Linkuri accesibilitate

18. 07 - București: Biserica ortodoxă română și fosta Securitate


Arhivele CNSAS
Arhivele CNSAS

M. Georghe: „BOR a trimis numai o scrisoare Parlamentului României care ne-a parvenit şi nouă şi în care ni se cerea să încetăm verificarea preoţilor.



18 iulie 2011

Actualitatea. (Moderator: Liana Ionescu; corespondent: Radu Stănescu).

Biserica ortodoxă română și fosta Securitate.

Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii, CNSAS, pare decis să îi facă cunoscuti pînă la sfîrşitul lunii august pe colaboratorii Securităţii din rîndul preoţilor şi ziariştilor. Radu Stănescu a discutat cu vicepreşedintele CNSAS Mihai Gheorghe şi oferă amănunte.

Vicepreşedintele CNSAS, Mihai Gheorghe afirmă că luna viitoare ar putea fi date publicităţii numele feţelor bisericeşti şi ale jurnaliştilor care au colaborat cu Securitatea. Continuă dezbaterile privind deconspirarea colaboratorilor fostei Securităţi. Vicepreşedintele CNSAS a făcut această declaraţie într-un interviu acordat Europei Libere.

M. Gheorghe: „În ceea ce priveşte dosarul presa şi dosarul ierarhilor suntem în faza finală. Probabil că pînă la sfîrşitul lunii august putem face publice rezultatele.”

După cum se ştie, în privinţa dosarelor preoţilor care au colaborat cu Securiatea există o solicitare a Bisericii Ortodoxe Romane, dar şi o propunere parlamentară de blocare a accesului la dosarele clerului. L-am întrebat pe vicepreşedintele CNSAS cum se raportează instituţia din care face parte la aceste cereri.

M. Georghe: „BOR nu ne-a făcut nici o cerere. Au trimis numai o scrisoare Parlamentului Romaniei care ne-a parvenit şi nouă şi în care ni se cerea să încetăm verificarea preoţilor. Deocamdată este numai o propunere a dumnealor, noi continuăm cercetările conform legii în vigoare.”

Referindu-se tot la dosarele preoţilor, dar de astă dată la cele ale celor persecutaţi de Securitate, Mihai Gheorghe spune că Biserica ortodoxă romană nu s-a declarat interesată de numele acestora ci doar de blocarea accesului la dosarele ierarhilor colaboratori ai securităţii. Vicepreşedintele CNSAS mai afirmă că persecutaţi de Securitate au fost în special preoţii simpli. În ceea ce priveşte dosarele preoţilor persecutaţi ati identificat, bănuiesc asemenea dosare...

M. Gheorghe: „Da”.

Europa Liberă: Cam în ce raport sunt ele cu cele ale preoţilor-informatori, să zicem?

M. Gheorghe:
„Este greu pentru că noi nu am verificat toate dosarele preoţilor informatori sau persecutaţi. Verificarea pe care noi o efectuăm acum s-a cantonat la nivelul ierarhilor. deci e greu de făcut o statistică. [...]

În privinţa propriilor propuneri de modificare a legii de funcţionare a CNSAS, acestea se referă, ne-a spus Mihai Gheorghe, la fluidizarea procedurilor de verificare a dosarelor, la schimbarea unor termene şi la redefinirea, în textul legii a activităţii de politie politică. Pînă la această oră mii de romani au depus cereri de consultare a propriului dosar de securitate.

Vicepreşedintele CNSAS ne-a declarat că zilnic, 7-8 persoane vin să-şi consulte dosarul la sediul CNSAS din Bucureşti. Solicitanţii au de aşteptat, din momentul depunerii cererii între 2 şi 5 luni pînă cînd îşi pot vedea propriul dosar alcătuit de Securitatea comunistă.
XS
SM
MD
LG