La forumul din Sofia denumit Sofia Platform participă peste 150 de lideri politici și reprezentanți ai unor organizații din Europa, Africa și Orientul apropiat.
În cadrul celor șase secțiuni au loc dezbateri pe tema reformelor politice, măsurilor anticorupție, rolul societății civile și a mediilor libere în revoluțiile arabe.
Printre participanții se află Janos Martoni, ministrul de externe al Ungariei, președinta în exercițiu a Uniunii Europene, miniștrii de externe ai Portugaliei, Suediei, Greciei, Bosniei-Herțegovinei, secretarul general al Consiliului Europei, Tornboern Iagland.
În deschiderea conferinței participanții au ținut un minut de reculegere în memoria victimelor represiunilor în țările arabe.
În cuvântarea sa premierul, Boiko Borisov a declarat că Uniunea Europeană va ajuta reformele în lumea arabă. Borisov a vorbit despre rolul reformei în justiție în procesul de tranziție spre democrație. „La 22 de ani de la începutul democrației noi continuăm să fim supuși unui proces de monitorizare din cauza problemelor în justiție”, a spus primul ministru.
Legat de aceasta, ministrul de externe Nikolai Mladenov a declarat că ar fi fost foarte bine dacă cu 22 de ani în urmă cineva ar fi împărtășit liderilor est-europeni experiența altor țări în tranziția de la totalitarism spre democrație. „Am fi putut evita multe din greutățile prin care am trecut,” a adăugat Mladenov.