Linkuri accesibilitate

12.04.97 - Sanda Stolojan: Fantasmele românilor sunt extraordinare


Pînă la căderea regimului comunist Sanda Stolojan a condus Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului în România cu sediul la Paris. A fost una dintre cele mai active instituții ale exilului românesc.


12 aprilie 1997

Sanda Stolojan: Fantasmele românilor sunt extraordinare.


Oameni, destine, istorie.
O emisiune de Mircea Iorgulescu.

Doamna Sanda Stolojan trăiește la Paris de treizeci și cinci de ani, fiind plecată din România în 1962. Cum veți auzi, în urma unui târg. A fost vîndută atunci de statul comunist român, împreună cu soțul său. Ca o marfă.

Nepoată a lui Duiliu Zamfirescu și fiică a lui Alexandru Duiliu Zamfirescu, Sanda Stolojan a moștenit de la înaintașii săi în linie paternă, și a continuat, o dublă tradiție, literară și diplomatică. [...]

Oameni, destine, istorie: cu Sanda Stolojan
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:49:55 0:00
Link direct


Instalarea regimului comunist în România a întrerupt însă continuarea acestei duble tradiții. A întrerupt-o în țară, fiindcă la Paris, Sanda Stolojan le-a dus pe ambele mai departe. Poetă, prozatoare, eseistă, Sanda Stolojan a fost, totodată, interpreta oficială a președinților francezi în relațiile acestora cu România. L-a însoțit pe Charles de Gaulle la București, în 1968, a luat parte la ultima vizită făcută de Ceaușescu la Paris, la sfârșitul anilor ʼ70, la invitația lui Valéry Giscard dʼEstaing, a fost, acum, de curînd, în România, în aceeași calitate oficială, cu ocazia vizitei făcute la București de președintele Jacques Chirac.

Dar nu este numai atât. In calitatea sa de interpretă, Sanda Stolojan a luat parte la numeroase întîlniri și convorbiri și negocieri ale organizațiilor europene, și nu numai pentru relațiile cu România. In jurnalul său, apărut în 1996 la Editura Humanitas din București, jurnal intitulat Nori peste balcoane și subintitulat Jurnal din exilul parizian, ea consemnează numeroase deplasări în calitatea sa profesională în Europa și pe alte continente. [...]

Intre discreție și angajare: fiindcă pînă la căderea regimului comunist Sanda Stolojan a condus Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului în România cu sediul la Paris. A fost una dintre cele mai active instituții ale exilului românesc.

(Textul integral al interviului a fost publicat în volumul M. Iorgulescu, Convorbiri la sfîrșit de secol, Editura Fundației Culturale Române, București, 2006, pp. 32-46).
XS
SM
MD
LG