Rubrica săptămânală „Lumea din jur” a Europei Libere a fost realizată de colaboratorul nostru Denis Zavorotnîi.
Lumea din jur
Tinerii se revoltă atunci cînd îşi dau seama că sînt folosiţi drept carne de tun în diverse campanii politice, şi detestă caritatea de ocazie, trîmbiţată din aceleaşi raţiuni politice meschine. Eu am avut norocul să cunosc nişte tineri care îşi îndreaptă indignarea pe un făgaş „constructiv”, cum zic parlamentarii. Ei încearcă să dovedească, lor înşilor în primul rînd, că gesturile de caritate nu sînt monopolul politicienilor tomnatici.
Irina Lencauţan are 23 de ani şi este masterandă în relaţii publice. Ea a reuşit să-şi convingă o bună parte din prieteni să se implice în acţiuni de caritate.
„Am cunoscut mulţi tineri plictisiţi de timpul pierdut în lene. Fie că merg la ore, merg poate la un cerc de dans, apoi acasă şi iarăşi totul de la capăt. Când vii şi le povesteşti: Uite, este un proiect de caritate, vrei să te implici sau vrei să dăruieşti un zâmbet? Şi răspunsul pe care îl primeam era: Păi, ce-i aşa de greu? Hai să încercăm! Vreau să dăruiesc zâmbete, vreau să ajut.”
Zis şi făcut. Primul care s-a lăsat convins a fost prietenul ei din alte proiecte de voluntariat, Ion Taşcă.
Ei au găsit pe internet lista orfelinatelor din ţară şi alegerea lor s-a oprit la şcoala-internat pentru copii cu dizabilităţi din Grinăuţi, raionul Ocniţa. De ce tocmai un internat care se află la 250 km depărtare de capitală?
„De orfelinatele din apropierea Chişinăului are cine îngriji, ele au mulţi sponsori. Am ales acest orfelinat pentru că este foarte departe şi foarte puţini sunt acei care pot să-i ofere un ajutor. Am vrut să fac ceva ce nu fac în fiecare zi. Am vrut să ies din acest ritm al vieţii şi să investesc în ceva ce merită, adică în oameni. Cred că aceasta e cea mai bună investiţie pe care o putem face. Dacă vom investi corect în aceşti copii, în viitor vor putea să facă şi ei multe schimbări, dacă nu investim în ei, din contra ei posibil să producă şi pagube”.
Ion Taşcă consideră că tinerilor le este propriu sentimentul de caritate, doar că trebuie încurajat. La fel crede şi Sandu Statnîi, operator de imagine la un post de televiziune. El spune că sentimentele netrucate pe care le surprinde la copii îl motivează să se implice în proiecte de caritate.
„A ieşi la o bere, a ieşi la o distracţie e ceva banal, foarte uşor de realizat, dar un astfel de proiect necesită timp îndelungat, surse, idei, fiindcă nu doar vii şi improvizezi ceva. Şi fiecare din tineri îşi are rolul său.
Eu filmez, alţii
coordonează, se înţeleg cu diferiţi sponsori şi în final un mic zâmbet din partea copiilor, dar e ceva mult şi valoros”.
Văzându-mă atât de curios, Irina, Ion şi Sandu mi-au propus să-i însoţesc în timpul vizitei ordinare la şcoala internat de la Grinăuţi-Moldova pentru a le duce copiilor de acolo dulciuri şi cărţi.
În sat a ţinut să ne întîlnească Ion, fost elev al şcolii, dar
care mai vine la Grinăuţi să dea o mână de ajutor profesorilor de aici. În alte zile munceşte în Chişinău la construcţii. Ion se arată foarte impresionat de gestul unor tineri răsfăţaţi, cum ar veni, din capitală, cărora iată că le pasă de nişte copii de la o şcoală de la periferie:
„Când i-am văzut mi-am pus întrebarea cum un grup de tineri pot să vină la şcoala-internat şi să ne bucure cu cadouri, cu muzică, dans. Mi-am dat seama că fac o faptă bună şi mi-am pus speranţa că vor mai veni pe la noi.”
Cu Violeta Cebotari, una dintre voluntare care este şi
studentă la jurnalism, am discutat tocmai cînd împărţise copiilor îngheţată şi îi admira ca un Moş Crăciun.
„Faceţi bine copiilor care au nevoie. Chiar îngheţata pe care le-am adus-o copiii de la internat au mâncat-o cu gust, cu plăcere, iar, de obicei, copiii care au de toate spun: de asta nu vreau. Ar trebui să venim mult mai des. Chiar înşişi
aceşti copii, în timp ce ne jucam cu ei s-au apropiat de mine şi mă întrebau: voi o să mai veniţi? Iar un băiat mic mi-a spus cu jale: Voi o să veniţi tocmai de anul nou”.
Gestul tinerilor voluntari i-a impresionat nu numai pe elevii, dar şi pe profesori. Angela Căpăţână, directoare-adjunctă a internatului, recunoaşte că este pentru prima dată când vede tineri din Chişinău atît de motivaţi:
„Noi n-am avut nici o experienţă să vină o echipă de la Chişinău. Veneau alţi sponsori, de peste hotare, dar aşa de la noi din ţară ei sunt primii”.
Reprezentanta UNICEF în Moldova, Alexandra Yuster se declară convinsă că nevoia de a face gesturi de caritate este proprie fiinţei umane, iar cînd le fac tinerii ei îşi probează maturitatea.
„Aş sfătui tinerii din Moldova să meargă şi mai departe. Una e să-i ajuţi pe cei care sunt mai puţin norocoşi. Alta e să recunoşti că ai putea învăţa şi tu ceva de la acei copii. Ceea ce motivează tinerii este acel sentiment de apropiere de alţi oameni. Noi toţi trebuie să învăţăm să ne ajutăm reciproc, să respectăm drepturile unul altuia. Şi nu doar prin acţiuni de caritate, ci mai degrabă ca o obligaţie pe care o avem toţi de a ne susţine reciproc în orice circumstanţe”.
