La data de 4 mai 1991, la Chişinău a avut loc adunarea republicană a secretarilor organizaţiilor primare de partid. Comitetul Central al Partidului Comunist al Moldovei a convocat reuniunea în ideea formulării anumitor propuneri de menţinere a influenţei partidului în societate (date de arhivă).
Astfel, I. P. Kuzneţova, secretarul de partid al colegiului cooperatist din Comrat, a sugerat să fie atrasă o atenţie deosebită lucrului în rândurile tineretului şi copiilor, pepinieră de viitoare cadre comuniste. Era o reflectare a convingerii sale că regimul comunist va supravieţui crizei de atunci.
În vederea realizării acestui obiectiv, Constantin Sărăcuţa, preşedinte al clubului de partid din cadrul CC şi comitetului orăşenesc de partid Chişinău, a propus instituirea unei funcţii speciale de secretar CC pentru tineret. La rândul său, Grigori Valovoi, secretarul organizaţiei de partid al uzinei experimentale din Bender (astăzi un jurnalist respectabil) şi-a exprimat ideea că este nevoie de intensificarea activităţilor de agitaţie a populaţiei, iar pentru aceasta erau necesari bani ca să fie publicate foi volante, proclamaţii şi altele. Tot Valovoi, împreună cu Roman Manevici, secretarul organizaţiei de partid al Uniunii Pictorilor din RSS Moldova (emigrat în 1994 în Germania), propune lansarea unei campanii în presă prin care să fie compromişi cei care au părăsit partidul.
Aceştia, afirmau Valovoi şi Manevici, trebuiau demascaţi ca profitori care s-au servit de partid pentru a-şi rezolva anumite probleme, iar când partidul e la strânsoare – au ieşit din rândurile lui. Manevici a mai adăugat că partidul trebuie să se lupte pentru a-şi promova „principiile”, altfel îşi va pierde tot respectul. El deplânge pasivitatea CC al PCM în ceea ce priveşte iniţierea sărbătoririi zilei de 1 mai, dar şi a lipsei de insistenţă în propagarea şi apărarea simbolurilor Uniunii RSS.
A.I. Tlehuci, de la Uniunea de producţie în numele lui Lenin din oraşul Bălţi, susţinut de Valovoi, a propus lansarea unei campanii de explicare a motivelor care stăteau în spatele celor care se pronunţau pentru crearea unui partid comunist independent al Moldovei. Adică – citim printre rânduri – se avea în vedere demascarea acestora ca susţinători ai ideilor anticomuniste promovate de Frontul Popular din Moldova. Tot Tlehuci credea că e nevoie de un dialog cu comuniştii de peste Nistru în vederea depăşirii crizei de încredere şi subminării astfel a influenţei liderilor OSTK în regiune.
Se propunea de asemenea relansarea la nivelul CC a unor discuţii frecvente cu comuniştii directori de întreprinderi, colhozuri şi sovhozuri. Astfel, se considera că se va reuşi menţinerea controlului partidului asupra societăţii.
La toate aceste întrebări şi doleanţe trebuiau să răspundă în timp util secretari sau instructori de la CC al PCM, precum Gheorghe Gorincioi, din 2007 până recent preşedinte al CNA, Nicolae Movileanu, ulterior director al Institutului de Istorie al AŞM, Ion Guţu, al doilea secretar al CC al PCM, viitor vice-ministru şi ministru al economiei şi reformelor în guvernul Ciubuc 1.
Prin urmare, observăm că, trei luni şi ceva înaintea colapsului URSS, comuniştii de la Chişinău îşi făceau planuri mari cum să-şi menţină puterea şi cântăreau diferite strategii de păstrare a influenţei lor în rândurile populaţiei. În mai 1991, pentru mulţi, Uniunea Sovietică nu mai exista realmente, dar alţii trăiau într-o lume a lor, paralelă, şi totul părea să meargă în continuare pe vechi. La unii de la noi, acest lucru e valabil şi astăzi.