Linkuri accesibilitate

10.07 - Chișinău: Reacții la Chișinău la declarațiile oficialităților române despre cele două state românești.


Victor Stepaniuc în studioul Europei Libere în 2010
Victor Stepaniuc în studioul Europei Libere în 2010

Victor Stepaniuc: „O să vrea moldovenii să aibă țară, ei o să aibă țară, n-o să vrea moldovenii să aibă țară, eu consider că totul depinde de noi.”



10 iulie 2001

Ora Moldovei.

Reacții la Chișinău la declarațiile oficialităților române despre cele două state românești.

Dan Ionescu: Astăzi la Chişinău a fost înregistrată o primă reacţie la declaraţiile preşedintelui şi prim-ministru român Ion Iliescu şi, respectiv, Adrian Năstase, referitoare la conceptul de două state româneşti. Şeful fracţiunii parlamentare comuniste, Victor Stepaniuc, a declarat Europei Libere următoarele:

Victor Stepaniuc: „Eu n-aş crede că relaţiile noastre cu România ar trebui să sufere într-un fel sau în altul după nişte declaraţii ale domnului preşedinte Iliescu, care are viziunea lui în privinţa naţiunii moldoveneşti. Noi trăim în Republica Moldova, deci buneii şi străbuneii noştri s-au numit moldoveni şi ne numim în continuare moldoveni. Ceea ce gândeşte domnul Iliescu asta e treaba dumnealui în cazul de faţă. Eu îmi spun tot părerea şi ca cetăţean, şi ca lider al unei fracţiuni parlamentare, partidul majoritar, că există statalitatea Republicii Moldova.

Există statul acesta care se numeşte Republica Moldova, unde majoritatea populaţiei îşi zic moldoveni. De atâta noi considerăm că nu poate nimeni din bunul lui simţ să ne numească altfel. Dacă domnul Iliescu vrea sa ne numească altfel, poftim, e treaba lui. Noi ne-am numit moldoveni și așa consider că e drept, fiindcă în cel mai rău caz ar trebui să-i întrebăm pe cetățeni cum se autodenumesc. Deci asta e chestiune de etno-psihologie.

Există Constituția Republicii Moldova, unde se spune foarte clar că poporul majoritar asta sunt moldovenii, care după datele statistice alcătuiesc mai bine de 65 de procente din populație. Cineva în Republica Moldova se mai numesc ruși, ucraineni, bieloruși, ucraineni, români inclusiv. Acestea sunt minorități naționale, în toată lumea e așa.

Există o minoritate națională românească, care la ziua de astăzi se consideră români, se consideră veniți de nu știu unde și așa mai departe. Da, noi cu românii provenim din aceeași rădăcină, din Dacia romană. Noi cu românii avem în mare parte o istorie a unor state care au trăit în vecinătate, dar noi am avut țara noastră, am avut domnitorii noștri. Și e foarte urât, când inclusiv și manualele noastre de istorie, această istorie este amestecată - domnitorii românești, valahii cu domnitorii moldovei sunt luați împreună. Deci avem trecut istoric și eu consider că țara noastră Republica Moldova are și viitor istoric. Şi nu e vorba de graniță, nu e vorba de teorie stalinistă, dar e vorba de voința politică și voința cetățenească a politicienilor și a cetățenilor Republicii Moldova.

O să vrea moldovenii să aibă țară, ei o să aibă țară, n-o să vrea moldovenii să aibă țară, eu consider că totul depinde de noi. Dar vecinii, vecinii vreau să vă spun că de multe ori ne-au făcut probleme, ne-au făcut probleme. N-aș vrea să învinuiesc pe nimeni, dar ne-au făcut probleme. Și din stânga, și din dreapta, și de la Apus și de la Răsărit.

E foarte bine ca noi să înțelegem că a fost trecutul și am vrea ca în viitor probleme să fie mai puține. Suntem gata să ne integrăm în structurile europene, suntem gata să ne integrăm în toate structurile în care avem interes și la Răsărit, dar ar fi bine ca vecinii să ne recunoască identitatea noastră națională. Eu mă consider moldovean și consider că poporul nostru, în majoritate se consideră moldoveni. Dacă cineva consideră invers - să ne dovedească.”

*

Dan Ionescu: Dacă relațiile cu România par să fi intrat într-o nouă eclipsă, fie ea și parțială, cele cu Rusia continuă literalmente să se dezvolte pe zi ce trece. Astăzi agenția rusă de știri Itar-Tass informează că președinții rus și moldovean, Vladimir Putin și Vladimir Voronin au purtat o convorbire telefonică pe teme de actualitate în relațiile bilaterale. Cei doi lideri au convenit să se întâlnească miercuri, 11 iulie, la Moscova, unde președintele Voronin va efectua o scurtă vizită de lucru. Tot astăzi, și tot la Moscova, miniștrii Apărării ai celor două țări, Serghei Ivanov și Victor Gaicuc au discutat perspectiva încheierii unui acord de principiu privitor la instruirea de către partea rusă a ofițerilor Armatei moldovene.
XS
SM
MD
LG