Linkuri accesibilitate

Rusia, rubla şi economia lumii


În decurs de o săptămîna rubla a scuzut cu aproape 4 procente
În decurs de o săptămîna rubla a scuzut cu aproape 4 procente

Economia Rusiei e dominată de preţul petrolului. De aceea, modernizarea economiei ruse va rămâne o prioritate pentru mulţi ani înainte.



Evoluţiile recente de pe pieţele financiare internaţionale au avut reverberaţii şi în Rusia, unde în decurs de o săptămîna rubla a scuzut cu aproape 4 procente. Într-o convorbire pe care corespondentul nostru Brain Whitmore a avut-o cu expertul economic al serviciului rusesc al Europei Libere, Serghei Seninsky acesta explică de ce presiunea asupra rublei va continua să crească, indiferent de „scenariile” economice şi financiare globale.

Serghei Seninsky: „Per total, efectul direct pînă acum asupra rublei a fost redus. A afectat puţin bursa rusească unde majoritatea tranzacţiilor sunt făcute de investitori străini. Bursa rusească a urmat aceleaşi evoluţii ca şi pieţele occidentale, dar economia Rusiei este foarte izolată de economia globală. În ciuda scăderii creşterii economice în occident, cererea pentru produsul rus cel mai important la export, aducă petrolul, nu a scăzut, de fapt chiar a crescut. Preţurile de la petrol au continuat să fie cel mai important element al economiei ruseşti. Experţii au folosit, de ani de zile, o formulă oarecum simplă de calculat a evoluţiei economiei ruseşti şi anume, pentru fiecare 10 dolari creştere la preţul petrolului, economia creşte cu 1 procent. Formula funcţionează însă şi în sens invers şi anume pentru ca economia rusească să crească cu un procent, preţul petrolului trebuie să crească cu 10 dolari. Ca efect al crizei, - spune expertul economic de la Svoboda, - după ce în luna mai preţul la petrol a fost foarte mare, el a scăzut ulterior cu peste 25 la suta. Produsul intern brut al Rusiei a crescut în primul pătrar al anului cu 4, 1 la suta, iar in al doilea cu 3,4 la sută.”

Cum se poate explica aceasta evoluţie, a fost întrebat Serghei Seninsky, cum poate fi susţinută această creştere economică, dacă ea este atît de dependentă de preţul petrolului?

Serghei Seninsky: „Aici stă întreaga problemă! Economia Rusiei este dominată de preţul resurselor naturale mult mai mult decît altele. Sute de companii şi întreprinderi în alte sectoare ale economiei se bazează pe resursele naturale. Cînd preţul la petrol scade, scade şi cîştigul companiilor şi asta se resimte în toate sectoarele economice. Pentru a reduce această dependenţă este nevoie de o diversificare a economiei ruseşti, care nu se poate face fără tehnologie avansată, şi aceasta va fi problema cea mai importantă a economiei ruseşti pentru mulţi ani de aici înainte. Şi ca să dezvolţi aceste industrii nu e nevoie numai să construieşti parcuri hi tech, ci şi să stimulezi competiţia autentică într-un sistem de piaţă deschis. Or, - spune mai departe expertul economic de la radio Svoboda, - sistemul economic din Rusia este dominat de favoritism, de relaţia cu structurile puterii şi de combinaţiile între afacerile particulare şi interesele de publice. Ca urmare capitalul particular pleacă din Rusia în altă parte.”

Serghei Seninsky mai spune şi că dacă situaţia actuală în balanţa dintre importuri şi exporturi se menţine la sfîrşitul acestui an, începutul celui viitor, surplusul comercial al Rusiei va dispare. Si dacă preţurile la petrol vor scădea atunci, atunci valuta care va intra în ţară va fi mai mică, dar cererea mai mare. Această situaţie, spune expertul economic de la radio Svoboda este puţin probabil să ducă la o devaluare rapidă a rublei, mai ales că Rusia are rezerve mari valutare, preturile la petrol nu o să scadă aşa de mult şi creşterea importurilor o sa fie şi ea încetinită. Dar chiar şi în acest scenariu, crede expertul Serghei Seninsky presiunea asupra rublei va creşte.
XS
SM
MD
LG