Linkuri accesibilitate

Un președinte din ce în ce mai nesigur: Alexandr Lukașenka


1730 de activişti politici au fost condamnaţi luna trecută la pedepse cu închisoare sau amenzi pentru participarea la proteste.




Tribunalele din Belarus au început astazi procesele intentate împotriva protestatarilor arestaţi noaptea trecută. Opozitia din aceasta ţară a decis să organizeze proteste paşnice convocate prin reţelele de socializare pe internet în fiecare miercuri. Noaptea trecută 400 de persoane au fost arestate, în plus faţă de ceilalţi 400 de protestatari reţinuţi în urma protestelor de la sfîrşitul săptămănii. In total, spun reprezentanţii organizaţilor pentru apprarea drepturilor omului, 1730 de activişti politici au fost condamnaţi luna trecută la pedepse cu închisoare sau amenzi pentru participarea la proteste.

Printre cei arestaţi sunt şi 25 de jurnalişti, inclusiv doi corespondenţi ai Serviciului belarus al postului nostru de radio. Unul dintre ei va apare astazi în instanţă.
Corespondentii Europei Libere relatează că în locurile în care sunt anunţate proteste poliţia desfăşoară efective în civil şi dube, arestînd oamenii la întimplare.

Conversații din mașina poliției
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:00:58 0:00
Link direct



„De ce ne luaţi la închisoare”, strigă unul dintre cei arestaţi, intr-o înregistrare video făcută de corespondenţii noştri. Un alt om, reţinut împreună cu corespondentul postului nostru de radio, i-a declarat acestuia:

„Mi-e greu să spun de ce m-au arestat. Am ieşit de la bibliotecă pe la 19:45, cănd s-a închis. Aveam legitimaţia de intrare la mine. Am auzit oameni ţipînd. M-am apropiatt şi atunci un civil cu statură atletică m-a împins, şi mi-a spus să plec de acolo. L-am întrebat unde ar trebui să mă duc, şi atunci m-au înhăţat şi m-au băgat în dubă, şi iată-ma aici...”


Pînă acum protestele anti-regim nu sunt de mari dimesiuni, la ele participă de obicei sute de oameni, dar, potrivit corespondenţilor nostri, regimul Lukashenka este extrem de nervos că o revoltă populară ar putea izbucni pe fundalul actualei crize economice în care se află ţara.
Un alt jurnalist acreditat de postul nostru de radio a fost reţinut astazi chiar din incinta tribunalului în care aveau loc procesele unor protestatari. La acest sfîrşit de săptămînă site-ul pe internet al Serviciului Belarus al Europei Libere a fost atacat de hackeri şi a fost blocat pentru cîteva ore.

Camera Reprezentanţilor din Congresul american a adoptat o lege, iniţiată de congresmanul republican Christopher Smith în care se cere eliberarea tuturor deţinuţilor politici din închisorile din Belarus şi refuză să recunoască rezultatele alegerilor prezidenţiale din luna decembrie considerate fraudate. „Această lege îi încurajează pe cei care luptă pentru o viaţă decentă şi pentru drepturile omului împotriva unor presiuni covîrşitoare din partea unui regim antidemocratic”.

Şi Uniunea Europeană a cerut în repetate rînduri regimului de la Minsk să îi elibereze pe toti deţinutii politici impunind, împreuna cu Statele Unite şi sancţiuni împotriva unor membri de vază ai regimului Lukaşenka. Pe de altă parte astazi, premierul de la Minsk se afla la Baku, în căutarea de spriijin material şi de cumpărători pentru unele din întreprinderile pe care regimul este obligat să le vîndă.
XS
SM
MD
LG