Linkuri accesibilitate

Fructe, legume, nitrați, pesticide, controale fitosanitare


Dr. Eudochia Tcaci: „Orice legumă sau fructă înainte de a fi consumată trebuie să fie bine spălată.”



Ca în orice paradis, şi în cel al legumelor şi fructelor de acum există fel de fel de pericole şi daruri otrăvite. Revărsate pe tarabe, fructele şi legumele sunt vândute şi cumpărate nu numai ca dar al naturii, benefic, recomandabil şi folositor, ci şi – deseori – ca bombe cu ceas de chimicale dăunătoare sănătăţii. Ce fel de primejdii, reale sau închipuite, îi pasc pe consumatori şi cum este asigurată siguranţa şi inofensivitatea acestor produse? Vom discuta în această dimineaţă cu doamna doctor Eudochia Tcaci, medic-şef adjunct al Centrului de Sănătate Publică din Municipiul Chişinău.

Europa Liberă: Bună dimineaţa, în general, când e vorba de fructele şi legumele care se cumpără acum în masă există temeri justificate, dar şi închipuite. În linii mari, în general, cât de dramatică, alarmantă este situaţia din punctul de vedere al poluării acestor produse sau, dimpotrivă, cât de liniştitoare este această situaţie?

Interviul matinal la Europa Liberă: cu dr. Eudochia Tcaci
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:13:43 0:00
Link direct


Eudochia Tcaci: „Într-adevăr, se face acum un agiotaj foarte mare în perioada verii cînd se comercializează mai multe fructe şi legume, dar n-ar trebui să facem din ele nişte „monştri” care stau undeva şi ne aşteaptă să ne atace. Aş veni în primul rînd cu nişte recomandări, aşa de ordin general, pe care toţi le cunosc, dar care trebuie respectate. Haideţi să începem cu aceea, cum trebuie să selectăm produsul pe care vrem să-l procurăm.

În primul rînd, fructele şi legumele trebuie să vedem ca ele să fie intacte, să nu fie strivite, să nu aibă semne de alterare, să le alegem pe cele care sunt frumoase, intacte. În al doilea rînd, principalul este la preparare. Orice legumă sau fructă înainte de a fi consumată trebuie să fie bine spălată.

Ele nu sunt sterile, ele se află în mediu, pe parcursul creşterii ele contactează cu solul ele sunt transportate, sunt atinse de o sumedenie de mîini, deci ele trebuie obligatoriu foarte bine spălate înainte de consumare. Lucrul acesta ar fi bine să fie învăţaţi copii, pentru că copii uită acest lucru să-l facă şi deseori, mergînd pe stradă, iau şi gustă din legume şi fructe fără să fie spălate preventiv.

Deci, evident că şi la prepararea produsului sau bucatelor trebuie să respectăm nişte reguli generale. În condiţii de casă nu este posibil să avem separate cuţite sau să avem suprafeţe separate pentru acele legume care sunt proaspete sau acele care au fost fierte, deci ar fi bine să se respecte o anumită ordine de preparare a legumelor.”

Europa Liberă: Aşa, la vedere, uneori şi moşneagul pare flăcău. Este greu să discernem, dar poate cea mai frecventă întrebare pe care şi-o pune cu glas tare sau în gând orice om care cumpără nişte fructe sau legume este dacă acestea nu au incluse ca bonus nişte nitraţi în plus sau te miri ce alte chimicale. Şi nu există alt răspuns din partea vânzătorului decât acela că nu există marfă mai pură ecologic decât ce-ţi pune el în sacoşă. Dvs., de exemplu, care cunoaşteţi ca nimeni altul situaţia, vă faceţi cumpărăturile de fructe şi legume cu inima împăcată şi unde? Sau dimpotrivă – cu maximă vigilenţă?

