Pe Vitalie Sprînceană, un tînăr de 29 de ani, l-am întîlnit deunăzi întors din Virginia, Statele Unite. După ce a studiat filosofia la Chişinău, după ce a fost acasă reporter, operator la un net club, funcţionar public, lector universitar, eseist la diverse publicaţii, Vitalie Sprînceană a cîştigat o bursă de patru ani la o Universitate din Statele Unite. L-am întrebat cum a reuşit să obţină această performanţă de vis.
Lumea din jur măsurată într-o într-o discuție Iulian Ciocan-Vitalie Sprînceană
Vitalie Sprînceană: „Cred că e un rod fericit al unei serii de întîmplări. A fost o bursă, am aplicat în urma unui concurs riguros, am fost acceptat şi asta a fost şansa mea”.
Europa Liberă: „Să înţelegem deci că nu te-ai folosit de anumite cunoştinţe, de piste pe care ţi le-a oferit cineva? A fost rodul efortului tău personal?”
Vitalie Sprînceană: „Am depus dosarul, după care a urmat o selecţie a universităţilor americane. Am avut interviuri cu profesori americani veniţi aici să stea de vorbă cu noi. După care am fost supuşi unor teste de cunoaştere a limbii engleze. Rezultatele noastre au fost trimise universităţilor, iar universităţile ne-au acceptat. În tot procesul ăsta eu nu am avut nici o influenţă, prin urmare, pistele sînt excluse. Cred că dosarul meu a fost bun şi domnii din America au considerat că e bun”.
Europa Liberă: „După doi ani de studii la o universitate din Virginia, cum ţi se pare sistemul universitar din Moldova? Implică un efort mai mare din partea unui student studiile universitare în SUA?”
Vitalie Sprînceană: „Cred că da. Ăsta a fost lucrul pe care l-am descoperit imediat ce am ajuns în Statele Unite, imediat ce am intrat pe făgaşul ăsta şi a început anul universitar. Primul lucru pe care l-am descoperit e că avem foarte multe de făcut. E o diferenţă, aş zice, radicală în modul cum sînt tratate studiile de doctorat în Moldova şi în Statele Unite. E mai întîi o diferenţă de structură. În sistemul universitar moldovenesc şi european, accentul primordial cade pe ciclul primar, pe bacalaureat, pe primii trei ani de studii care ar trebui să construiască fundamentul pe care ulterior vor fi construite treapta de master, treapta de doctorat şi de post-doctorat.
În America lucrurile stau niţel diferit. Aş putea zice chiar că e o inversare a situaţiei. Pentru că primii trei ani reprezintă un fel de răgaz în care studenţii se orientează, li se propun cursuri din diverse domenii, pot să-şi compileze la alegere cursuri din ştiinţele exacte, din ştiinţele socio-umane. La ciclul de master şi la ciclul de doctorat are loc propriu-zis antrenamentul ăsta academic. De fapt, munca începe de acolo, munca academică normală.
Şi în sensul acesta, eu, ca un om format în acest sistem, am mers la master şi la doctorat cu încărcătura aia maximă. Iniţial a fost o nedumerire, apoi era dificil că trebuia să ne includem din mers în procesul de învăţămînt. Nu mai aveam scuza că, uite, nu avem cărţi, pentru că erau cărţile. Nu aveam scuza că nu am reuşit, pentru că trebuia să reuşim. Şi în sensul ăsta am avut permanent senzaţia unei dificultăţi care nu exista în studiile doctorale din Moldova.”
Europa Liberă: „Cum ţi s-au părut profesorii universitari din America în comparaţie cu cei din Republica Moldova? Sînt mai exigenţi oare?”
Vitalie Sprînceană: „Da. Cred că sînt mai exigenţi. Sînt exigenţi cu ei înşişi şi cu noi, studenţii. O exigenţă care e dublată, dacă aş putea zice aşa, şi de o abundenţă a resurselor de care dispune universitatea, o abundenţă a oportunităţilor, o abundenţă, dacă vreţi, a infrastructurii care e mare lipsă aici. ”
Europa Liberă: „Ce faci ulterior? Pentru că foarte mulţi dintre tinerii talentaţi de la noi, după ce studiază în străinătate, preferă să rămînă acolo. Te întorci sau rămîi?”
Vitalie Sprînceană: „E întrebarea ce mai frecventă care e discutată în mediul diasporei moldoveneşti. Se discută atît între studenţii plecaţi la Work and Travel şi rămaşi ilegal, care nu vor să se întoarcă, între fericiţii ca mine, posesori ai unor burse pe o durată strictă de timp, sau chiar mai puţinii cetăţeni ai Moldovei care merg să activeze fie în cadrul organizaţiilor internaţionale din SUA, fie în alte structuri internaţionale care îşi au sediul în Statele Unite. Şi e o întrebare intens dezbătută la care eu personal nu am încă un răspuns clar.
Dacă am la ce mă întoarce în Moldova, mă întorc în Moldova. Dacă am pentru ce rămîne în Statele Unite, rămîn în SUA. Dacă nu am la ce mă întoarce în Moldova şi nu am la ce rămîne în SUA, bănuiesc că pentru nivelul ăsta de existenţă de bază America ar fi opţiunea”.
