Linkuri accesibilitate

Un sistem pe cale de perfecționare: asistența juridică garantată de stat


Maria Gervas
Maria Gervas

În cei trei ani de la aplicarea sistemului, avocaţii plătiţi de stat acordă asistenţă juridică gratuită doar persoanelor implicate în dosare penale.


În Republica Moldova functionează deja de doi ani sistemul de asistenţă juridică garantată de stat. Existenţa avocaţilor plătiţi din buget, care să îi reprezinte în instanţă pe oamenii cu venituri mici, a fost aşteptată în special de asociaţiile pentru drepturile omului, care văd o şansă pentru toţi de a avea acces la justiţie şi la servicii juridice de calitate.

Victor Zaharia
Victor Zaharia: „Sistemul asistenţei juridice garantată de stat a venit să substituie sistemul avocaţilor din oficiu. Practica, evaluările demonstrează că avocaţii din oficiu de fapt era un sistem pentru avocaţii săraci. Legislatorul a dorit să facă un sistem pentru oamenii care nu au resurse financiare, adică să fie o egalitate între cei care au bani şi cei care nu au bani, or, justiţia nu trebuie să depindă de capacitatea de plată a unei persoane”, spune preşedintele Consiliului Naţional pentru Asistenţa Juridică Garantată de Stat.

În cei trei ani de la aplicarea sistemului, avocaţii plătiţi de stat acordă asistenţă juridică gratuită doar persoanelor implicate în dosare penale. Abia din 2012 aceştia urmează să acopere şi litigiile civile. Totuşi, judecătorii care au examinat dosare penale cu inculpaţi reprezentaţi de avocaţi plătiţi de stat, aşteaptă de la ei o mai bună pregătire.

Iată ce spune Maria Ghervas de la judecătoria Botanica din Chişinău: „De multe ori ne ciocnim în şedinţele de judecată că asistenţa gratuită din numele statului o acordă de obicei avocaţii tineri, care nu prea au experienţă, nu prea au clienţi, acolo este un salariu stabil pe care îl plăteşte statul pentru participare în şedinţele de judecată şi până îşi fac o experienţă oarecare, ei acceptă, dar deseori ei nu se manifestă la justa lor valoare şi ceea ce ar trebui să primească, asistenţa respectivă din partea avocatului, nu se vede”.

Victor Zaharia se declară parţial de acord cu acest lucru, însă spune că de vină ar fi, pe lângă finanţarea slabă şi fluctuaţia de cadre din sistem, calitatea generală a serviciilor prestate de avocaţii din Moldova.

Victor Zaharia: „Atâta timp cât cultura de apărare în general sau profesia avocăţească prestează servicii la un anumit nivel, asistenţa garantată de stat, calitatea, nu poate fi nicicum mai bună. Or, avocatul privat acordă servicii cu plată într-o anumită sistuaţie, iar în alta - servicii plătite de stat ... şi, de cele mai multe ori, statul plăteşte mai puţin decât o persoană privată şi atunci acest factor îi face pe unii să presteze servicii de o calitate mai proastă“.

Chiar şi aflat la început de cale, sistemul se perfecţionează şi caută să cuprindă cât mai mulţi beneficiari, mai spune Victor Zaharia. El explică cine poate apela în prezent la serviciile avocaţilor din cadrul asistenţei juridice garantate de stat.

Victor Zaharia: „Dacă vorbim de cauzele penale, practic poate solicita orice persoană. Asta nu înseamnă în mod automat că lui o să I se acorde. Avem stabilite anumite situaţii în care nu se verifică capacitatea de plată şi avem situaţii când este vorba de un minor, sau persoană cu dezabilităţi, în asemenea situaţii însuşi solicitarea este temei suficient pentru a acorda asistenţă. Şi există situaţii în care se verifică capacitatea de plată . Ca pondere este vorba de 25-30 procente. De regulă se adresează persoane care sunt din păturile social vulnerabile şi se încadrează în categoriile de asistenţă garantată în care nu se verifică capacitatea de plată”.

Deocamdată, nu au fost făcute studii care ar evalua calitatea serviciilor prestate de avocaţii din cadrul sistemului de asistenţă juridică garantată de stat. Cu toate acestea, numărul beneficiarilor este în creştere şi depăşeşte de câteva ori estimările iniţiale. În anul 2010 a fost acordată asistentă juridică garantată de stat la peste 23 mii de oameni.
Previous Next

XS
SM
MD
LG