Linkuri accesibilitate

România: Boii carului triumfal au murit


România este incapabilă să ia o notă satisfăcătoare la corigenţa pe probleme de justiţie.



Decizia de a amâna discuţia pe tema intrării României în spaţiul Schengen a tulburat cortinele de fum cu care-şi tămâiau electoratul partidele la putere. Intrarea în clubul Schengen ar fi însemnat asimilarea României în spaţiul european, transformând graniţele dintre state în ficţiune geografică.

Sinteza săptămînii politice românești
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:24 0:00
Link direct


Teoretic, aderarea ar fi trebuit sa se producă automat în primăvara acestui an, dacă autorităţile de la Bucureşti ar fi demonstrat că vor cu adevărat să-şi schimbe năravurile. Decizia a fost tergiversată, iar perspectivele ca aceasta să se întâmple cândva scad de la o lună la alta, după ce rapoartele de evaluare pe justiţie şi afaceri interne au consemnat cronicizarea corupţiei, a abuzurilor din justiţie şi a proastelor deprinderi instituţionale care fac din România subiect de primă pagină.

Un cuvânt important îl are reuniunea din toamnă a Consiliului miniştrilor de justiţie din ţările europene, dar ministrul francez de interne vorbeşte deja despre posibilitatea ca monitorizarea să continue şi anul viitor. Arbitrii eleganţei sunt membrii Mecanismului de Verificare şi Cooperare însă, după scrisoarea miniştrilor de interne din Franţa şi Germania, din decembrie trecut şi după recentele declaraţii ale acestora la care s-a asociat şi colegul lor olandez de la emigrare, ar trebui să-i sfătuim pe membrii executivului, mai ales pe ministrul de Interne, Traian Igaş, să coboare din carul triumfal, pentru că boii au murit de inaniţie.

Rapoarte oficialilor europeni consemnează că dincolo de discuţiile referitoare la reforma statului şi a instituţiilor, corupţia şi infracţionalitatea au transformat România în candidatul preferat la repetenţie, tocmai bun de legat cu un cordon sanitar la poarta zonei Schengen.

România este incapabilă să ia o notă satisfăcătoare la corigenţa pe probleme de justiţie. Cu toate acestea, iniţial s-au făcut poze de familie iar paharele de şampanie s-au aburit de patosul toasturilor. Pe toţi îi anima speranţa că vor aduna voturi cu găleţile electorale, fără vreun efort suplimentar decât acela de a fi semnat cândva tratatul de aderare.

Excluşi din pozele de familie, românii obişnuiţi au scurtcircuitat tratatele şi rapoartele, crescând producţia de emigranţi din zona Schengen. Sunt vreo trei milioane dintre care nu puţini sunt mici exportatori de infracţionalitate şi moravuri grele româneşti.

Infracţiunile comise de români în acea regiune au făcut ca România să fie considerată o furnizoare majoră de dureri de cap. Mai ales că puţine sunt reţelele de traficanţi de persoane, droguri sau maşini furate să nu aibă creier de român şi coada vârâtă undeva, prin zonele defavorizate, abonate, de altminteri, la fonduri europene.Aceştia i-au învăţat pe poliţiştii comunitari că, în materie de escrocherii şi delincvenţă, doar cerul este limita.

Performanţele de la export nu ar fi fost posibile fără depăşirea normele infracţionale la producţia internă. Model absolut sunt nemuritorii din Parlament care-şi plimbă corupţia dintr-un mandat într-altul. Lor li se alătură diverşi demnitari şi clienţi de partid unşi cu toate alifiile, să nu miroasă a corupţi.

În vreme ce Institutul de Statistică se înnămoleşte în cifre pentru a ne demonstra cât de bine trăim, chiar dacă pentru asta trebuie să violeze aritmetica şi bunul simţ, graficele criminalităţii au luat-o razna. Iar faptul că dl Băsescu şi creierul său mic de la Interne, dl Igaş, au decis să dea afară 10 mii de “fiinţe extraordinare” din Poliţie, decimând instituţia pentru opiniile antiprezidenţiale ale salariaţilor, nu face decât să prelungească suspansul referitor la raportul pe justiţie din iulie.
Într-adevăr, dacă poliţia este o sursă majoră de corupţie, s-ar putea ca prin concedierile masive, ba chiar prin desfiinţarea temporară a poliţiei, după modelul georgian, să ajungem la cote rezonabile de corupţie. La urma-urmelor, nu s-a spus că desfiinţarea spitalelor a dus la scăderea numărului de bolnavi?
Previous Next

XS
SM
MD
LG