Linkuri accesibilitate

Turcia: un control civil asupra armatei ?


Generalul Necdet Ozel numit interimar la conducerea Marelui Stat Major
Generalul Necdet Ozel numit interimar la conducerea Marelui Stat Major

Garton Timothy Ash: „sfârşitul poziţiei dominante a militarilor în societatea turcă; a fost stabilit controlul civil asupra armatei”.




În Turcia, conducerea civilă a ţării decide pentru prima dată săptămâna aceasta cine va conduce armata – o armată care a înfăptuit trei lovituri de stat în ultimii peste 50 de ani, dar a cărei putere s-a diminuat pe fundalul reformelor sprijinite de Uniunea Europeană. În ultimii doi ani, conducerea armatei şi guvernul cu rădăcini islamiste de la Ankara s-au aflat într-un război al declaraţiilor pentru supremaţie. Un război pe care premierul Recep Tayyip Erdogan pare pe cale să-l câştige. Alexandru Eftode rezumă relatările agenţiilor de ştiri:

Primul ministru, liderul partidului de guvernare AK a deschis, luni, o conferinţă de patru zile pentru a-i înlocui pe principalii patru comandanţi ai forţelor turce.

Şeful statului major, Gen Kosaner şi comandanţii forţelor terestre, navale şi aeriene şi-au dat demisia, vineri, în semn de protest faţă de procesele împotriva altor generali turci suspectaţi de complot. Cei patru au demisionat la câteva ore după ce un tribunal turc i-a pus sub acuzare pe 22 de suspecţi, inclusiv câţiva generali şi ofiţeri, pentru o campanie pe internet menită să submineze guvernul.

Este una dintr-o serie de acuzaţii care își au originea într-un presupus complot pregătit în 2003 sub denumirea „Barosul”. Aproximativ 200 de ofiţeri se află în arest pentru conspiraţie, 28 vor fi judecaţi luna viitoare.

Ofiţerii vizaţi spun că acuzaţiile au fost fabricate şi că se bazează pe planurile unui exerciţiu militar, menit să instruiască armata cum să facă faţă unei revolte. Procurorii spun însă că acele planuri descriau bombardarea moscheelor şi provocarea tensiunilor cu Grecia pentru a crea haos politic şi justifica un puci militar.

Luni, premierul Recep Tayyip Erdogan s-a aflat de unul singur în prezidiul Consiliul Militar Suprem, structura care decide principalele numiri în conducerea armatei turce, a doua ca mărime din NATO. Cinci din cei 14 generali membri au lipsit. În afară de demisionari, al cincilea absent este un general aflat în arest printre cei acuzaţi de implicare în conspiraţia „Barosul”.

După deschiderea şedinţei, primul ministru a luat parte în cursul zilei la o vizită tradiţională la mausoleul lui Ataturk, fondatorul Turciei moderne. Armata s-a considerat tot timpul drept apărătoarea republicii seculariste înfiinţate de Ataturk în 1923 pe ruinele Imperiului Otoman. La mormâtul liderului politico-militar, premierul provenit dintr-o mişcare islamică a scris că „forţele armate turce fac astăzi un pas major pentru a-şi îndeplini obligaţiile de apărare şi a-şi îmbunătăţi viziunea”.

Agenţia Reuter comentează că demisia conducerii armatei poate adânci polarizarea societăţii turce. Ea are loc într-un moment în care partidul AK al premierului Erdogan, câştigătorul recentelor alegeri parlamentare pentru a treia oară la rând, are nevoie de consens pentru adoptarea unei reforme constituţionale majore.

Pe de altă parte, însă, rezultatele alegerilor din iunie arată că mulţumirea alegătorilor turci faţă de creşterea economiei sub Erdogan este mai mare decât îngrijoraţi că acesta ar concentra în mâinile sale prea multă putere.

Analistul Timothy Ash, citat de Reuters, spune că temerile iniţiale privind ciocniri mai puternice între armată şi guvern s-au micşorat. „Opinia generală după demisiile de vineri este că ele marchează sfârşitul poziţiei dominante a militarilor în societatea turcă şi că, în sfârşit, a fost stabilit controlul civil asupra armatei”, spune Ash.

În acelaşi timp, alţi analişti şi-au exprimat îngrijorarea că întemniţarea a sute de ofiţeri şi întreruperea continuităţii la vârf poate afecta capacitatea armatei de a se opune unui val proaspăt de violenţe separatiste în sud-estul ţării. Reamintind de această provocare, gherilele kurde au ucis luni trei militari turci în est.

Primul ministru l-a desemnat deja ca şef interimar al statului major al armatei pe generalul Necdet Ozel, lăudat de presa pro-guvernamentală drept un constituţionalist. Dar numirile definitive la conducerea armatei nu vor fi făcute până joi. Abia la încheierea Consiliului Militar Suprem se va vedea câtă putere asupra armatei va căpăta premierul Erdogan.
  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

XS
SM
MD
LG