Eudochia Tcaci:
„Orice consumator are dreptul şi chiar ar trebui să ceară de la vînzător să i se prezinte documentele care să confirme că marfa într-adevăr a fost supusă unei certificări sanitare şi că a fost verificată. Şi, deodată, se observă după vînzător, dacă el ezită de a prezenta, atunci poate să apară ceva suspect. În realitate, toate produsele care se produc, care sunt importate de peste hotare sunt supuse supravegherii, sunt certificate. Chiar producătorii noştri care sunt fermieri şi care cresc produsul, sunt supuşi unui control pe parcursul recoltei de inspecţia fitosanitară care verifică utilizarea corectă a produselor fitosanitare.

Deci, la recolta produselor se face certificarea produselor, prin care se verifică dacă nu conţine substanţe care ar fi periculoase pentru sănătatea omului, şi apoi după aceea se permite de a fi plasate pe piaţă pentru consumatori.”

Europa Liberă: De obicei, dna Tcaci, aceste verificări ce arată, ce situaţie, avem produse cu un conţinut sporit de nitraţi, de alte chimicale, sau e la un nivel acceptabil pentru vremurile în care trăim?

Eudochia Tcaci:
„In cazul în care se depistează produse cu un conţinut sporit sau de nitraţi, sau de reziduuri de pesticide, pentru că se verifică şi la nitraţi, şi la pesticide, acest produs este interzis în consumul uman şi este scos de la realizare. Apare altă problemă şi este o problemă destul de serioasă atunci cînd acest produs este recoltat pe terenul proprietate privată, adică pe un teren particular. Fiecare locuitor al unui sat din republică are un teren pe care cultivă şi are dreptul să-şi vîndă marfa.

Şi aici chiar aş veni cu nişte recomandări pentru cei cu terenuri private să fie foarte atenţi atunci cînd doresc să utilizeze preparate fitosanitare. Ele se vînd în magazinele specializate, pot fi procurate, dar să nu se creadă că ele pot fi aruncate pur şi simplu aşa şi roada va creşte şi va fi bogată şi frumoasă. Aici este pericolul, pentru că deseori nu se cunosc regulile de utilizare. Deci, ar trebui foarte bine să citească instrucţiunea la utilizarea fiecărui preparat şi să fie utilizat strict conform instrucţiunii. Fiindcă apare pericolul ca produsul, chiar crescut personal pentru familie poate fi periculos pentru sănătate.”

Europa Liberă: Dnă Tcaci, dv. spuneţi că cea mai mare parte, trebuie să înţeleg, din fructe şi legume sunt certificate, au acte. Dar uneori se întîmplă că, mai ales acum, la margine de stradă stau băbuţele cu şumuiege de pătrunjel, mărar, şi nu poţi pune cîte un supraveghetor care să stea la straja inofensivităţii. Această masă de oameni, care, iată, vinde parcă în afara sistemului, ei probabil nici măcar nu sunt luaţi în consideraţie din punctul de vedere al testării, verificării, acestor produse.

Eudochia Tcaci:
„Evident, pentru că aceştia vin cei care cresc produsul pe sectorul particular şi nu pot fi supuşi verificării, deoarece a venit, trei ore a stat şi a plecat şi nimeni nu poate să-i urmărească de unde un venit şi cînd a plecat.”

Europa Liberă: Aici ar trebui să intervină gradul de educaţie pentru sănătate sau de informare ale cetăţeanului, nu-i aşa?

Eudochia Tcaci:
„Corect, aicea este nivelul de informare al cetăţeanului. El cunoaşte că poate să-şi pună în pericol sănătatea, pentru că produsul este neverificat.”

Europa Liberă: În obligaţiile centrului de sănătate publică intră şi efectuarea investigaţiilor de laborator cu scopul stabilirii calităţii şi inofensivităţii produselor alimentare. Cât acoperă - măcar cu aproximaţie – aceste investigaţii acel milion de tone de fructe şi legume cât se produce în R. Moldova?

Eudochia Tcaci:
„Toţi producătorii care produc pe teritoriul municipiului Chişinău sunt verificaţi de Centrul de sănătate publică. Ceilalţi producători din alte raioane, sunt centre raionale care nemijlocit verifică în teritoriu calitatea produsului. Ceea ce este scos în comercializare pe pieţele din municipiului Chişinău, ne străduim să facem planificat, selectiv, să luăm probele ca să vedem care totuşi este situaţia şi care poate fi gradul de plasare pe piaţă a produselor necalitative.”

