Linkuri accesibilitate

„Ca agenţie ONU suntem foarte preocupaţi de adâncirea sărăciei.”


La o masă rotundă organizată la Chișinău de Programul ONU pentru Dezvoltare
La o masă rotundă organizată la Chișinău de Programul ONU pentru Dezvoltare

Interviu cu Ben Slay, economist principal la Biroul pentru Europa şi CIS din cadrul Programului ONU pentru Dezvoltare.








După toate datele, macroeconomice, economia Moldovei se reface după criza din 2008-2099 şi mai repede decât economiile din Uniunea Europeana. Miercuri, Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” prognoza o creştere a produsului intern brut de 6,6%, prognoză mai optimist decât a guvernului şi FMI care vorbesc de o creştere de 5%. În comparaţie, în Uniunea Europeană se aşteaptă o creştere medie de sub 2 %, anul acesta si anul viitor. Şi tot „Expert Grup” pune rata anuală a inflaţiei, în Republica Moldova, la 8 %. Numai că economia Moldovei este mică şi foarte sensibilă la evoluţiile internaţioanale, între altele şi din cauza numărului mare de moldoveni care lucrază în afara ţării, în Rusia sau în ţările din Uniunea Europeană.

Acesta este şi motivul pentru care analistul economic al Programului ONU pentru Dezvoltare, Ben Slay a avertizat, într-un interviu acordat Europei Libere, că economia Moldovei, indiferent de datele pozitive macroeconomice, va avea de suferit dacă situaţia economică din Uniunea Europeană se degradează.

Opiniile economistului Ben Slay despre Moldova în contextul crizei financiare mondiale
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:03 0:00
Link direct


„Moldova este o economie mica si deschisa, puternic
Expertul ONU în economie Ben Slay

afectata de evoluţiile din economia globala. Chiar daca lucrurile arata bine la nivel macroeconomic, daca lucrurile merg rău in Uniunea Europeana si intr-o oare care măsura in America, atunci economia Moldovei va fi sigur afectata, efectul nu poate fi evitat”.

Mai mult el a atras atenţia că nivelul remitenţelor va fi afectat serios de o recesiune europeană. Pe de altă parte, economia rusă este mult mai ferită, consideră economistul de la PNUD, atâta timp cât preţul petrolului rămâne ridicat.

„Cred că este aproape sigur că şi in 2011 creşterea economica a Rusiei va fi mult mai mare decât a Uniunii Europene, aşa ca daca ne facem probleme despre Moldova si nivelul remitentelor, m-as uita in primul rând la situaţia din Uniunea Europeana si la legăturile intre UE, remitente , migraţie si Moldova....”

Un fenomen pe care economistul programului ONU pentru dezvoltare l-a constatat cu îngrijorare este faptul că deşi economia Moldovei creşte (nu numai în statistici), a crescut şi şomajul: rata şomajului s-a triplat din 2008, de la 3% la 9, 4% în primul trimestru al acestui an.

„Ca agenţie ONU dar mai ales ca program de dezvoltare suntem foarte preocupaţi de adâncirea sărăciei, de familiile vulnerabile, de fenomenul excluziunii sociale... Vedem cifrele economice foarte bune la nivel macroeconomic dar nu vedem că ar aduce mai multe locuri de muncă, o reducerea semnificativa a sărăciei, o reducere semnificativa a inegalităţii dintre regiuni; până nu constatam si in aceste domenii o îmbunătăţire a situaţiei, nu putem spune că Moldova a ieşit cu adevărat din criza care a început in 2008/2009”.

În aceste condiţii, întrebarea logică este de ce creşterea macroeconomică nu se răsfrânge şi asupra pieţii muncii, nu se resimte direct în buzunarul oamenilor? Ben Slay crede că este în primul rând vorba de un fenomen tipic economiilor în tranziţie şi anume că piaţa muncii reacţionează mult mai încet şi temător. La care se adaugă faptul că sectoarele care şi-au revenit mai repede după criză, cum ar fi agricultura, nu sunt neapărat şi cele unde s-au pierdut cele mai multe locuri de muncă.

„Locurile de munca nu se refac. Poate cea mai buna explicaţie este că în economiile in traziţie, piaţa muncii se adaptează cu întârziere la trendurile economiei in general. Chiar când economia se reface, firmele nu mai reangajează decât o parte din persoanele care au fost date afara. O alta explicaţie este că motorul acestei refaceri economice îl constituie sectoare, cum ar fi cel alimentar, care nu sunt neapărat si cele unde erau cele mai multe locuri de munca dar unde s-au pierdut cele mai multe”.
  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG