Linkuri accesibilitate

17.07 - Chișinău: Problema datoriilor externe


Cu Vladimir Putin la Minsk în 2006
Cu Vladimir Putin la Minsk în 2006

Opinia lui Voronin: Republica Moldova a devenit „ostatecul unei politici nechibzuite, promovate în anii precedenţi”




17 iulie 2001

Ora Moldovei.

Problema datoriilor externe.

Dan Ionescu: Preşedintele Vladimir Voronin consideră că întărirea relaţiilor cu Federaţia Rusă, principalul partener strategic al Republicii Moldova, este una din cele mai importante realizări din perioada celor o sută de zile de la inaugurarea în funcţie, relatează agenţia rusă de ştiri Ria-Novosti. După ce a devenit preşedinte, relevă aceeaşi agenţie de ştiri, Vladimir Voronin a efectuat două vizite la Moscova, unde a semnat mai multe documente importante, care confirmă cursul noii conduceri de la Chişinău spre întărirea cooperării cu Rusia. Totodată în luna iunie noua conducere a Moldovei a continuat să-şi extindă contactele în Occident, încercând să demonstreze că tinde spre o cooperare constructivă, în ciuda apartenenţei la un partid de orientare comunistă radicală, comentează Ria-Novosti, adăugând că situaţia economică şi socială rămâne tensionată, ţara aflându-se în faţa unui real pericol – incapacitatea de plată. Despre datoriile externe Republicii Moldova şi şansele de reeşalonare a unei părţi ai acesteia în relatarea lui Alexandru Eftodi.

Datoria externă a Republicii Moldova a depăşit în această vară un miliard 910 milioane de dolari, sumă care este aproximativ de şase ori mai mare decât un buget anual. Ziarul guvernamental Nezavisimaia Moldova a publicat astăzi aceste cifre, precum şi structura datoriei externe.

La iniţiativa preşedintelui Vladimir Voronin, oficiosul Guvernului a început o campanie propagandistică, având scopul de a demonstra că Republica Moldova a devenit „ostatecul unei politici nechibzuite, promovate în anii precedenţi” şi de a arăta care este „punctul de plecare al actualului Cabinet de miniştri”.

Ziarul Guvernului constată că în anul 2002 Chişinăul va trebui să ramburseze creditorilor externi aproape 180 de milioane de doalri, sumă echivalentă cu două treimi din bugetul de stat. Potrivit datelor Ministerului Finanţelor o parte importantă a datoriei scadente în anul viitor, 75 de milioane de dolari, o reprezintă valoarea eurobondurilor plasate pe piaţa financiară europeană în 1997. Reeşalonarea datoriei urmează a fi negociată cu creditorii europeni, reuniţi în Clubul de la Paris şi Clubul de la Londra.

Fostul ministru al Finanţelor, Valeriu Chiţan, care a avizat cu patru ani în urmă contractarea acestui împrumut, a declarat pentru Europa Liberă că Guvernul Tarlev ar putea obţine restructurarea datoriei externe doar dacă îşi va respecta angajamentele faţă de Fondul Monetar Internaţional.

Valeriu Chiţan: „Situaţia se complică prin faptul că nu avem o claritate în onorarea angajamentelor de către Republica Moldova ca ţară faţă de Fondul Monetar Internaţional în cadrul memorandumului, care a fost semnat cu un an în urmă. De aceea numai semnale clare din partea Fondului Monetar, precum şi a Băncii Mondiale pot încuraja, pot crea premize pentru ca creditorii externi, membrii Clubului de la Paris şi de la Londra, să meargă în întâmpinarea Republicii. Şi nu e problema în datorie ca atare, dar este problema că în ultimii câţiva ani Produsul Intern Brut a scăzut şi clar că raportul acestor datorii faţă de Produsul Intern Brut este un indice destul de periculos.”

Deputatul creştin-democrat, Andrei Conişescu, fost ministru adjunct al Finanţelor, consideră că nu există premize economice şi financiare, care ar permite Chişinăului să-şi reeşaloneze datoria externă. „Doar o decizie politică a creditorilor din Occident ar putea împiedica falimentul Republicii Moldova”, spune Andrei Conişescu.

Andrei Conişescu: „Din punct de vedere financiar-economic Republica Moldova nu are şanse să-şi onoreze datoriile externe din mai multe considerente. Pe parcursul ultimilor ani colectările la buget rămân cam la acelaşi nivel, situaţia economică, Produsul Intern Brut nu va creşte atât de rapid ca noi să putem onora datoriile. Dar cred că aici e nevoie de o decizie politică a Occidentului pentru sau a reeşalona datoriile, sau, ceea ce nouă şi mai mult ne convine, a ne ierta datoriile, aşa cum a făcut Occidentul cu Polonia în cadrul anilor 80, rupând atunci din spaţiul socialist Polonia. Acum au şansa de a ne rupe pe noi şi probabil în primul rând Ucraina din spaţiul CSI.”

Oficiul central de la Washington al Băncii Mondiale a difuzat astăzi o ştire preluată din publicaţia britanică The Guardian, care anunţă că Marea Britanie va solicita la şedinţa anuală din această toamnă a Băncii şi a Fondului Monetar Internaţional ca Republicii Moldova să-i fie anulată datoria faţă de aceşti creditori. Ministrul britanic al Dezvoltării şi Colaborării Internaţionale, Claire Short, a declarat că intenţionează să înainteze o propunere oficială de a include Republica Moldova şi alte patru foste republici sovietice în lista participanţilor la un program special pentru anularea datoriilor statelor sărace. Ţările în curs de dezvoltare au nevoie de ajutor în caz contrar nivelul sărăciei şi instabilitatea politică vor creşte continuu, fapt care va influenţa negativ situaţia din întreaga Europă, consideră ministrul britanic al Dezvoltării şi Colaborării Internaţionale.

Din Chişinău, Alexandru Eftodi, Radio Europa Liberă.
  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

XS
SM
MD
LG