Linkuri accesibilitate

450 de mii de japonezi rămași fără adăpost


Adăpost și prim ajutor după evacuare
Adăpost și prim ajutor după evacuare

Numărul victimelor castrofei de săptămîna trecută este estimat la peste 4000, iar 8000 de persoane sunt date dispărute.

Şeful agenţiei atomice a Naţiunilor Unite a avertizat astăzi împotriva ştirilor de natură să provoace panica. Vorbind la Viena, Yukia Amano, el însuşi japonez, a spus că nu este momentul să spunem că situaţia de la centrala atomică Fukuşima ar fi scăpat de sub control. Amano a reacţionat astfel la remarcile comisarului pentru energie al UE, Guenther Ottinger, care spunea astăzi că autorităţile nipone ar fi pierdut controlul asupra centralei avariate de cutremurul şi valurile ţunami de vinerea trecută.

Tot astăzi, ambasada Statelor Unite la Tokio a cerut cetăţenilor americani să părăsească de îndată o regiune din jurul centralei cu o rază mult mai mare decât aşa-numitul „cordon de securitate” stabilit de japonezi, într-un semnal că americanii cred şi ei, ca şi comisarul european, că situaţia este mai gravă decât pare şi decât vrea să recunoască guvernul de la Tokio.

Între timp, autorităţile nipone luptă şi cu problemele umanitare create de dezastrul de săptămâna trecută, încercând să dea adăpost temporar celor aproximativ 450.000 de cetăţeni rămaşi fără case. Numărul victimelor este estimat la peste 4000, iar 8000 de persoane sunt date dispărute.

Impactul catastrofei asupra economiei Japoniei, a treia din lume, creşte şi el pe zi ce trece. Constructorii de automobile niponi au anunţat că unele uzine vor rămâne închise. Dar AP notează că unele din marile firme din industria auto plănuiesc să reia producţia spre sfârşitul acestei săptămâni.

Franţa, care conduce grupul celor mai dezvoltate ţări ale lumii, a spus că miniştrii de finanţe din G7 vor ţine de urgenţă o teleconferinţă pentru a discuta impactul crizei japoneze asupra economiei globale şi eventuale măsuri de calmare a pieţelor internaţionale.
  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG