Perestroika lui Gorbaciov, lansată în 1985, a vizat nu doar reforme de ordin intern al regimului sovietic, dar şi schimbări de optică în ceea ce priveşte relaţiile internaţionale. „Noua mentalitate” era denumirea noii paradigme a politicii externe sovietice şi ea prevedea o destindere a relaţiilor cu Vestul, în primul rând cu Statele Unite. Chestiunea esenţială era aceea a dezarmării nucleare, aşa cum stipulau oficialii sovietici sau a reducerii arsenalului nuclear, ca să invocăm o formulă mai realistă şi mai precisă cu care opera partea americană.
Prima destindere apare în relaţiile sovieto-americane la începutul anilor 1960, după criza rachetelor din Caraibe. O a doua etapă a coincis cu anii 1970 şi s-a încheiat în 1979 o dată cu invazia sovietică a Afganistanului. Noul preşedinte american, Ronald Reagan, ales în 1980, deşi perceput în memoria colectivă ca un „şoim” (hawk), cu o reputaţie de lider dur şi luptător neostoit cu „imperiului răului”, aşa cum etichetase el Uniunea Sovietică, a fost de fapt iniţiatorul noii destinderi care a dus în ultimă instanţă la sfârşitul Războiului Rece.
Din 1985, tratativele privind reducerea arsenalului nuclear au fost reluate, dar s-au desfăşurat anevoios, când din cauza unor chestiuni de ordin electoral la americani, cum a fost cazul în 1988, când din cauza unor puseuri conservatoare la nivelul conducerii sovietice.
În cele din urmă, la 31 iulie 1991 – iată acum 20 de ani – Tratatului de reducere a armelor nucleare, numit şi START 1, a fost semnat între Mihail Gorbaciov şi urmaşul lui Reagan la preşedinţia americană, George Bush. Potrivit acestuia, cele două superputeri se angajau să-şi păstreze doar câte 6000 de rachete cu focoase nucleare, iar restul – să le distrugă într-un interval de 7 ani.
Tratatul a intrat în vigoare abia în 1994, principala problemă care apăruse între timp fusese colapsul URSS. În 1992, la Lisabona, la tratat au aderat noile state post-sovietice, care pe lângă Rusia – Ucraina, Belarus şi Kazahstan – deţineau şi ele arme nucleare, de altfel mai mult decât cele ale Franţei, Marii Britanii şi Chinei luate împreună. A fost cel mai cuprinzător tratat din istoria secolului 20 în ceea ce ţine de distrugerea masivă a armelor nucleare.
Procesul de reducere al focoaselor nucleare, la care s-au angajat părţile americane şi post-sovietice, a fost încheiat în 2001, la momentul acela fiind distruse 80 la sută din potenţialul celor 2 superputeri din 1991. Odată cu asumarea unor angajamente ferme de distrugere a unei proporţii impresionante a focoaselor nucleare americane şi sovietice, Războiul Rece clasic, cu corolarul său de echilibru al terorii, luase sfârşit.
