In mod tradițional, ultima săptămînă a lunii iulie în Germania este dominată pe plan cultural de deschiderea Festivalului de la Bayreuth, locul de cult al operelor lui Wagner și evenimentul, de departe, cel mai monden al anului în lumea operei. Și tot în mod tradițional, cum se întîmplă de mai bine două decenii, și anul acesta celebrul festival de operă este în același timp scena unor confruntări de opinii acerbe, pentru a nu le numi de-a dreptul scandaluri cu iz politic și financiar.
Agenda culturală: Controverse în jurul Festivalului de la Bayreuth 2011
Inaugurat în 1876, de Wagner însuși cu tetralogia sa, Inelul Nibelungilor, Festivalul de la Bayreuth continuă să fie un eveniment cultural la scară mondială, lăsînd mult în urmă alte mari festivaluri de operă, cum sînt cele de la Salzburg, creat în 1920, sau de la Glyndebourne, datînd din 1934.
Festivalul, condus astăzi de Eva Wagner-Pasquier, fiica lui Wolfgang, nepot al lui compozitorului și de sora sa vitregă Katharina Wagner, a rămas o întreprindere de familie, în ciuda modificărilor statului său privilegiat, intervenite în ultimii ani. De aici și primul scandal al anului acesta, legat de lipsa de transparență în alocarea biletelor, prea multe, s-a spus, acordate cu titlu de gratuități unor personalități politice influente, ca și societăților Wagner din întreaga lume, care sprijină Festivalul. Cum acesta este acum în mare parte sponsorizat din finanțele statului, cel federal și cel bavarez, s-a cerut, pe bună dreptate, un control asupra deciziilor vădit subiective ale familiei.
Nemulțumire și în ceea ce privește organizarea relativ fără miză a ediției din acest an care, întîmplător, este cea de-a o suta. A serba evenimentul ar fi însemnat însă o imersie implicită în istoria festivalului, cu referiri la perioadele în care acesta a fost suspendat, în anii celui de-al doilea război mondial, îndeosebi, și pînă la începutul anilor ’50, ce au coincis cu denazificarea sa, atît cît a fost.
Cele două surori care conduc Festivalul au preferat să-și concentreze eforturile pe anul 2013, cînd se împlinesc 200 de ani de la nașterea lui Wagner și cînd se intenționează o punere în scenă monumentală a tetralogiei. Dar, nici aici lucrurile nu sînt simple. Regizorul de notorietate ales, Wim Wenders și-a anunțat în timpul negocierilor intenția de a filma în formulă tridimensională, live, spectacolele, ceea ce ar fi crescut substanțial costurile de producție.
Sub pretextul că sanctuarul lui Wagner nu poate fi transformat într-un studio de filmare monden, surorile au respins ideea, iar Wim Wenders nu a ezitat să se retragă imediat și zgomotos din pertractări. De aici o doză de nervozitate printre organizatori, dat fiind timpul relativ scurt pentru montare și repetiții, însoțită de comentarii dezagreabile în lumea operei despre refuzul modernității de către păzitoarele templului de la Bayreuth.
In ultima clipă, s-a găsit totuși o ieșire iar Katharina Wagner a anunțat, la deschiderea Festivalului, numele noului regizor ales, Frank Castorf, un veteran al teatrului Volksbüne din Berlin, cunoscut pentru puneri în scenă provocatoare.
Controversele nu s-au oprit nici pe departe aici. Intr-un lung interviu cu Der Spiegel, în ajunul serii inaugurale, Nike Wagner, verișoara celor două surori, fiica regizorului Wieland Wagner, și-a exprimat nemulțumirea că în anul aniversar Liszt, - socrul lui Wagner, marele compozitor de la a cărui naștere se împlinesc în octombrie 200 de ani -, organizatorii Festivalului l-au trecut complet cu vederea.
Nike a pus degetul pe rană reamintind că Liszt a încetat din viață la 31 iulie 1886, în timpul Festivalului, în indiferența totală a familiei, ocupată cu... recepția din Vila Wahnfried.
Aceeași indiferență astăzi și față de Wieland Wagner, care a preluat conducerea Festivalului exact cu 60 de ani în urmă, creînd cu punerile sale în scenă Noul Bayreuth, scuturat de praful și ideologia antebelice.
In fine, în același interviu cu Der Spiegel, Nike Wagner a redeschis cutia Pandorei, reamintind pe larg de filonazismul familiei, de relațiile apropiate cu Hitler și lansînd întrebarea retorică: „Și-a uitat oare orașul trecutul?...”
Răspunsul e simplu, negativ, iar Katharina și Eva Wagner-Pasquier au vrut să o demonstreze în felul lor, invitîndu-l pe dirijorul Roberto Paternostro cu Orchestra de Cameră din Israel să concerteze la Bayreuth, cu un program alăturîndu-l lui Wagner, pe Mendelssohn, Mahler și un compozitor contemporan israelian. Ceea ce a dat naștere unui nou aproape scandal și unor imense controverse în lumea artelor și în presa internațională. Cum era de așteptat, israelienii nu au fost invitați să cînte în templul lui Wagner, ci în mai modesta sală de concerte de la Bayreuth, în marginea Festivalului.
In ciuda bunei credințe a dirijorului italo-austriac și evreu, Roberto Paternostro, și a susținătorilor săi, ce încearcă să distingă între muzica și gîndirea antisemită a compozitorului, este greu să se treacă cu vederea istoria, memoria și aspectul etic al actului artistic.
Ideea era repetată cu cu o zi în urmă de Gottfried Wagner,
strănepotul compozitorului, stabilit în Italia și care declara ferm pentru cotidianul Corriere della Sera: „Wagner a fost modelul cultural al lui Hitler, iar teoriile sale nu sînt străine de ce a urmat la Auschwitz. Nu se poate spune că muzica e frumoasă fără să te gîndești la tot restul [...] Nu a venit momentul de a șterge totul cu buretele de pe Wagner. Este nevoie să recompunem
istoria, nu să falsificăm adevărul. In arhivele inaccesibile de la Bayreuth există încă peste 200 de scrisori [nepublicate] ale lui Hitler. [...] A invita Israelul la Bayreuth nu e decît o operațiune publicitară pentru a încerca să se șteargă acest trecut.”
