Reprezentanta României la concursul de frumuseţe Miss Universe care va avea loc în Brazilia vrea să ia marele pot cu un costum inspirat de Vlad Ţepeş şi Dracula. A fost unul dintre secretele mărturisite pe drumul către aeroport.
Frumoasa vampiriţă nu cară cu ea în Brazilia ţepele de la Palatul Victoria. Nu a incendiat recoltele, de altminteri în acest an foarte bogate, şi nici nu a otrăvit fântânile cu nitriţi, că aşa se poartă prin România, să demonstreze că are cromozomii lui Dracula.
Va pune pe ea, în schimb, un costum sintetizând imaginea publică a vampirului care sugea sângele poporului mult-iubit. Va avea o pană de bufniţă prinsă în părul bogat, care imită cuşma voievodului şi mantia de vampir, neagră cu căptuşeală roşie. Sub aceasta se văd monstruos de clar atuurile care, combinate cu manşetele însângerate, s-ar putea să-i pună Brazilia la picioare de groază şi admiraţie.
E clar: sângele lui Dracula apă nu se face şi curge prin arterele tuturor românilor. Acest buletin de identitate ne face donatorii universali ai sângelui altora. Hemoragia românească de violenţă face audienţă şi la export, unde ocupă primele pagini sub titluri, cum altfel, sângeroase. Chiar dacă Dracula n-a existat, sunt unii Frankensteini care-l inventează.
La cererea publicului, proiectele de a-l scoate pe Dracula din mormânt şi a-l pune la treabă pentru a spăla imaginea României au mari sorţi de izbândă. Mai ales că unii ar putea strecura la nimereală, printre planurile de a promova pădurile de ţepe, schelele şi scheletele Parcului Dracula de prin registrele contabile.
Ministrul dezvoltării, Elena Udrea, a venit cu idei din China comunistă. Ea spune că mulţi chinezi ar vrea să vadă cum arată viaţa de apoi a comunismului, adică dacă am ajuns cu adevărat în epoca de aur a ideilor Marelui Salt Înainte. A doua doamnă a ţării vrea să le facă pe plac şi a început să pună pe picioare un Circuit roşu, care să includă locurile pioase ale comunismului. Să vadă toţi locuitorii noului cartier chinezesc cum s-a născut, a trăit şi cât de puţin a murit comunismul românesc.
Vor putea face escale la Scorniceşti, la Doftana şi, probabil, la Rahova, unde în subsoluri inima poliţiei încă bate puternic şi ritmic. Vor putea vizita amănunţit Casa poporului, atât de vastă că nu se poate să nu fi rămas vreo Mare Adunare Naţională pierdută prin subteranele ei.
E drept că, după cum spun unii cârcotaşi, în acest circuit ar trebui incluse, pe lângă Casa Poporului, palatul din Primăverii şi cabanele de vânătoare, şi lagărele comuniste unde s-a pierdut mare parte din speranţa de viaţă civilizată a României. Ar putea fi vizitate zonele rezidenţiale unde, în casele expropriate în interesul statului, locuiesc torţionarii şi activiştii comunişti, marii artizani ai unui sistem concentraţionar care-i inspiră şi azi pe nord-coreeni. Sau în sediile băncilor, partidelor, instituţiilor bugetare sau la locul de muncă unde fac atâtea pentru ţară să-şi merite milioanele din conturi.
Adevărul e că, în mediile freventate de demnitari trăiesc tot mai mulţi oameni care vor să vadă cum a trăit Nicolae Ceauşescu, acest nou Dracula al României, marele admirator al sângelui muncitoresc de pe drapel, vor să pipăie găurile gloanţelor din zidul execuţiei, zid care desparte, zice-se, România comunistă de cea capitalistă.
Circuitul roşu se va împleti armonios şi uneori va fi identic cu circuitul tradiţional Dracula. Traseele sunt previzibile, dar deocamdată secrete. Se mai lucrează la amănunte, mai ales că se prefigurează un al treilea circuit complementar, cel al României extreme.
N-o să vă vină să credeţi dar sunt unii care vor să vadă Roşia Montană, locul unde, dacă insistă un alt Ţepeş modern, preşedintele Băsescu, se va întinde o mare de cianură chiar acolo unde azi munţii sunt arşi de acizii exploatărilor miniere anterioare. Vor să vadă Copşa Mică şi gropile de gunoi, mai precis munţii de gunoi din marginea marilor oraşe.
Ar trebui să fie trecuţi pe hartă că, la ritmul ăsta, în câţiva ani vor fi vizibili ca Marele zid chinezesc, din spaţiul cosmic. Ba chiar sunt amatori care vor să facă turul spitalelor româneşti, să vadă maternitatea incendiată unde au murit atâţia copii sau spitalul în faţa căruia mor oamenii pentru că nu se găseşte cheia de la intrare.
Pentru o ţară care nu şi-a exorcizat marii demoni, vizitarea lor la domiciliu nu ar trebui să ne mire. Ceea ce e pentru unii curiozitate morbidă, pentru noi este un sentiment amestecat de vinovăţie şi nostalgie. De aceea lăsăm noaptea ferestrele deschise, să aibă pe unde intra strigoii, poate ajungem şi noi nemuritori şi reci ca ei.
