Intr-un volum de tristă amintire, publicat în ajunul celui de-al doilea război mondial, Lexiconul evreilor în muzică, editat sub egida Institutului nazist pentru cercetarea chestiunii evreiești, cu sediul la Frankfurt, autorul prefeței aprecia triumfător că „purificarea vieții noastre culturale și muzicale de toate elementele evreiești este împlinită [...] Numele «luminilor de frunte» din epoca de după primul război mondial pînă la formarea Reich-ului sînt dispărute, înecate pentru totdeuna. In fapt ele au fost atît de complet uitate, încît dacă s-ar întîmpla ca unul sau altul din ele să revină din întîmplare la suprafață, cu greu își va mai aminti cineva că este vorba de un evreu altădată menționat adesea.”
In lumea lui Gustav Mahler: o conferință internațională în cadrul Festivalului Mahler de la Leipzig
Intre cei pretins „înecați pentru totdeuna”, compozitori ai unei muzici declarate de naziști „degenerată”, se afla și Gustav Mahler, al cărui centenar împlinit de la moarte este amplu comemorat zilele acestea la marele Festival Internațional organizat la Leipzig de instituția de prestigiu care este Gewandhaus-ul.
In cadrul Festivalului, timp de două zile s-a desfășurat o pasionantă Conferință și ea cu participare internațională, sub titlul „Moștenirea lui Gustav Mahler: Topografii muzicale evreiești la Fin de Siècle”. Conferința a avut loc sub egida Gewandhaus-ului și a Universității din Leipzig prin Institutul de istorie și cultură evreiască Simon Dubnow.
Intr-un interviu pe care l-a acordat Europei Libere, directorul general al Gewandhaus-ul, prof. Andreas Schulz mi-a vorbit despre ideea acestei conferințe ca un moment important al comemorărilor de la Leipzig.
„Dr. Jorg Deventer, directorul executiv al Institutului Dubnow din cadrul Universității mi-a spus că plănuiește un Simpozion în anul Mahler... El a avut această idee iar eu
am putut să o sprijin cu forța noastră de marketing, așa încît am decis să organizăm conferința împreună, o zi găzduită de Institut, cea de-a doua de Gewandhaus.
Iar el i-au invitat pe Henri-Louis de La Grange, Constantin Floros, Jens Malte Fischer etc.”
„Am vrut să-l invit și pe Donald Mitchell, care este cel de-al treilea mare muzicolog mahlerian, dar e prea bătrîn pentru a se deplasa la Leipzig. A fost deci marea mea dorință de a invita aceste trei personalități vîrstnice, care au făcut atît de mult pentru cunoașterea lui Mahler. Va veni însă elevul lui, Gaston Fournier-Facio, care în finalul Festivalului își va prezenta noua lui carte”.
Două au fost comunicările cele mai incitante și pline de idei ale Conferinței, cea a dirijorului Leon Botstein, care conduce Bard College în Statele Unite și cea a muzicologului și istoriografului Jens Malte Fischer, profesor la München și autor al celei mai recente biografii a lui Gustav Mahler.
Botstein, într-o prezentare liberă și animată, intitulată „Dincolo de antisemitism: Mit și realitatea în anii vienezi ai lui Mahler”, s-a declarat pe o poziție „radicală, contrară modei și în conflict cu relatările devenite în prezent un standard” în discuțiile despre compozitor.
Potrivit lui, viața lui Mahler la Viena ar trebui văzută ca o istorie de succes, criticile și atacurile antisemite împotriva muzicii lui, din deceniul 1897-1907, fiind doar o fațetă, a unui curent exprimînd scepticism față de practicile de compoziție post-wagneriene și față de modernismul în muzică, manifestat imediat după moartea lui Bruckner și Brahms.
Pe o poziție mai puțin impresionistă, cu argumente precise și strict documentate istoric, Jens Malte Fischer a vorbit despre „Posteritatea lui Mahler și vitalitatea antisemitismului”, referindu-se la marginalizarea totală a muzicii mahleriene în perioada nazismului și la soarta celor care, în ajun de război, au mai interpretat o ultimă dată
Simfonia a 2-a, în ghetoul muzical instituit de naziști pentru evrei: cele două soliste și cea mai mare parte a muzicienilor au dispărut în camerele de gazare, doar dirijorul, Rudolf Schwarz supraviețuind lagărelor de concentrare, ulterior trăind în Marea Britanie.
Iar peste timp, în ciuda convingerilor naziștilor, muzica lui Gustav Mahler este cea care supraviețuiește veșnic.
