Linkuri accesibilitate

„Nu prea serbăm, avem de lucru acasă, pe deal...”



De Ziua Independenței pe Strada Independenței...

Sîmbătă, 27 august, Moldova va aniversa 20 de ani de independenţă. Va fi organizată o paradă militară, din România a fost adus steagul lui Stefan cel Mare, care va fi expus pe perioada aniversărilor, iar programul aniversărilor este extrem de bogat. Radio Europa Liberă va invită... pe strada Independenţei din Chişinău, astazi 25 august. Un reportaj semnat de Diana Răileanu.

Strada Independenţei, fosta Vosoidinenia – a apărut pe harta Chişinăului odată cu proclamarea Independenţei Republicii Moldova. Am fost curioasă să aflu de la mai mulţi trecători ce semnificaţie are pentru ei această sărbătoare.

Cu Diana Răileanu de Ziua Independenței pe strada Independenței...
Cu Diana Răileanu de Ziua Independenței pe strada Independenței...
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:19 0:00
Link direct



- „Stai pe harta Uniunii ca un strugure de poamă, şa-la-la, şa-la-la, şa-la-la...”

Europa Liberă: Moş Gheorghe, în toţi aceşti 20 de ani, matale te-ai simţit mai bine?

- „De loc nu m-am simţit bine. Eu ştiu că mi-am luat furca, grebla şi coasa şi m-am dus la pământul meu şi îmi lucrez moşia.”

Europa Liberă: Dar când era mai bine? Acum, cînd suntem independenţi sau înainte, când făceam parte dintr-o Uniune?

- „Cel mai bine o fost cu Leonid Brejnev, atunci rubla avea valoare şi 25 de copeici era obedu, dar acum nu înţelegi nimic.”

- „Acum e mai greu, cu ruşii a fost mai bine.”

Europa Liberă: De ce?

- „Tot era mai ieftin.”

- „Din Parlament şi Guvern nu ştiu a conduce Ţara Moldovei, ei ştiu numai să pună în buzunar şi să îngraşe burduhanele. La oamenii care stau în spital ei se gândesc? La invalizi se gândesc să le dea un ajutor?”

Europa Liberă: Ce v-aţi dorit dvs şi nu s-a schimbat în aceşti 20 de ani?

- „În loc să dea schimbarea înainte, ei o dau înapoi. Eu nu ştiu ce se gândesc ei în capul cela a lor, nu ştiu ce minte au.”

Am insistat să aflu şi părerea mai multor tineri.

- „Tinerii în ziua de azi au mai multă libertate în comparaţie cu tineretul din Uniunea Sovietică, deoarece atunci erau vremuri mai grele.”

- „Lipseşte o conducere bună, care s-au ocupa de independenţa ţării din toate punctele de vedere, nu doar ceea ce îi interesează pe ei. Să se gândească la popor.”

Trebuie să recunosc că feţele trecătorilor pe care i-am întâlnit pe strada Independenţei nu radiau a sărbătoare.

- „De loc nu simţim. Nici nu trebuie aşa sărbătoare. Nici nu ştiu, noi de Rusia depindem, de Ucraina depindem, de România depindem, ce aşa mare Independenţă?”

Europa Liberă: Deci, în realitate, nu suntem independenţi?

- „Sigur că nu suntem independenţi. Trebuie „Proletari din toată lumea uniţi-vă.”

Europa Liberă: Vă simţiţi mai liber?

- „Nu ne simţim liberi deloc. Dacă noi am ales democraţia, păi trebuie să fim o ţară democratică, dar conducerea ne duce de râpă.”

Europa Liberă: Dar în ultimii 20 de ani viaţa s-a schimbat în bine?

- „Nu aş zice. Nu o să fie bine matincă.”

Europa Liberă: Dar de ce?

- „Salariile tot mititele sunt la oameni.”

Europa Liberă: Ziua de 27 august pentru dvs e zi de sărbătoare?

- „Cam nu prea că e hram în sat degrabă. Avem de lucru cu

pământul, nu prea serbăm, avem de lucru acasă, pe deal.”

Europa Liberă: Dvs ce înţelegeţi prin independenţă?

- „Nimic nu pot să-ţi spun că unde dau e scump şi nu am pe ce.”

Europa Liberă: Pe 27 august Republica Moldova sărbătoreşte independenţa. Pentru dvs e o sărbătoare?

- „Serbează poate acei care au bine, dar noi nu putem serba că nu înţeleg sărbătoarea aceasta. La mine sărăcie o fost şi sărăcie este. Ce îmi ajută mie independenţa asta? Poate cuiva îi prinde bine, dar eu nu o înţeleg.”

De pe strada Independenţei, Diana Răileanu pentru Radio Europa Liberă.
Previous Next

XS
SM
MD
LG