Am avut un scurt interval între cele două tururi ale alegerilor locale, în care au predominat nu atât discursurile electorale şi analizele consacrate rezultatelor din 5 iunie, cât declaraţiile şi comentariile pe marginea unor scandaluri, incidente şi chiar crime care s-au produs în acest răstimp.
Un punct de vedere de Vitalie Ciobanu
Asasinarea, a doua zi după alegeri, a unui om de afaceri la Chişinău – tot el şi şef de staff al unui candidat independent – părea un episod mai încrâncenat al luptei electorale, numai că primele cercetări au revelat că la originea acestei crime s-ar afla lumea interlopă conectată cu foşti angajaţi ai structurilor de forţă, o adevărată caracatiţă subterană care macină Republica Moldova.
Oribilul eveniment ne sugerează că modelul rusesc, bazat pe înrudirea mafiei cu serviciile secrete, a fost implementat cu succes şi la Chişinău, doar că despre acest lucru nu s-a vorbit până acum. Poate de aici încolo, mai ales după dezvăluirile şocante pe marginea acestui asasinat, făcute de un grup internaţional de investigaţii şi publicate de un cotidian de la Chişinău, vom asista la un început de luptă împotriva acestui flagel devastator.
A urmat ofensiva diplomatică şi mai puţin diplomatică a Rusiei, care priveşte Republica Moldova ca pe o feudă a sa. Deranjat de rezultatele alegerilor din 5 iunie, Ministerul de Externe de la Moscova a invocat nişte pretinse încălcări şi nereguli în secţiile de votare, acuzând observatorii OSCE de partizanat în favoarea alianţei pro-europene de la Chișinău. Și cine se supără: Rusia – ţară în care ideea de alegeri libere şi democratice este o caricatură!
Dar pentru că această ingerință grosolană nu era de ajuns, incidentul de la Ambasada Rusiei de la Chişinău, în care emisarul transnistrean a fost prezentat drept „şeful diplomaţiei de la Tiraspol”, determinându-i pe diplomaţii moldoveni şi occidentali să părăsească reuniunea – gest unic în istoria relaţiilor moldo-ruse! –, ne-a arătat o dată în plus ce respect are Rusia pentru independenţa Republicii Moldova.
Autorităţile de la Chişinău, din motive lesne de înţeles, au încercat să-şi pondereze tonul reproşurilor şi şi-au exprimat speranţa că nu a fost decât o gafă a ambasadorului Valeri Kuzmin. Însă majoritatea comentatorilor au căzut de acord că am asistat la un gest premeditat, de presiune, în perspectiva reluării negocierilor în format 5+2, și că incidentul de la Ambasada rusă a țintit şi o miză electorală. S-a dorit incitarea spiritelor, crearea impresiei că actuala putere de la Chişinău este ostilă Rusiei, ceea ce trebuia să transmită un mesaj de mobilizare electoratului pro-comunist şi rusofon în bătălia finală pentru primăria capitalei.
Comportamentul sfidător al Rusiei, trebuie spus, are legătură directă cu demnitatea politicienilor moldoveni. Servilismul în faţa „Sublimei Porţi” de la Răsărit este în tradiţia clasei noastre politice. Și de această dată, Dodon, imitându-și șeful de partid, a prezentat aproape săptămânal rapoarte la Moscova.
Însă și trepidaţiile politicienilor din partidele democratice ne lasă un gust amar. Pentru aceştia din urmă nu erau suficiente sprijinul şi simpatia Occidentului, oamenii nu-şi aflau liniştea până nu obţineau şi „firmanul” încrederii de la Moscova. De unde constatăm că independenţa Moldovei este, în primul rând, o problemă care ține de conștiință şi abia după aceea o chestiune de statut juridic şi internaţional.
Pe 19 iunie, data celui de-al doilea tur de scrutin, vom vedea, mai ales la Chişinău, cum ştiu să descifreze moldovenii semnalele unei vieţi politice agitate şi cât de hotărâţi sunt să scape de complexele trecutului sovietic.
© RFE/RL Inc. Reproducerea acestui material se poate face doar cu acordul scris al Europei Libere și/sau al autorului.
