6 iulie 2001
Actualitatea. (Moderator: Liana Ionescu; corespondent: Ingrid Șușu).
Dosarul Romtelecom și Radu Sârbu.
Fostul preşedinte al FPS, Radu Sarbu a fost audiat de poliţişti în legătură cu privatizarea Romtelecom. Cu acest prilej el a declarat că aducerea sa la poliţie s-a făcut la comandă politică. Dosarul Romtelecom, într-o ancheta realizată de Ingrid Şuşu.
Scandalurile în privinţa privatizării Romtelecom au apărut încă din 1998, cînd opoziţia parlamentară de atunci, la iniţiativa PUNR a solicitat Parlamentului constituirea unei comisii de anchetă. Scopul comisiei ar fi fost acela de a verifica legalitatea modului în care compania elenă OTE a cîştigat la sfîrşitul lunii octombrie a aceluiaşi an licitaţia pentru achiziţionarea a 35 % din pachetul de acţiuni de la Romtelecom.
La data respectivă opoziţia parlamentară a susţinut că statul roman iese în pierdere din privatizarea cu OTE şi a lăsat să se înţeleagă că motivul pentru care guvernul roman şi FPS au selectat firma elenă ar fi legat de plata anumitor comisioane. Majoritatea parlamentară a considerat ca fiind neîntemeiată această solicitare şi a respins la vot propunerea de constituire a comisiei de anchetă.
Cuvîntul cheie „comision” apare însă şi de această dată în plîngerea recent formulată de către Autoritatea Naţională pentru Privatizare şi Administrarea participaţiunilor statului. În urma unei anchete a ministerului de finanţe APAPS s-a hotărît la 29 iunie anul curent să se constituie în parte civilă şi să ceară recuperarea prejudiciului creat statului roman prin achitarea în 1998 de către FPS a unui comision de nouă milioane de dolari formei Golden Sachs International, cea care, începînd din 1997 a întocmit planul de consultanţă pentru privatizarea Romtelecom. [...]
Radu Sârbu: „Am aflat cu surprindere de la domnii ofiţeri că nu au pus la dispoziţie toate documentele necesare elucidării cercetărilor pe care ei le-au cerut. Or asta este îngrijorător, pentru că nici noi nu avem documentele. Doar o mică parte şi cele neconfidenţiale, cu privire la aceasta privatizare majoră.
Europa Liberă: De ce consideraţi că aceste cercetări au pornit la comandă politică ?
R. Sârbu: „Păi este evident că au pornit la comandă politică pentru că nu există faptă. Poliţia este însărcinată să găsească dovezi că ar exista vreo faptă. Cred că domnul ministrul Muşetescu a dovedit fie rea credinţă, fie neînţelegerea documentelor pe care stă şi pe care le are mai la îndemînă decît oricine altcineva. Înclin să cred că omul nu este nici neînţelegător şi nici nepriceput, ci execută comanda politică. Or, comanda politică vine de la fosta opozitie, actuala putere care a blamat tot timpul privatizarea, ca acum, cel puţin la nivel declarativ este obligată să o continue. Si atunci este nevoită să găsească culpe personale dacă procesul în sine se validează prin continuare.”