Dacă e să ne uităm în sondajele de opinie, alegerile interne de la Convenţia Naţională PDL sunt ultimele pe care acest partid le va mai câştiga, pentru o vreme. Deşi inflamează spiritele în partid, despărţindu-i apele tulburi, să i se vadă rechinii, această întrunire politică are un final previzibil, anticipat de când preşedintele Băsescu a marcat cu o cruce roşie ţinta voturilor. Aşa s-a şi intrat în cursa internă electorală: cu un ochi la căderea liberă din sondaje şi cu altul la gesticulaţia preşedintelui Băsescu.
PDL a pierdut mult din simpatia publică prin modul în care a tractat (ca să preluăm spusa metaforică a lui Traian Băsescu) România prin criză. Multe dintre resursele gestionării crizei au ajuns în portofelul şi portofoliul ministerial ai curtenilor prezidenţiali. Guvernul nu mai ştie buzunarul în care a ajuns primul miliard împrumutat, ca să nu mai vorbim despre celelalte buzunare.
Scurtcircuitarea mecanismelor democraţiei a devenit o rutină de când Parlamentului, castrat de ordonanţele de urgenţă ale guvernului şi de alianţele contra naturii din opoziţie, i se distribuie rolul de soţ încornorat. Guvernul, condus de cel mai bun prieten al omului de la Cotroceni, a tăiat astfel orbeşte organe vitale, sacrificând în numele unei reforme instituţionale invizibile la nivel macroeconomic, dar dureroase în infinitul mic al vieţii cotidiene, o parte însemnată a forţei de muncă de pe toate fronturile de lucru- la stat sau la particular.
Reforma statului nu înseamnă, deocamdată, decât mutarea robotică a mobilei printr-o casă plină. Mobila a rămas aceeaşi şi, paradoxal, la fel de imobilă, doar că a rupt gâtul locatarilor care nu s-au putut feri. Curg peste frontieră torente de capete. Profesorii, spun statisticile, au pierdut aproape o treime din bani faţă de anul trecut. Medicii sunt şi ei pe-aproape. Sunt cele mai notabile exemple într-o listă fără sfârşit de victime colaterale ale aşa-zisei reforme a statului. Au pierdut sporuri, indemnizaţii şi un sfert din salariu. Asta dacă vorbim în valori absolute, pentru că banii au trecut prin ploaia acidă a inflaţiei, a corupţiei şi, implicit, a scăderii nivelului de trai, astfel că viaţa în România a devenit un sport extrem pe care îl practică de plăcere doar interlopii, clienţii puterii, politicienii, miniştrii, înalţii demnitari inclusiv directorii companiilor de stat. Adică toate instituţiile statului, căci lumea interlopilor este un departament discriminat pozitiv, subvenţionat de stat, care nu-şi pune problema concedierilor sau reducerii cheltuielilor bugetare. Ba dimpotrivă.
Pe de altă parte, dacă ar fi să ne uităm în declaraţiile politicienilor implicaţi, s-ar spune că alegerile din PDL sunt cel mai important moment dinaintea alegerilor generale de anul viitor. Emil Boc este prezentat de preşedintele Băsescu şi de apropiaţii săi drept cel care a scos ţara din criză pe buza recesiunii. De partea cealaltă, parcă pentru a-i creşte şansele de realegere, contracandidaţii săi spun lucruri trăznite. Unul dintre ei, Theodor Paleologu, a cerut şi el protecţie la cel mai înalt nivel. El spune că, profitând de răstimpul dintre Înviere şi Înălţare, aşteaptă un semnal de la Sfântul Duh, ca să-l inspire când va vota între Emil Boc şi Vasile Blaga, ceilalţi doi candidaţi mai bine plasaţi în opţiunile partidului.
În vreme ce fostul ministru al culturii mizează pe protecţia Sfântului Duh, Emil Boc mizează pe cea prezidenţială. Şi, dacă pentru autiştii din partidul guvernamental mai are vreo valoare părerea celorlalţi, să mai spunem că într-un recent (şi evident discutabil) sondaj de opinie Emil Boc primeşte 15% iar Vasile Blaga 17 % din încrederea populaţiei. Restul adică peste 80 % e tăcere.
