Din această lună, românii trebuie să fie mai sănătoşi. S-a stabilit prin contractul semnat unilateral de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (după ce ministrul sănătăţii a tăiat 25% din boli şi bolnavi) că trebuie să crească gradul de sănătate la nivel naţional. Dacă românii şi-ar lua luxul să se îmbolnăvească, medicii de familie nu i-ar putea consulta decât de trei ori pe an, pe principiul că, dacă se văd mai rar, se vor iubi mai sincer. Aşadar, dacă vreţi să fiţi bolnavi, respectaţi normele metodologice!
De fapt, pot boli cât vor pentru că medicii de familie au refuzat să semneze contractul care, spun ei, i-ar transforma în nişte conţopişti la pompe funebre. Pentru medici viitorul sună mai bine: în primele luni ale acestui an, peste o mie de medici au plecat să muncească în străinătate. Ei respectă astfel sfatul preşedintelui care i-a trimis la originile capitalismului dacă vor să trăiască bine. Iar ministrul sănătăţii, acuzat de mulţi că şi-a transplantat în loc de cord un card, spunea că, după ce a desfiinţat în primăvară zeci de spitale, bolnavii s-au volatilizat. Pur şi simplu nu mai există. S-au însănătoşit subit. La această statistică s-a lucrat ştiinţific. Cine era prins în sălile de aşteptare de la urgenţe era întins pe banchetă şi, dacă era mai lung, era tăiat 25%. Concluzia ministrului: spitalele erau invadate de ipohondri care, cu frica lor continuă de boală (sau doar pentru că sunt simulanţi şi vor să se bucure de proverbiala bunăcreştere hospitalicească), drenau de bani şi energie sistemul medical. Şi e posibil ca, dacă medicii vor păstra ritmul emigrării iar numărul spitalelor va scădea pentru că nu mai au specialişti, bolnavii închipuiţi ai ministrului să poată agoniza acasă mai eficient decât câte doi în patul spitalului, aşteptând să le iasă prin piele criteriile de internare. Oricum, ar fi fost şi nesănătos să stea prin spitale. S-a stabilit după ce s-au aplicat criteriile de competenţă că doar şapte sunt spitale clasa întâi. Mai bine de jumătate dintre cele aproximativ 300 care au supravieţuit liposucţiilor ministeriale sunt la fel de echipate ca o sală de aşteptare clasa a II-a.
Pentru a demonstra că, în ciuda aparenţelor, sistemul este generos: chiar în ziua în care a început să fie aplicat noul contract-cadru, într-un spital bucureştean medicii schimbau radical viaţa unei femei transformând-o în bărbat. Şeful casei de asigurări, de-altminteri cumpătat cu sănătatea noastră, ne-a asigurat că e un caz prioritar şi că operaţia de schimbare de sex pe banii contribuabililor, spre deosebire de alocarea de bani pentru bolnavii de cancer, ar fi legitimă, mai ales că a fost hotărâtă la tribunal. Probabil că nu era acelaşi tribunal care a decis restituirea banilor luaţi de guvern din salariile profesorilor, rezoluţie pe care premierul s-a hotărât să n-o respecte.
Cei care au memorie îşi pot aminti că operaţiile de schimbare de sex nu sunt o premieră şi că s-au mai făcut în România, uneori orbeşte, cu freza. Partidul democrat a trecut de la socialism la creştin-democraţie printr-o operaţie pe urma căreia face şi azi tratamente hormonale plătite de buget. Partidul naţional liberal, remarcat în primii ani ai noii sale vieţi prin vocaţia sa antitotalitară şi prin condamnarea ororilor comuniste, s-a însoţit cu partidul social-democrat dominat de activişti pecerişti şi cu partidul unui securist de frunte, cu toţii supuşi de democraţie la repetate schimbări de sex. Să spunem oare că medicii care au operat economia românească şi pe noi la buzunare nu mai vor să plece? Mai sunt multe de operat. Mai ales că România întruneşte, deocamdată, criteriile de competenţă şi dotare ale unui spital de lux. De aceea ne vor cât mai sănătoşi. Sănătatea noastră le e dragă, pentru că nu vor să facă vreo toxiinfecţie alimentară.
