Imnurile de stat ale tarilor Uniunii Europene sunt printre cele mai violente mostre de poezie patriotica de pe planeta, violenţa colectiva, uneori cu nuante pornografice, fiind peste tot cîntata in versuri pompoase, cu rime scolaresti de un gust indoielnic.
Jurnal de corespondent: cu Dan Alexe (Bruxelles)
Unele imnuri nationale sint adevarate scenarii de filme gore. „Sa ne ingrasam holdele cu sangele stricat al dusmanilor”: asa sună un vers celebru al Marseillezei. Deja prin anii 1950, un scriitor, Boris Vian, se intreba - mimand ingrijorarea - daca sangele stricat ar fi intr-adevar cel mai bun ingrasamant pentru holdele franceze. Imnul national al Frantei indeamna la nimicirea „ferocilor dusmani”, numeste celelalte popoare „hoarde de sclavi” peste care domnesc „despoti insetati de sange”, iar vecinii Frantei sunt “„tigri neinduplecati”. Un imn cam disonant in Europa unita.
Majoritatea imnurilor nationale europene sunt pline de oase ciobite, hârci, lovituri de palos si valuri de hemoglobina. Irlandezii avertizeaza de pilda, in imnul lor national, ca sint gata sa-si dea sufletul luptand impotriva inamicului. Imnul e scris in 1907 si inamicul e Anglia.
Olandezii si italienii anunta la randul lor, pe un ton maiestuos, ca sunt gata sa moara, olandezii cintind asta in limba din sec. al XVI-lea, din vremea cind macelareau la rândul lor prin colonii pentru bulbi de lalele.
Surprinzator, cel mai bataios imn este cel al danezilor, care sunt, paradoxal, natiunea cea mai pasnica. Scolarii danezi proslavesc un imaginar macel, o hacuiala pe care razboinicii Danemarcei o savarsesc... razand. Versurile spun ca sabia daneza „crapă coifurile si creierele suedezilor”... numiti in deriziune „Goţi”.
Pentru greci, vrajmasii sunt turcii, pentru belgieni, dusmanii sint însa olandezii, iar imnurile lor canta pe un ton lugubru gloria oaselor sfinte de eroi.
In tot acest context macabru, „Deșteaptă-te, române” e unul din putinele imnuri europene care fac dovadã de oarecare retinere, desi pe un fond de paranoia profunda. Toti imprejur ne sunt dusmani, dar, revelator pentru mentalitatea româneasca, singurele amenintari cu masacrul si hacuiala sunt aruncate nu la adresa vecinilor, ci... a sovaielnicilor de acasa.
