise printr-o campanie orchestrată de la nivel înalt, s-au retras de la masa de negocieri spunând că discuţiile sunt inutile, guvernul fiind decis să adopte codul muncii fără modificări substanţiale.
Principala lor obiecţie este că acest cod nu reglementează, ci rentabilează relaţiile de muncă în beneficiul patronului care poate acum să-şi flexibilizeze cum vrea angajaţii, că nu mai are de ce se teme. Susţinătorii noului cod pretind, la rândul lor, că România nu produce pentru că patronii (inclusiv statul) nu pot face ce vor din angajaţii lor, singurii vinovaţi de stagnarea economică.
Cu toate că singurele investiţii au fost în buzunarul clienţilor politici, o mare parte din industrie, chiar şi cea profitabilă, fiind închisă şi vândută la fiare vechi, iar codul fiscal (alt cod flexibil) a scos de pe piaţă sute de mii de întreprinzători şi i-a aruncat în şomaj pe angajaţii lor. Piaţa şi câmpia muncii devin tot mai mici şi flexibile.
Noul cod nu face decât să legitimeze mecanismele prin care multe firme îşi lasă leşinaţi angajaţii la capătul unor maratoane prost plătite, dar bine controlate prin contracte individuale şi promisiunea primelor şi promovărilor pe scara infinită a sclaviei instituţionale. Faptul că o clasă politică plină de incompetenţi discută despre triumful competenţei te umple de gânduri.
Competenţă? De-a lungul anilor nu s-a putut organiza în gimnaziu un examen de competenţă decent. În licee sau facultăţi se intră pe criteriul cantităţii, iar examenele de orice tip şi nivel sunt trucate, parcă ostentativ. În mediul universitar şi în cel politic domnesc plagiatul şi impostura, iar celelalte domenii s-au umplut şi ele de competenţi analfabeţi. Însă Codul muncii se va aplica, probabil, doar la nivelele executive, acolo unde se munceşte cu adevărat pentru că funcţiile de conducere cer alte competenţe şi alt tip de flexibilitate.
