Linkuri accesibilitate

Procesul Timoşenko şi viitorul Ucrainei (Moscow Times)


Carl Bildt: Modul cum evoluează Ucraina va avea mare importanţă pentru chiar viitorul Europei.


Nu e nici o îndoială că spectacolul jenant al procesului intentat fostului premier ucrainean Iulia Timoşenco, şi recenta ei arestare sub acuzaţia că ar fi tulburat şedinţele de judecată aduc mari prejudicii Ucrainei, scrie în „Moscow Times”, ministrul de externe al Suediei Carl Bildt.

Şi continuă: Nu e nici un fel de îndoială că modul cum evoluează Ucraina va avea mare importanţă pentru chiar viitorul Europei.

Revoluţia Portocalie a Ucrainei din 2004 a aprins speranţa unui nou val de reforme democratice în ţările din estul Uniunii Europene – o perioadă a aşa-numitelor revoluţii colorate. Curând însă, acele forţe care se temeau că vor pierde puterea în această vastă şi importantă regiune au început o contraofensivă hotărâtă.

Cu toate acestea, Ucraina a continuat să se îndrepte împleticit către Europa, păstrând câteva din câştigurile importante obţinute în 2004. Revenirea în 2010 a preşedintelui Victor Ianukovici a fost rezultatul unor alegeri libere şi corecte, şi după ceva timp a fost clar că el va urma calea deschisă de predecesorul său Victor Iuşcenko privind integrarea europeană. Asta în ciuda ameninţărilor voalate ale Rusiei. Dar o Ucraină democratică cu o economie deschisă ar putea influenţa şi drumul viitor al Rusiei.

Carl Bildt se referă în continuare la stadiul avansat al negocierilor pentru un acord de asociere Uniunea Europeană – Ucraina, care ar putea servi drept model pentru celelalte ţări din Parteneriatul Estic, dintre care Georgia şi Moldova se pregătesc pentru a începe negocieri similare.

Toate aceste progrese în integrarea europeană a Ucrainei au fost puse însă în pericol de procesul Timoşenko. Corupţia pe scară mare, scrie şeful diplomaţiei suedeze în articolul din „Moscow Times”, a adânc înrădăcinată în sistemul politic ucrainean, în special în jurul vechii reţele de conducte sovietice care duce gaz din Siberia în Europa de Vest.

Şi chiar dacă în politica ucraineană sfinţii sunt puţini, toţi, sfinţi sau păcătoşi, trebuie să aibă parte de o judecată onestă, nu de o judecată de paradă, în care vina e dinainte atribuită.

Domnia legii trebuie să fie respectată în cazul tuturor, şi puţini sunt aceia care cred că acuzaţiile împotriva Iuliei Timoşenko ar avea cea mai mică şanse să fie acceptate într-un tribunal occidental.

Totul are un iz de încercare politică din partea lui Ianukovici şi a sprijinitorilor săi de a scăpa de un oponent puternic înainte de viitoarele alegeri.

Negocierile cu Uniunea Europeană trebuie să continue – e o chestiune care are importanţă strategică pentru Europa – dar paşii următori vor depinde inevitabil de felul cum Ucraina îşi asumă valorile şi principiile care stau la baza integrării europene.

Şi dacă scenele bizare văzute la Kiev vor continua, chiar şi cei mai apropiaţi prieteni ai Ucrainei din Europa vor întâmpina greutăţi în a cere întărirea relaţiilor. Procesul Iuliei Timoşenko şi felul cum e ea tratată de către autorităţile ucrainene trebuie să fie nu numai oneste, ele trebuie să şi fie văzute că sunt oneste.

Viitorul Ucrainei rămâne deschis. E o ţară măreaţă care merită un viitor prosper şi sigur în familia Europeană. Din nefericire, judecata de paradă a Iuliei Timoşenko riscă să transforme Ucraina într-o rudă îndepărtată, scrie ministrul suedez de externe în încheierea articolului publicat în „Moscow Times”.
  • 16x9 Image

    Lucian Ştefănescu

    Lucian ȘTEFĂNESCU (născut la Cluj în 1959), ziarist, corespondent la Biroul RFE/RL de la București (din 1991) și apoi redactor în Serviciul românesc al Europei Libere de la Praga.

XS
SM
MD
LG