17 martie 2001
Editorial.
de Nestor Ratesh.
Despre Europa Liberă se poate citi astazi în toate ziarele romaneşti importante graţie cuvintelor rostite de preşedintele Ion Iliescu la lansarea unei cărţi despre postul nostru de radio. Şeful statului a fost aparent în ton cu linia cărţii şi cu cea a altor vorbitori la lansare care avea, potrivit ziarului „Adevarul” un aer de reproş dacă nu de ranchiună. În esenţă, domnul Iliescu a afirmat că Europa Liberă a jucat un rol important înainte de decembrie 1989, dar după aceea a adoptat „o pozitie militantă anti-Iliescu, anti-FSN, pentru susţinerea tuturor mişcărilor protestatare şi a generatorilor de violenţă din viaţa politică”.
La solicitarea presei postul nostru de radio a reacţionat temperat amintind că am fost şi în trecut criticaţi pentru emisiunile noastre, dar credem că am relatat întotdeauna corect şi echilibrat despre evenimentele care au avut loc.
Este oarecum inevitabil ca acei cărora nu le place jurnalistica echilibrată şi corectă să ne critice. Atitudinea noastră a fost şi rămîne de a nu ne anjaga în polemici cu criticii noştri.
Într-o democraţie există întotdeauna o tensiune între guvernanţi şi presă. Nu ne miră că ea există şi în Romania. E adevărat însă că, în Occident, unde rolul presei în societate este înţeles mai bine supărarea guvernanţilor faţă de ceea ce se spune sau se scrie în presă despre ei ia rareori forma unor reproşuri virulente. Pentru că, pluralismul de opinii şi de interpretări, ca şi insistenţa presei de a-şi îndeplini rolul de „cîine de pază al societăţii” ori de a 4-a putere în stat, cum i se mai spune oarecum impropriu, este în interesul democraţiei şi foarte adesea chiar în interesul politicienilor.
Aceştia ştiu că nu vor rămîne veşnic la putere, că au fost şi vor ajunge inevitabil şi în opozitie şi că, prin urmare prezenţa unor mass media puternice şi neinhibate este o pavăză fundamentală a ordinii democratice. Se crează astfel un moduis vivendi care nu numai că garantează libertatea de expresie, dar stimulează un respect şi o preţuire pentru presă, dincolo de amărăciune şi ostilitate.
Perioada imediat următoare răsturnării regimului Ceauşescu a fost dominată de evenimente contorsionate, contradictorii, uneori violente. Noua putere a ţării era contestată, legitimitatea ei fiind pusă la îndoială de numeroşi foşti disidenţi, revoluţionari şi de organizaţii ale societăţii civile, preocupaţi de paradoxul unei revoluţii esenţialmente anti-comunistă care a produs un regim dominat de comunişti.
Reformele democratice se înfiripau greu şi adesea strîmb, nu exista o presă independentă puternică iar mijloacele electronice de informare, televiziunea în special, erau subordonate total puterii.
Posturile internaţionale de radio, inclusiv Europa Liberă, au încercat să suplinească absenţa, aproape totală a unor surse de informaţie alternative interne. Informatiile noastre, ca şi cele ale întregii prese internaţionale arătau altfel decît cele puse în circulaţie de mediile de informare romaneşti spre care aveau acces marea majoritate a romanilor.
Ar fi fost preferabil ca monopolul informaţional al puteri să fi dispărut odată cu dictatura. Nu s-a întimplat acest lucru şi pentru o vreme el a fost spart ca şi în perioada anterioară de posturile internaţionale de radio.
Europa Liberă a evoluat pe o traiectorie sinuoasă după decembrie 1989. Ca şi restul lumii a fost fascinată de răsturnarea regimului ceauşist. Tulburată de izbucnirile violente ce au urmat fugii dictatorului, consternată de comportamentul noii puteri. Relatarile noastre nu mai erau rodul unor străduinţe intense de a culege informaţii de la depărtare, reporterii noştri au fost la fata locului, au relatat ce au văzut şi ce au auzit, au înregistrat voci, au intervievat pe noii guvernanţi cînd aceştia au fost disponibili. Situaţia era complexă, la fel şi emisiunile noastre. Mai tîrziu, cînd apele s-au aşezat am devenit o sursă alternativă de informaţii şi analize înr-un peisaj mediatic tot mai variat.
Diversificarea mediilor de informare a micşorat audienţa posturilor internaţionale de radio care şi-au păstrat însă credibilitatea şi, pentru mulţi, funcţia de atestare a veridicităţii informaţiei. Acurateţea informaţiei, obiectivitatea şi non-partizanatul sunt caracteristici permanente ale presei de factura occidentală. Aceasta nu ne face însă neutri între democraţie şi autoritarism, între reformă şi stagnare, între toleranţă etnică sau religioasă şi intoleranţă, între adevăr şi minciună.
