Linkuri accesibilitate

Între lobby și disciplina de partid


Ion Sturza
Ion Sturza

Ion Sturza: „Bugetul va fi în ultimă instanţă votat şi partidele se vor concentra pe alegerile locale.”










Ion Sturza: „Bugetul este mai mult decât un document tehnic, sau economic. Nu este doar două coloniţe de cifre – venituri şi cheltuieli, şi deficit. Bugetul este, totuşi, o politică. O politică, care apreciază atitudinea partidelor de la guvernare, a Guvernului faţă de politica fiscală, care influenţează foarte mult mediul de afaceri şi, bineînţeles, componenta socială. Sub presiunea unor realităţi economice, sub presiunea necesităţii de a menţine anumite standarde sociale şi de administrare, Guvernul a mers la unele lucruri, care pe cineva bineînţeles că-i deranjează, mărind cotele accizelor, mărind unele impozite indirecte pentru a balanţa bugetul la venituri şi cheltuieli. Este un lucru absolut firesc. Şi de aceea cred că şi reticenţa cuiva. În plus s-a schimbat un pic formula de administrare fiscală, care iarăşi cuiva i s-a făcut impresia, că lucrurile se deplasează spre sectoarele, care nu sunt sub controlul lor.”

Neaprobarea pachetului bugetar-fiscal ar întîrzia finanțarea externă
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:35 0:00
Link direct


Europa Liberă: Se aud voci, care spun că, totuşi, Cabinetul de miniştri, Guvernul, premierul ar vrea să controleze totul ce se poate în Republica Moldova şi de asta ar da mai multe împuterniciri Ministerului Finanţelor, acolo unde îl are ca ministru pe exponentul PLDM-ului, domnului Negruţă. Aşa să fie?

Ion Sturza: „Dar cine trebuie să aprecieze politica fiscală şi să controleze implementarea ei? Ministerul Culturii? Sau cine? Filarmonica de stat? Bineînţeles, Ministerul Finanţelor. Şi atunci când statul are nevoie să-şi consolideze administrarea fiscală, el o face prin organele abilitate. Ceea ce îmi pare un pic deplasate aceste argumente, că întăreşte Ministerul Finanţelor sau fiscul. Astăzi sunt la un partid, mîine pot să fie la altele. Dar, iarăşi vă spun, că dacă s-a decis în Guvern, că statul are nevoie să-şi consolideze capacitatea de administrarea fiscală – s-o facă. Şi s-o facă prin instrumentele, pe care le are – Ministerul Finanţelor şi subunităţile din subordine.”

Europa Liberă: Pentru că există, totuşi, presupuneri că această confruntare s-ar duce între PLDM şi PD. Chiar credeţi, că ar putea să falimenteze CTC Tutun?

Ion Sturza: „Nu, nu. Ei, eu povestea asta o aud de 15 ani. Bineînţeles, că lucrurile acestea trebuie un pic mai atent văzute, calculate, pentru că există un prag de sensibilitate a pieţei, atunci când ea nu mai suportă creşterea de impozite arbitrare. Exact cu acelaşi lucru noi ne-am confruntat în 98, atunci când practic nu se acumula nimic la buget. Şi am recurs la o analiză foarte detaliată al acestui grad de sensibilitate, mai simplu spus - cât ar putea să plătească şi companiile, şi cetăţeanul impozite la produsele din tutun. Şi atunci am ajuns la un consens: s-au mărit taxele, dar în aşa măsură, ca ele să nu transfere afacerea în subterană.”

Europa Liberă: Pe de altă parte, parametrii bugetului de stat au fost coordonaţi în cele mai mici detalii cu partenerii de dezvoltare.

Ion Sturza: „S-au discutat parametrii generali. Pentru ei e important ca bugetul să fie balansat la venituri şi cheltuieli, iar deficitul să fie minim şi să fie garantat acoperit din surse, care sunt pe tapet, cum s-ar spune. Sunt ori împrumuturi - ori interne, ori externe. Detaliile, bineînţeles, le-au revenit membrilor Guvernului. Practic, toţi miniştrii, poate mai puţin cei care mai mult cheltuie, decât câştigă, deci, toţi miniştrii au fost implicaţi şi şi-au dat acordul asupra parametrilor.”

Europa Liberă: Care e responsabilitatea Guvernului în faţa FMI-ului?

Ion Sturza: „Semnând acordul cu FMI-ul, implicit cu Uniunea Europeană şi cu partenerii bilaterali, Guvernul este obligat să implementeze acest acord. Dacă acum acest acord se distorsionează fundamental la venituri, atunci va fi nevoie de mers şi la cheltuieli şi, practic, va fi nevoie de renegociat acordul cu FMI-ul, ce ar întârzia foarte mult finanţarea externă.”

Europa Liberă: Şi pentru că proiectul legii politicii bugetar-fiscale pentru anul în curs a băgat zâzanie în Alianţă, credeţi că ar putea să se ajungă la demisia Guvernului?

Ion Sturza: „Nu, nu. Nici nu-i vorba, că unul dintre partidele Alianţei se opune aprobării bugetului. Sunt nişte interese de lobby a unor lobby-işti clasici, cunoscuţi în Republica Moldova. În joc sunt destul de multe resurse, bani ş.a.m.d, care, ca de obicei, ei au încercat. Dar după aceea, au fost puşi în rând de către partide. Totuşi, noi nu avem deputaţi uninominali, care...bine, pot să-şi exprime poziţia, dar sunt în ultimă instanţă impuşi să respecte disciplina de partid şi să voteze decizia partidului. Eu consider, că toate partidele din Alianţă, fără excepţie, sunt destul de responsabile, ca să meargă în continuare la aprobarea bugetului. Fie chiar şi cu unele ajustări, care sunt posibile în procesul de analiză în comisii, în plenul Parlamentului.”

Europa Liberă: Acei care au încercat să facă lobby, sau au promis că fac lobby, ce fac? Cedează?

Ion Sturza: „Trebuie să cedeze, pentru că există necesitatea politică, în afară de interesele care sunt fireşti. Şi eu n-aş învinui pe nimeni, că face lobby pentru o industrie sau alta. Sunt absolut normale. Bine, poate în condiţii normale, nu în condiţiile Republicii Moldova. Dar sunt lucruri, pe care eu le înţeleg. Ei, în ultimă instanţă, trebuie să respecte şi disciplina de partid. Şi dacă va fi decizia politică să fie votat bugetul într-o formă sau alta, aşa şi va fi votat.”

Europa Liberă: Deci, credeţi că nu se va întâmpla nimic? Şi până la 1 aprilie se va vota legea?

Ion Sturza: „Bugetul va fi în ultimă instanţă votat şi partidele, ca formaţiuni politice, se vor concentra pe alegerile locale, iar Guvernul îşi va continua mersul.”
XS
SM
MD
LG