Linkuri accesibilitate

Jerzy Buzek: Porţile UE rămân deschise


Jerzy Buzek
Jerzy Buzek

UE nu-şi închide porţile pentru cei din Parteneriatul Estic, dar drumul lor e încă lung, zice preşedintele Parlamentului European.



Preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, a declarat că porţile Uniunii Europene rămân deschise pentru ţările din estul Europei şi anticipat că Republica Belarus va cunoaşte schimbări politice importante într-un viitor nu prea îndepărtat. Într-un interviu acordat corespondentului Europei Libere la Bruxelles, Rikard Jozwiak, oficialul european a respins ideea că Parteneriatul Estic, din care face parte şi Republica Moldova, ar avea misiunea de a oferi vecinilor Uniunii orice, numai nu perspectiva aderării.


Jerzy Buzek: Porţile UE rămân deschise
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:03 0:00
Link direct



Recunoscând că nici una din ţările estice nu are pe termen scurt şanse de aderare, Buzek a adăugat că ţările din vestul Balcanilor demonstrează că situaţia se poate schimba rapid.

„În urmă cu zece ani – a spus Buzek – nimeni nu se gândea să oferă ţărilor din vestul Balcanilor perspectiva aderării la UE. Dar acum Croaţia este aproape de intrare în Uniune, iar Serbia, Muntenegrul, fosta republică iugoslavă Macedonia îşi aşteaptă rândul şi se pregătesc foarte bine”.

Fară să ofere vreun calendar al viitoarelor extinderi, Buzek a sugerat totuşi când anume ar putea fi luate în considerare şi fostele republici sovietice. Buzek a spus că în următorii zece ani preocuparea principală va fi pregătirea de aderare a ţărilor din vestul Balcanilor, după care europenii vor putea începe să se gândească şi la vecinele lor din est, poate prin 2025 sau 2030.

Avertizând că este prea devreme să vorbim despre această perspectivă, Buzek a insistat totuşi că porţile Uniunii Europene nu vor fi închise. În privinţa situaţiei actuale din Republica Belarus, care face parte ca şi Moldova din Parteneriatul Estic, Jerzy Buzek a anticipat „schimbări mari şi profunde”, spunând că regimul de la Minsk s-ar putea prăbuşi la fel de brusc ca acelea din Tunisia sau Egipt. Buzek a părut să sugereze că schimbările din Belarus se vor produce din cauze interne şi nu ca rezultat al sancţiunilor internaţionale.

Jerzy Buzek a spus că el unul nu vede vreun efect concret al sancţiunilor impuse regimului de la Minsk, care nu pare să-şi schimbe comportamentul.
„Dar – a adăugat oficialul european – această stagnare poate fi înşelătoare, pentru că în orice moment regimul poate începe să dispară, să se prăbuşească. Asta se poate întâmpla în două, trei săptămâni, a mai spus Buzek, la fel de rapid cum s-au petrecut evenimentele din Africa de nord, pe care nimeni nu le-a prevăzut.

Corespondentul nostru Rikard Jozwiak notează în marginea interviului cu preşedintele parlamentului european că tocmai situaţia din Belarus a fost de vină pentru startul relativ lent al Parteneriatului Estic, din care mai fac parte: Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Moldova şi Ucraina.
  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG