Litigiul dintre autorităţile centrale de la Chişinău şi cele din Autonomia Găgăuză pare să se prelungească, deşi i se caută soluţii. Premierul Filat, întors din concediu, s-a întâlnit cu başcanul Formuzal, iar presa a fost anunţată că s-a ajuns la o înţelegere: absolvenţii de BAC din Autonomie vor avea dreptul să susţină peste un an examenul restant la limba română dacă vor dori să dea la universitate. E un compromis, ca multe altele, găsit la repezeală, sub presiune, şi calificat de unii drept „o trădare naţională”, care amână găsirea unei rezolvări echitabile, una care să respecte legea, dar şi să ţină cont de datele problemei în zona locuită de găgăuzi.
Un punct de vedere de Vitalie Ciobanu
Conflictul, reanimat de chestiunea bacalaureatului, i-a făcut pe mulţi în aceste zile să caute şi să citească „documentele fondatoare” ale Autonomiei Găgăuze, pentru a înţelege excepţia pe care şi-o revendică etnicii găgăuzi în cadrul Republicii Moldova. Documentele respective sunt accesibile pe Internet şi oricine le poate consulta. Surpriza neplăcută pentru cetăţenii indignaţi de „tupeul” găgăuzilor, este că aceste documente consacră limba rusă drept limbă oficială, alături de limbile zisă „moldovenească” şi cea găgăuză, iar despre comunicarea între Chişinău şi Comrat susține că ar trebui să se poarte ŞI în limba rusă. Aceasta înseamnă, în realitate, că relaţia dintre centru şi enclava găgăuză se face DOAR în limba rusă. Şi e logic: de ce te-ai osteni să mai înveţi româna sau să angajezi traducători în limba de stat, dacă legea îţi oferă o alternativă convenabilă şi comodă? Returnarea de către găgăuzi a scrisorilor în limba română pe care Ministerul Dezvoltării Regionale le-a trimis la Comrat – episod în care autoritatea de stat a fost umilită –, se poate spune că are „acoperire legală”.
O altă clauză ambiguă fixată în legea de organizare a Autonomiei Găgăuze notează că, în cazul schimbării statutului internaţional al Republicii Moldova, etnicii găgăuzi au dreptul la autodeterminare. În epocă, autorii acestui document, în spatele cărora se întrezăresc interesele ruseşti, s-au gândit la eventualitatea Unirii cu România, şi acest aşa-zis pericol, să recunoaştem, a fost îndepărtat. Numai că între timp o asemenea stipulare capătă conotaţii mult mai extinse. „Schimbarea de statut internaţional” poate însemna şi aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană - un obiectiv pentru care s-a angajat actuala guvernare. Să ne amintim că şi Voronin, oricât ar părea de ironic, clama la vremea lui „vectorul european”. Aderarea la Uniunea Europeană implică, între altele, adoptarea aquis-ului comunitar, reforme profunde în toate domeniile, delegarea către Bruxelles a unor atribute ale suveranităţii naţionale ş.a. Se vor conforma găgăuzii unor asemenea cerinţe, vor accepta imperativul europenizării sau, la îndemnul prietenilor de la Moscova, care nu sunt deloc fericiţi de apropierea Moldovei de Occident, vor arunca în aer stabilitatea statului moldovean? Pentru că respectiva stipulare le oferă în realitate dreptul la secesiune, adică posibilitatea unui etern şantaj.
Şi iată cum de la un conflict legat de şcoală, moldovenii au ajuns să constate că, pe lângă „pietroiul” transnistrean, există şi un mic „bolovan” găgăuz... cu acte în regulă. De aceea, până a ne clama demnitatea naţională rănită, cred că ar trebui să vedem cum ne elaborăm legile şi cum le aplicăm. Că tot vom sărbători curând 20 de ani de Independenţă, iar părinţii fondatori ai acestui stat, aşezat pe nisipuri mişcătoare, se vor împodobiţi cu privilegii şi înscrişi cu litere de aur în Cartea Neamului.
