Linkuri accesibilitate

30.06 - București: Comisia Europeană recomandă eliminarea vizelor pentru români


Raportul CE propune suprimarea vizelor din ianuarie 2002.




30 iunie 2001

Actualitatea. (Moderator: Liana Ionescu; reporter: Dan Alexe).

Comisia Europeană recomandă eliminarea vizelor pentru români.

Recomandarea Comisiei Europene de eliminare a vizelor pentru cetăţenii români, adoptată astăzi la Bruxelles, nu presupune în mod automat că de la 1 ianuarie 2002, românii vor putea călători fără vize în spaţiul Schengen.

„În raport se afirmă pentru prima dată că România a făcut mari progrese şi că în principiu se poate anula obligativitatea vizei. Comisia Europeană nu crede – se scrie în raport – că suprimarea vizelor va duce la o creştere substanţială a numărului imigranţilor ilegali români în ţările membre.

Raportul propune suprimarea vizelor din ianuarie 2002.
Jean-Christophe Filori, purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru extindere, a declarat la o conferinţă de presă că s-a luat în calcul progresul însemnat făcut de România în domeniul controlului la frontieră şi al vizelor.
Raportul salută şi faptul că România s-a angajat să accepte repatrierea imigranţilor ilegali. [...]

Raportul menţionează şi avantajele aduse de suprimarea vizelor: va stimula dezvoltarea democratică a societăţii, va stimula şi economic, simplificând schimburile internaţionale. [...] Raportul nu face decât să formuleze o recomandare. Cel puţin până la sfârşitul anului, situaţia va rămâne neschimbată.

Decizia finală va fi luată de Consiliul miniştrilor de interne şi ai justiţiei din toate cele 15 ţări ale Uniunii Europene.
După care va urma o nouă trecere prin faţa Parlamentului European”.
  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG