Linkuri accesibilitate

Va intra actualul Parlament în istorie?


Gheorghe Cojocaru
Gheorghe Cojocaru

O întrebare adresată istoricului Gheorghe Cojocaru.







Luna viitoare se împlinesc 20 de ani de la votul deputaţilor din ultimul Soviet Suprem prin care s-a proclamat independenţa Republicii Moldova. Cu acel vot s-a „născut” şi aşa numitul Parlament al independenţei.

Punctul de vedere al istoricului Gheorghe Cojocaru
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:41 0:00
Link direct


Gheorghe Cojocaru: Mai rămâne o lună până la marcarea a două decenii de la declararea Independenței de stat a Republicii Moldova prin votul nominal al deputaților în ultimul Soviet Suprem al fostei RSS Moldovenești – instituția legislativă de vârf care a intrat în istorie ca Parlamentul Independenței. În legătură cu acest eveniment istoric merită, poate, să ne întrebăm dar cum va intra în istorie actualul Parlament al Republicii Moldova?

Europa libera: Deputații din actual legislatură abia de si-au început activitatea. Nu este prea devreme pentru a ne pune o asemenea întrebare?

Gheorghe Cojocaru: Și da, și nu. Da, într-adevăr, s-ar putea să fie prea devreme pentru a pune o asemenea întrebare, mai ales că actualul Parlament nu activează decât ceva mai mult de o jumătate de an, nu, pentru că de tot atâta timp instituția legislativă funcționează, a adoptat o serie de legi și acte normative și are deja o imagine întipărită pe retina cetățeanului…

Europa libera: Și cum arată această imagine?

Gheorghe Cojocaru: Nici pe departe una monocoloră. Este o imagine într-o mișcare continuă, adeseori confuză și în culori șterse, uneori stridente, care irită privirea și trezesc dezgustul, alteori, dimpotrivă, în tonuri ceva mai calde care sugerează un optimism moderat. Imaginea instituției legislative o formează, înainte de toate, cele trei partide liberale și democrate de la guvernare, mai puțin opoziția comunistă care se află practic într-o prelungită vacanță parlamentară.

Europa libera: În ce măsură scandalurile din Parlament influențează modul în care cetățenii percep această instituție și rolul ei în societate?

Gheorghe Cojocaru: Sondajele de opinie au arătat mai de fiecare dată un grad scăzut de încredere al cetățenilor față de această instituție și, astfel, este clar că scandalurile din Parlament compromit și mai mult imaginea legislativului. Cu toate acestea, de fiecare dată când au loc alegeri parlamentare, în termen sau anticipate, o majoritate a cetățenilor participă la vot, ceea ce demonstrează că societatea, în ansamblul ei, percepe ca necesară și indispensabilă instituția Parlamentului.

Europa libera: Acum, când deputații își fac deja planurile de vacanță, care este cea mai importantă realizare și cel mai usturător insucces al acestui Parlament?

Gheorghe Cojocaru: O realizare este însuși faptul că acest Parlament există într-o formulă democratică și funcționează, că încearcă să identifice modalitățile de depășire a crizei constituționale, că arată că are resurse să supraviețuiască în aceste condiții de loc simple, iar insuccese, cred, sunt mai multe, și e și firesc să fie așa într-o instituție în care există o competiție a opiniilor și pozițiilor. Important este ca realizările să fie pe măsura așteptărilor oamenilor.
Previous Next

XS
SM
MD
LG