Ernest Vardanean: „În primul rând trebuie de spus, că n-am avut de suferit careva agresări fizice, careva abuzuri fizice. În ceea ce priveşte starea mea morală şi psihologică a fost foarte grea, am fost separat de familia mea. N-am văzut copiii, n-am avut posibilitate să trăiesc aşa cum am trăit mai înainte. Din acest punct de vedere starea mea a fost foarte, foarte gravă. Şi lipsa de libertate înseamnă foarte mult pentru mine, pentru că noţiunea de libertate pentru mine înseamnă foarte, foarte mult. Înseamnă libertatea sufletului, libertatea activităţii mele obişnuite, libertatea familială. Eram lipsit de toate aceste lucruri, de aceea am fost foarte nervos. Şi de aceea am obţinut maladia asta cardiacă, aritmia. O aritmie cronică, care riscă să se transforme în cardiomiopatie şi pe urmă într-un infarct, chiar.”
Europa Liberă: Deci, să înţelegem că aţi avut acces la medici acolo?
Ernest Vardanean: „Da, da.”
Europa Liberă: Dar comunicarea cu familia în toată perioada asta cum vi s-a asigurat?
Ernest Vardanean: „Înainte de procesul judiciar am avut întâlniri cu familia destul de regulat, de două ori pe lună. Iar când a început procesul judiciar nu am avut nici o întâlnire. Şi după condamnare, şi în timpul aflării în penitenciar am avut trei întâlniri cu familia mea – două întâlniri de lungă durată şi o întâlnire de o oră cu soţia mea. Şi atât.”
Europa Liberă: În toată perioada asta, ceea ce invocau cel mai des organizaţiile internaţionale era că sunteţi lipsit de o apărare eficientă. Aţi avut un avocat? Cum v-a apărat?
Ernest Vardanean: „Avocatul meu de stat a fost destul de profesionist, dar problema a fost, că el n-a avut dreptul să vorbească despre dosarul meu penal cu rudele mele, sau cu societatea. Adică nu a avut dreptul să acorde interviuri. Trebuia să-şi dea seama de ce am fost închis şi avocatul meu nu a avut dreptul să spună chiar un cuvânt.”
Europa Liberă: În perioada asta aţi fost vizitat de reprezentanţii unor instituţii internaţionale? Aţi simţit sprijinul lor?
Ernest Vardanean: „De două ori m-a vizitat domnul Filip Ramler, o dată m-a vizitat domnul Kalman Mizsei. Dacă sincer să vă spun, n-am simţit aşa o susţinere fermă, continuă. Mi-a părut puţin că am avut pur şi simplu nişte întrevederei, cum se zice în limba rusă, „dlea galociki”. Adică insuficiente.”
Europa Liberă: Totuşi, aţi fost eliberat. Credeţi că e meritul cui, în primul rând?
Ernest Vardanean: „În primul rând este meritul lui Katolicosul tuturor armenilor Karekin al II-lea, Patriarhului Rusiei, Kiril, şi episcopului de Tiraspol şi Dubăsari, Sava. Pentru că anume ei au organizat un proces foarte, foarte serios în ceea ce priveşte adresarea scrisorilor domnului Igor Smirnov. Şi eu cred, că anume aceste scrisori au avut o mare influenţă. În primul rând, asta este. Dar ştiu eu că m-au susţinut pe mine şi ambasadori – al Statelor Unite, ambasadorul Marii Britanie, ambasadorul Germaniei, reprezentanţii mai multor organizaţii obşteşti şi internaţionale ş.a.m.d.”
Europa Liberă: Nu ştiu dacă pot să vă întreb, dar încerc, totuşi. Ce aţi simţit atunci, când a trebuit să recunoaşteţi, că sunteţi spion?
Ernest Vardanean: „Fără comentarii, vă rog frumos.”
Europa Liberă: De acum încolo ce vă propuneţi să faceţi? Aveţi vreo perspectivă de viitor?
Ernest Vardanean: „Încă nu m-am gândit la acest subiect. Trebuie să mă odihnesc puţin şi trebuie să ne gândim toţi împreună ce să facem mai departe.”
Europa Liberă: Dacă vi s-ar propune să plecaţi?
Ernest Vardanean: „Nu ştiu, nu ştiu. N-am primit nici o ofertă de aşa ceva. N-am vorbit cu nimeni despre aşa ceva şi nu pot să vă spun nimic concret.”
Europa Liberă: Dar Dumneavoastră aveţi vreo interdicţie de deplasare, în urma acestei graţieri?
Ernest Vardanean: „Nu, n-am nici o interdicţie.”
Europa Liberă: Aţi semnat vreun act înainte de eliberare? V-aţi angajat să nu plecaţi?
Ernest Vardanean: „Nu. Nu.”
Europa Liberă: Deci, sunteţi liber să plecaţi oriunde, dacă doriţi?
Ernest Vardanean: „Da, da.”
Europa Liberă: Dar înţeleg că deocamdată nu aveţi aşa planuri?
Ernest Vardanean: „Deocamdată stau la Tiraspol. Pe urmă vom vedea ce o să facem.”
