„Sînt mîndru să fac parte dintr-un guvern care a mărit și consfințit bugetul culturii în 2011”, afirma recent Frédéric Mitterand, ministrul culturii, într-un articol programatic în „Le Monde”.
Cultură și politică în Franța
In plină discuție despre măsurile necesare limitării daunelor produse de criza financiară internațională și de instabilitatea piețelor, dezbaterea culturală din Franța, pe fundalul alegerilor primare socialiste pentru desemnarea candidatului formațiunii la președinție, are fără discuție un grad de originalitate și, implicit, de interes.
„Am citit cele 30 de angajamente luate de Partidul Socialist. N-am văzut nicăieri cuvîntul artă!” - îi reproșa direct liderei socialiștilor, Martine Aubry, în „Liberation”, Christophe Honoré, un cineast și scenarist cunoscut. Venită la Avignon, în timpul Festivalului de teatru, Aubry și-a luat demagogic angajamentul de a spori bugetul culturii în proporție de „30 pînă la 50%”.
„Promisiune ideologică, simplistă, iresponsabilă, contradictorie, disprețuitoare”, a reacționat imediat presa, punînd în evidență că singura sursă anunțată pentru sporirea bugetului a fost promisiunea și ea contradictorie și contestată de a nu mai plăti orele suplimentare. „Așteptăm cu nerăbdare cum le va explica Martine Aubry muncitorilor că le va micșora puterea de cumpărare pentru a mări bugetul culturii” - reacționa un comentator. Cu atît mai mult cu cît, anterior, aceeași decizie de suprimare a orelor suplimentare fusese motivată de ea cu afirmația că va servi finanțării locurilor de muncă pentru tineri !
Discursul lui Martine Aubry la Festivalul de la Avignon
Imprecizia conducerii actuale a socialiștilor a fost taxată imediat cu ironie amară în fomula „La Avignon, Martine Aubry s-a crezut la Cannes și a cîștigat Palme d'Or pentru demagogie!”
Prin comparație, programul guvernamental apărat de
Frédéric Mitterand apare infinit mai convingător, dincolo de toate criticile ce i se aduc. „Mijloacele mobilizate de stat în favoarea culturii și a comunicării în anul 2011 se ridică la 8,4 miliarde de euro.
La care trebuie adăugate cele 750 de milioane, rezultat al marelui împrumut și destinate investițiilor de viitor, care vor constitui un accelerator formidabil pentru digitalizarea patrimoniului nostru”, afirma Mitterand, contrazicînd-o pe lidera socialiștilor. Martine Aubry declarase anterior că statul nu ar aloca decît 2,7 miliarde de euro ca buget al culturii.
Or, Frédéric Mitterand susține, scoțînd în relief și că spre deosebire de mai multe dintre statele partenere din Uniunea Europeană, - ca Marea Britanie, Italia, Spania, Portugalia și Olanda -, care au tăiat drastic bugetul culturii, Franța l-a sporit în perioada 2007-2011 cu 1,5 miliarde de euro. Un gest ce a avut ca principal beneficiar, spunea el, presa și mediile în general, după formula ministrului francez, „actori indispensabili ai dezbaterii noastre democratice și, concomitent, elemente fundamentale de acces la cultură.”
Frédéric Mitterand se declară mîndru și că pentru al doilea an consecutiv a obținut dezghețul așa-numitei rezerve de prudență, că a anunțat, la Avignon, alocarea a 12 milioane
de euro suplimentare pentru spectacol pe următorii trei ani, amplificînd sprijinul pentru companiile începătoare, pentru muzica contemporană, arta circului și a străzii.
După expresia sa faptul „este un semn de atenție față de politicile culturale și față de artiști cei care exprimă în aceași măsură prezentul și sînt o profeție de viitor.” Și, adăuga Mitterand, „în furtuna continentală, Franța a păstrat capul, a păstrat marile echilibre ale modelului ei cultural, adaptîndu-se la mediul nou ce se schițează la acest început de secol al XXI-lea”.
Intr-o demonstrație cu o tentă vădită electorală, demnitarul afirma și că „o politică a culturii nu se clădește prin lansarea unor cifre, nici a unor promisiuni imprecise de subvenții. Atît în cuvintele cît și în tăcerea liderilor socialiști, lipsește o viziune a exigențelor care alcătuiesc orizontul acțiunii culturale a Franței în Europa anilor viitori.”
Răspunsul socialiștilor în această instructivă dezbatere de politică și cultură, așa cum îl schița, tot în „Le Monde”, însărcinatul cu cultura, vice-președinte al regiunii Bretagne, Jean-Michel Le Boulanger, nu apărea mai convingător în retorica sa decît promisiunile fără acoperire făcute de Martine Aubry.
După opinia lui, „miza politicilor culturale de viitor o constituie nu numai democratizarea culturii, dar și respectarea mai clară a drepturilor culturale ale persoanelor, ce sînt în același timp cetățeni. Trebuie refuzate cu tărie ierarhiile impuse de două secole între culturile savante, născute din scris, și culturile populare, apărute din oralitate.” Primele ar fi reprezentate de marile instituții și puterea publică, în timp ce culturile populare „sînt lăsate inițiativei militante și asociative” locale.
Reprezentantul socialiștilor joacă pe o carte populistă atunci cînd scrie că politicile culturale de viitor trebuie axate în egală măsură, dincolo de democratizarea culturală, vis al lui André Malraux, pe cîntecele populare, culturile muncitorești și maritime, culturile urbane, pe Hip-hop sau arta străzii...” Imprecisă și discutabilă este și retorica socialistă afirmînd că viitorul constă în „a dezbate, a discuta, a confrunta culturile și nu a lăsa să se creadă că universalitatea este un bun cîștigat definitiv”.
Dezbaterea continuă dar în defavoarea socialiștilor după ce Bertrand Delanoë, primarul Parisului și suținător al lui Martine Aubry și-a anunțat intenția de a tăia cîteva milioane de euro din bugetul cultural al capitalei...
