Linkuri accesibilitate

Jalnica dragoste de fațadă față de Moldova (V. Ciobanu/Adevărul)


Ziua Independenței, șmecheri și profitori ai unei aniversări (Timpul).




Despre inițiativa mai multor televiziuni care ar încerca să forțeze telespectatorii să iubească Moldova macar de Ziua independenței țării, scriitorul Vitalie Ciobanu scrie în Adevărul că e jalnică și umilă această dragoste de faţadă pentru un loc în care te-ai născut printr-o întâmplare, printr-un capriciu al sorţii. Nu vreau să trăiesc într-o dictatură, ci într-o ţară care mă respectă. Și abia atunci n-am să mai folosesc ghilimele când vorbesc despre ea, încheie Vitalie Ciobanu.

Constantin Tănase scrie în Timpul că în ultimele săptămâni, în legătură cu împlinirea a 20 de ani de la declararea Independenţei, regimente întregi de şmecheri şi profitori demonstrează că anume pe ei i-a zidit meşterul Manole în temeliile acestui stat și caută premii, privilegii și certificate. Tănase crede că dacă istoria va reţine numele unei personalităţi din aceşti 20 de ani, care a făcut cu adevărat ceva pentru Moldova şi a iubit-o sincer şi până la lacrimi, acesta va fi Grigore Vieru.

Despre limbra rusă ca armă de distrugere in masă scrie George Damian. Moldoveniştii au acceptat printre dinţi că nu prea există deosebiri între limba română și moldovenească. Drept urmare, „moldovanul” adevărat este cel care vorbeşte limba rusă. Fără limba rusă „moldovanii” nu ar avea foarte multe diferenţe faţă de români. Dar în momentul în care intră în acţiune „arma” limba rusă se produce genocidul: între Prut şi Nistru românii se evaporă.

În Jurnal de Chisinau, Val Butnaru scrie că toţi cei care ne-au speriat în aceste două decenii că vom pierde piaţa Rusiei, că vom cumpăra gazele la preţ european etc., etc., iată că s-au dovedit a fi, în cel mai bun caz, nişte falşi profeţi. Rusia ne interzice mărfurile atunci când îi abate, iar gazele ni le vinde cum o taie capul. Despre ideea formării Regiunii Sud-Est citiți în articolul lui Val Butnaru.

Tot in Jurnal, Petru Bogatu scrie că nu ne mai „reîntâlnim cu România în Europa”. O luăm pe scurtătură. Ne întâlnim cu Europa în hotarele României și le aduce aminte cititorilor că o droaie de experți economici și politici prezic dezintegrarea Uniunii Europene în umătorul an.

Nicolae Negru revine la tema independenței și scrie că deşi textul Declaraţiei de Independenţă a fost acelaşi, motivul semnării a fost diferit pentru deputaţi. Ceea ce pentru unii însemna realizarea unui vis, o nemaipomenită şansă istorică, pentru alţii reprezenta o adaptare la realitate, o încercare firească de a nu se lăsa prins sub ruinele imperiului.
XS
SM
MD
LG