Europa Liberă: Cînd spuneţi selectiv şi planificat, ce se are în vedere? Se iau nişte mostre aleatoriu, la fiecare al zecelea cais, ca să spunem aşa, sau cum?

Eudochia Tcaci:
„Se iau probe din diferite pieţe, de la diferiţi producători. Evident, nu putem să-i acoperim pe toţi, pentru că toţi o să prezinte document. Cei care nu prezintă nici un document pe produs, preponderent de la ei şi prelevăm probele. Pentru că suplimentar la pieţe, dacă luăm pieţele autorizate din municipiul Chişinău, este laborator sanitar-veterinar, care nemijlocit se află pe teritoriul pieţei şi în fiecare zi sunt obligaţi să verifice conţinutul de nitraţi în legume şi fructe şi să elibereze un bon în care este scris că este verificat şi nu conţine depăşire la nitraţi.”

Europa Liberă: Cât de înzestrate tehnic, cât de moderne sunt laboratoarele respective? Ce capacităţi au? Sau sunt de la Papură Vodă, de cînd se creştea morcovul pe vremea lui Ştefan cel Mare?

Eudochia Tcaci:
„Nu pot să vă răspund la această întrebare, nu pot să vă spun cît de înzestrate sunt laboratoarele sanitar-veterinare, dar cît de cît lucrul şi-l fac. Da, facem şi noi. Cînd depistăm depăşiri, anunţăm directorul pieţei. De obicei, acestea sunt peroane fizice care a doua zi nu mai sunt pe piaţă şi nu-i mai poţi găsi pentru a lua ceva măsuri.”

Europa Liberă: Şi două întrebări foarte scurte, dnă doctor. Cînd e vorba de reziduuri de pesticide în produsele agroalimentare, de alte lucruri dăunătoare sănătăţii, ce este de preferat, producul local sau de import din punctul dv. de vedere? Că ştiţi că există o polemică, că roşia din Turcia e aşa şi pe dincolo, în schimb a noastră e frumoasă ca fata mare şi aşa mai departe.

Eudochia Tcaci:
„Eu mai mult aş fi pentru produsul autohton şi aş spune un moment încă aicea ca consumatorul să cunoască. La prepararea produselor, indiferent dacă chiar conţinutul este cel admis pentru legume şi fructe, el se micşorează atunci cînd noi sau le lăsăm să se înmoaie în apă, sau le fierbem, sau le curăţim de coajă, undeva la 50 la sută conţinutul de nitraţi se micşorează. Nu pot să spun că, uite, suntem afectaţi sau suntem intoxicaţi cu nitraţi din cauza consumului de legume şi fructe deoarece încă nu am avut nici o dovadă în acest sens. Problema e în alta - că starea de sănătate a fiecărei persoane este diferită şi în perioada de vară cînd se începe consumul de fructe şi legume intens, se schimbă şi activitatea tractului gastro-intestinal. De la sine, legumele şi fructele au un efect de modificare a activităţii intestinului.”

Europa Liberă: Prin aceasta mi-aţi răspuns şi la altă întrebare, dacă există statistici care să ne alarmeze din punctul de vedere al consumului de fructe şi legume care să fie mai mult sau mai puţin poluate. Înţelegem că nu este chiar o problemă care iese în mod deosebit şi alarmant în evidenţă, nu-i aşa?

Eudochia Tcaci:
„Corect. Iată nu avem legătura aceasta directă că a fost o intoxicaţie cu nitraţi. Este mai gravă problema apei potabile. Noi, în fîntînile din republică, avem cantităţi depăşite de nitraţi, care se foloseşte şi la prepararea bucatelor zi de zi, şi de copii, şi de adulţi, pentru că nu există altă sursă de alimentare cu apă. Deci, populaţia este expusă la conţinutul de nitraţi şi la apa potabilă.”

Europa Liberă: Cred că o să revenim şi la problema apei potabile în una din emisiunile viitoare. Vă mulţumim.
XS
SM
MD
LG