Linkuri accesibilitate

Jurnal de corespondent: Problema deșeurilor nucleare de la Kozlodui


Centrala „Kozlodui” va avea nevoie de un al doilea depozit pentru combustibilul uzat dacă va demara importul de combustibil de la compania „Westinghouse”.



În 2011 din Bulgaria au fost trimise în Rusia trei transporturi a câte 500 de tone de deșeuri nucleare din primele patru reactoare ale centralei atomoelectrice „Kozlodui”. Fiecare a costat bugetului aproximativ 15 milioane de euro.

Atât rușii cât și partenerii europeni ai Bulgariei insistă ca o parte mai mare din deșeurile nucleare să fie stocate în Bulgaria.

Cu o lună în urmă a fost inaugurat un prim depozit finanțat de fondul internațional penru scoaterea din funcțiune a reactoarelor 1-4 și realizat de consorțiul german „Nukem Technologies-GNS”. Pana in anul 2075, aici urmează sa fie depozitate peste peste 150 000 de tone de asemenea reziduuri. Depozitul însă se află la numai patru kilometri distanta de malul Dunarii.

Partea bulgară afirmă că zona de protectie contra radiatiilor se intinde pe trei kilometri in jurul depozitului si nu se suprapune cu teritoriul Romaniei.

Centrala „Kozlodui” va avea nevoie de un al doilea depozit pentru depunerea combustibilului uzat dacă va demara importul de combustibil de la compania „Westinghouse” în scopul diversificării surselor de energie. În 2013 expira contractul cu producătorul rus TVEL. Firma americană „Holtek” va elabora pînă septembrie studiile la baza cărora va fi stabilită valoarea viitorului depozit.

În timp ce pe malul românesc al Dunării au fost organizate o serie de proteste împotriva stocării deșeurilor nucleare, în Bulgaria lobby-ul antinuclear a fost, se pare, neutralizat printr-o campanie abilă și convingătoare. Primaria a fost convinsă cu promisiuni ca va primi importante fonduri pentru modernizarea infrastructurii. Într-o localitate atât de mică precum Kozlodui o mare parte din locuitori își câștigă pâinea la centrala nucleară. Un alt argument – și în România în zona Cernavoda se construiește un astfel de depozit.
XS
SM
MD
LG