Linkuri accesibilitate

Ministrul justiției se opune unei legi a amnistiei (Adevărul)


Sondaj despre opiniile cetățenilor de origine rusă (Komsomolskaia Pravda).




Cotidianul Adevărul scrie că „ministrul Justiţiei, Oleg Efrim, a declarat că nu va promova un proiect de lege cu privire la amnistie, aşa cum i-a cerut preşedintele ţării Marian Lupu.” [...] Ministrul este citat spunând că iniţiativa legislativă cu privire la amnistie nu va fi promovata pentru ca au fost deja câteva legi de acest fel, iar în baza unora mai pot fi eliberaţi condamnaţii care îşi ispăşesc pedeapsa pentru un anumit tip de infracţiuni. [...] Ministrul îşi mai agrumentează poziţia prin faptul că „multe dintre persoanele amnistiate recidivează”.

Tot Adevarul scrie ca băncile moldoveneşti au afişat pe paginile lor web zeci de anunţuri precum că vând în calitate de creditor gajist mai multă avere. Oferta este extrem de diversificată: vinării, fabrici de spirt, de conserve, terenuri şi clădiri nefinalizate, tehnică agricolă, utilaje, automobile sau chiar vinuri de colecţie.

În ziarul puteţi citi Timpul că „românii din satul Kamâşovka, regiunea Ismail, Ucraina se tem că ucrainenii le vor demola biserica. Mai multe organizaţii au trimis o sesizare Secretatului de Stat american Hillary Clinton, în legătură cu încălcarea drepturilor religioase ale românilor din Sudul Basarabiei”.

Şi tot în Timpul, George Damian scrie că „în lipsa lui Vladimir Voronin, Alianţa pentru Integrare Europeană riscă să se dezbine. Nici nu trebuie să facă foarte multe Voronin. Doar să se întâlnească întâmplător cu cineva. Să arunce o vorbă colo, altă vorbă dincolo. Şi gata scandalul. Dar acesta este pericolul cel mai mic. AIE are o mare şansă: poate pune Republica Moldova pe traseul integrării europene. Doar că nu prea face nimic în această direcţie”.

Moldova suverană publică articole de susţinătorii aşa numitei teorii a „moldovenismului” Vasile Stati şi Anatolie Dubrovschi. Ambii laudă perioada sovietică şi critică România.

Komsomolskaia Pravda citează un sondaj care spune că „16 procente din cetăţenii ruşi consideră că ar trebui să trăiască în aceeaşi ţară cu moldovenii”. Procentul, mai notează publicaţia, este mai mare decât numărul cetăţenilor ruşi care vor să intre în Uniunea Europeană.
XS
SM
MD
LG