Linkuri accesibilitate

Germania și chestiunea imigrației islamice


La o dezbatere cu asociațile islamice din Germania
La o dezbatere cu asociațile islamice din Germania

85% dintre migranți sunt dornici de integrare în Germania și doar 15% nu doresc să se integreze.



În Germania trăiesc peste 3 milioane de musulmani, marea majoritate turci iar dublul atentat din Norvegia a redeschis şi aici discuţia despre integrarea musulmanilor, despre măsura în care majoritarii sunt dispuşi să-i accepte. Institutul germano-american dela Freiburg a organizat un seminar, sub titlul provocator de „Cine se teme de omul negru”. Invitat a fost Aiman Mazyek, preşedintele Consiliului central al musulmanilor din Germania. Iolanda Bădiliţă a fost prezentă şi relatează:

Venit pe lume in 1969 la Aachen, fiu al unui inginer sirian si al unei jurnaliste germane, Aiman Mazyek a spune ca fracturarea societatii germane incepe inca din copilarie.

„Cunoasteti jocul «Cui ii e frica de omul negru?» Il jucam la la scoala, la orele de sport. Tin minte ca in sala de sport se aduna toata clasa si incepeam jocul. Cineva intreba: „Cine se teme de omul negru?“ Iar raspunsul era: „Nimeni!“ Iar eu ma simteam cu adevarat acel om negru, fiind singurul brunet si cu ochi caprui.

Islamul si musulmanii au o lunga traditie aici in Europa si in Germania, iar in constiinta publica aceasta comunitate a fost asociata cu o anumita teama de straini, de teama. Vedeti, am sadit aceasta teama in mintile copiilor, a fost mai intai o joaca iar acum a devenit ceva foarte serios. "

Presedintele Consiliului Central al Musulmanilor din Germania crede ca mass media a contribuit decisiv la conturarea acestui fenomen. Si, desigur, crearea acestui potret de „inamic public” a fost accentuat si de discursurile publice ale responsabililor politici si de interesele geopolitice care au vizat lumea araba si islamica.

„Islam violenta, Islam si terorism sunt combinatii de notiuni care sunt pe buzele tuturor in zilele noastre. Terorismul nu are de fapt nici o religie. Teroristii nu fac de fapt nici o diferenta intre o religie sau alta. Si, iata, si musulmanii pot fi tinte ale unor astfel de atacuri. Daca ne este teama de asta? Deocamdata nu... De ani de zile incercam sa explicam aceste contradictii si faptul ca adeptii majoritari ai islamului nu trebuie confundati cu cazurile izolate de teroristi musulmani.

Populismul de dreapta, extremismul de dreapta au fost alimentate ani de zile de aceasta prezentare mediatica constant gresita a Islamului si a pericolului de islamizare a tarilor. Pe mine nu ma mira asadar cat de viguroase au devenit miscarile de dreapta. Expertii in securitate sunt de parere ca frica de Islam este una dintre cele mai bune si mai importante tactici de a castiga adepti prin aceasta lupta impotriva islamizarii tarilor.”

Anul trecut, un politician SPD, fostul membru al consiliului director al Bundesbank, Thilo Sarrazin publica sub titlul „Germania se desfiinţează” o carte care dezvaluia cat de adanca este neintelegerea la varf a a celei mai mari minoritati germane, cea turca, si cat de nepregatita este clasa politica germana sa faca fata valului de imigranti de care, ca o ironie a sortii, economia sa are nevoie. Este Germania pregatita sa isi priveasca comunitatea musulmana cu alti ochi decat cei ai domnului Thilo Sarrazin?

„Atat presedintele tarii cat si alti politicieni de rang inalt sunt sunt de parere ca musulmanii reprezinta o varietate in unitatea Germaniei. Iar aici ajungem la problema integrarii migrantilor. Gasesc ca este nedrept ca ani de zile sa le limitezi posibilitatile de dezvoltare migrantilor si apoi sa pui doar pe seama lor vina de a nu se fi integrat. In Germania in domeniul migrantilor calificati avem mai multe plecari decat veniri.”

Potrivit statisticilor in Germania traiesc peste trei milioane de musulmani. Iar numarul lor creste o data cu tensiunea dintre cei care cred in semnul crucii si cei care cred in semiluna. Aiman Mazyek este convins ca societatea germana ar fi mult mai impacata cu sine daca s-ar vorbi despre nevoia economiei germane de a atrage migrantii calificati, fie ei si musulmani.

85% dintre migranti sunt dornici de integrare in Germania si doar 15% nu doresc sa se integreze. Mazyek este un sustinator al ideei potrivit careia daca media si oamenii politici s-ar concentra pe cele 85 de procente unde integrarea functioneaza si nu pe cele 15 unde ea nu functioneaza, Germania nu ar avea de ce sa se teama de evenimente tragice ca cele din Norvegia.
XS
SM
MD
LG