14 iulie 2001
Automarginalizarea PNȚCD-ului.
Editorialul săptămînal
Autor : Nestor Ratesh
Liderii ţărănişti se sfîşie între ei într-un război al vorbelor, demisiilor şi excluderilor care riscă să pună sub semnul întrebării capacitatea lor de a-şi regenera partidul, a-i opri prăbuşirea şi a-l readuce în spaţiul central al vieţii politice a ţării. Nu sunt bătălii de idei, care ar fi poate chiar benefice dată fiind nevoia unor clarificări menite să scoată partidul din ambiguităţile doctrinare în care evoluează.
Nu sunt nici ciocniri de generaţii, care ar fi fost poate fireşti, asistăm pur si simplu la rivalităţi personale sau de grup care nu au nimic de-a face cu divergentele de viziune politică nici cu cele referitoare la modalităţile de refacere a prestigiului şi impactului public al PNTCD. Ce s-a clădit cu migală şi prin compromisuri rezonabile la congresul partidului din ianuarie este distrus șasw luni mai tîrziu într-un spectacol dezolant pe care vechii şi numeroşii adversari ai acestei formaţiuni il privesc cu voluptate, iar cei care au crezut în vitalitatea ofertei sale politice îl înregistrează cu regret şi perplexitate.
Nu vom lua partea uneia sau alteia dintre fracţiunile care se înfruntă în PNTCD. Vom spune doar că nu vedem incompatibilităţi politice majore între ele. Inventarea unor „conspiraţii” din afara partidului pentru a compromite aripa Marga-Lupu-Chiriţă, mi se pare absolut inoportună. [...]
Criza din PNTCD nu este benefică nici pentru democraţie şi nici pentru ţară. Cu o opoziţie parlamentară democratică nu prea numeroasă, în Parlament, ar fi fost utilă prezenţa unei opoziţii extraparlamentare viguroase. Dar PNTCD-ul, care ar fi putut-o crea se macină în dispute intestine care-i vor afecta eficacitatea politică o lungă perioadă de timp. De fapt, această criză ar putea produce o sciziune în partid, dacă nu chiar o marginalizare mai profundă şi mai greu de învins.
Am deplîns amputarea spectrului politic romanesc prin eliminarea acestui partid din Parlament la alegerile din noiembrie anul trecut. Lovitura fatală pe care actualele disensiuni o pot da însă, va consacra o situaţie dintre cele mai îngrijorătoare şi anume dispariţia de facto a unei opţiuni creştin-democrate. Semnificaţia unei asemenea situaţii nu poate fi exagerată.
Există în Europa o tendinţă de polarizare a forţelor politice pe doua axe doctrinare dominante: creştin democraţia şi social-democraţia. Această polarizare este pregnant ilustrată de componenţa Parlamentului European, în care Partidul Popular European, care e un fel de asociaţie continentală a partidelor de orientare creştin-democrată sau conservatoare şi partidul socialist european, care e asociaţia omoloagă a partidelor de orientare social-democrată ocupă mai bine de trei sferturi din mandate. Prin marginalizarea permanentă a PNTCD, Romania ar putea deveni o ţară al cărui spectru politic ar fi frapant diferit de cel european, cu posibile consecinţe care să depăşească simpla ciudăţenie şi mirare.
