Săptămâna aceasta promitea să limpezească anumite subiecte ale agendei politice, agendă „încărcată” de discursul premierului Filat şi de replicile „la cald” ale colegilor din Alianţă, care au taxat cu scepticism şi chiar cu bravadă criticele formulate de şeful Executivului.
Un punct de vedere de Vitalie Ciobanu
Am avut reacţii care promiteau, drept ripostă, dezvăluiri incendiare despre anumite maşinaţiuni girate de fruntaşi ai PLDM – a se vedea aluziile la „cazinouri” şi la „vamă” pe care le-a articulat în stilu-i inconfundabil, popular, Mihai Ghimpu, dar și uluitoarea sa afirmație că Filat l-a retras din competiția electorală pe Victor Bodiu pentru a-l susține pe Dodon, nu pe Chirtoacă (o asemenea „revelație” trebuie să fi lăsat publicul cu gura căscată!). Între timp, și-au pierdut din relevanţă acuzaţiile legate de votul comun în teritoriu al liberal-democraţilor şi al comuniştilor: în fiecare zi am aflat despre noi coaliţii ad-hoc între PCRM şi celelalte partide ale Alianţei, coaliții ghidate de interese locale, mult mai telurice decât „directivele ideologice” de la centru.
Gâlceava liderilor din Chişinău, cea care hrăneşte atât de flamboaiant presa, nu-şi prea află corespondent în „Basarabia profundă”. Lumea în raioane vrea să se apuce de treabă, vrea să formeze cât mai rapid noile organe ale administrației locale, de aceea în funcţii de conducere sunt promovați oameni din zonă cunoscuți pentru calitățile lor de organizatori și gospodari. Acolo, la ţară, în multe cazuri steagurile partinice s-au înclinat în faţa urgenţelor zilei.
Coaliţiile „paradoxale” din raioane transmit spre Chişinău un mesaj ce contrazice indecizia şi suspiciunile din care nu pot ieşi liderii Alianţei. Însă mesajul provinciei nu este auzit, nu este descifrat în semnificaţia lui. Politicienii s-au blocat într-o confruntare surdă, fără orizont, în care singura preocupare este să nu rămână datori cu replica, scăpându-le imaginea de ansamblu a republicii, acolo unde viaţa are un alt metabolism. Basarabeanul de la țară priveşte stupefiat parada declaraţiilor, insinuărilor, acuzaţiilor veninoase pe care le „toacă” șefii de partid şi nu înţelege nimic. El nu pătrunde subtilităţile şi „mizele ascunse” ale polemicilor pe care le urmăreşte seara la televizor, ci îşi pune o întrebare simplă: „Politicienii din Alianţă chiar vor să-i dea dreptate lui Voronin, care spune că doar comuniştii ştiu să guverneze în Moldova?”
Nedumerirea aceasta populară și cumva rezumativă este cât se poate de reală. Dar și problemele Alianţei nu se explică doar printr-o banală ciocnire de orgolii şi ambiţii personale. Cei aflaţi acum la putere, ca şi întreaga Moldovă, trăiesc probabil perioada cea mai complicată din ultimii 20 de ani, când pentru a accede în lumea civilizată, trebuie demontate structurile şi obiceiurile care au făcut din Moldova un ţinut înapoiat şi sărac. Acum se umblă, practic, la „fondul” a ceea ce suntem, ca oameni deformaţi de comunism și de prea lunga lipsă de comunicare cu Occidentul. Procesul de reforme este pândit de numeroase riscuri, unul dintre ele fiind îmbrăţişarea „frăţească” a Rusiei, deloc interesată de evoluţia europeană a Moldovei.
Tocmai din cauza obstacolelor insurmontabile şi a mizei politice care se joacă acum în Moldova, guvernanții – adânciți cum sunt în intrigi și conflicte mărunte – nu se cuvine să piardă din vedere obiectivul strategic. E un moment foarte greu, ce poate ruina cariere politice promiţătoare, dar care oferă o șansă personalităţilor capabile să se desprindă de contingent şi să participe la scrierea istoriei.
