Linkuri accesibilitate

Zilele lui Gaddafi sînt numărate...


Comandanții din partea de vest a țării acționează mai mult sau mai puțin independent de liderii politici ai rebelilor, dar forțele rebele au stabilizat situația și au elaborat o strategie care dă rezultate.



In Libia, zilele regimului Gaddafi par numarate. Dar cine sint rebelii care, sprijiniti de NATO, ii pot lua locul dictatorului de la Tripoli? Corespondentul Europei Libere la Washington, Valeriu Sela.

Regimul Gaddafi pare intr-adevar sa-si fi epuizat capacitatea de a supravietui. Dictatorul este incoltit. Dar stirile cu privire la rebeli sint inca neclare. Exista coordonare intre generalii din capitala insurgentilor, Benghazi si unitatile aflate in est.

Pe de alta parte, comandantii din partea de vest a tarii, bogata in titei si unde Gaddafi lupta pentru supravietuire, actioneaza mai mult sau mai putin independent de liderii politici ai rebelilor. Dupa luni de zile de actiune relativ dezorganizata unitatile insurgente din est sint acum mai disciplinate. Fortele rebele au stabilizat situatia si au elaborat o strategie, care da rezultate.

Purtatorul de cuvint, colonel Ahmad Bani a spus ca acum unitatile din est sint in subordinea armatei nationale a insurgentilor, adaugind ca indisciplina este o problema a trecutului. Dar asta nu este adevarat in intreg teritoriul pe care rebelii actioneaza. Numeroase unitati care actioneaza cu un grad mare de autonomie sint militii islamice, care refuza sa se alature armatei nationale a insurgentilor.

Aripa politica a rebelilor, Consiliul National de Tranzitie a creat o comisie cu misiunea de a incuraja armonia intre formatiunile insurgente si incearca sa integreze militiile. Dar comunicarea intre Consiliu si unitatile din vest, care ataca capitala Tripoli este inca insuficienta.

Observatori arata ca unitati din vest isi desfasoarea actiunile independent de Consiliu. Sa’adun Zawayhli, un lider insurgent din vest, a spus ca unitatile de acolo inainteaza atunci cind cred de cuviinta si nu coordoneaza cu comandamentul rebelilor. Alte surse de la Benghazi arata ca totusi coordonarea este mai buna.

Purtatorului de cuvint al Consiliului arata ca liderii din Benghazi se coordoneaza cu insurgentii din vest atunci cind decizii strategice majore sint luate. Se pare ca descentralizarea deciziilor, de voie sau de nevoie, se explica prin anumite sensibilitati regionale. Estul tarii a fost neglijat de regimul Gaddafi si cei din est nu vor sa creeze senzatia ca doresc acum sa domine Libia, pentru ca asta ar crea resentimente in vestul tarii si ar putea fi speculat de regim.

Dar expertii spun ca daca Consiliul nu-si va afirma suprematia, atunci uniatile care nu i se supun acum ar putea sa continue sa o faca si dupa caderea regimului Gaddafi. Ei cred ca incercari de a dezarma aceste militii la acel moment vor fi mult mai dificil de materializat.
XS
SM
MD
LG