Linkuri accesibilitate

Restructurarea şcolilor, un proiect neterminat


Începutul anului şcolar a luat „prin surprindere” instituţiile aflate în proces de reorganizare.



Mai multe şcoli îşi încep activitatea în acest an în incertitudine, fie din lipsă de profesori, fie din cauza unor hotărâri întârziate ale consiliilor locale care trebuiau vara aceasta să decidă dacă închid, păstrează sau reorganizează instituţiile din localităţile lor. Liliana Barbăroşie relatează:

Gimnaziul din satul Saca, raionul Străşeni, este una din instituţiile despre care Ministerul Educaţiei crede că trebuie închisă sau reorganizată. Întîi de toate, pentru că a fost frecventată anul trecut de numai 34 de elevi. În consecinţă, întreţinerea unui copil în această şcoală a ajuns să coste 13 mii de lei anual, adică de trei ori mai mult decât alocă statul în astfel de scopuri.

Administraţia localităţii este de acord că aşa nu mai poate continua, doar că decizia de a reorganiza gimnaziul în şcoală-grădiniţă şi a trimite copii mai mari de a IV-a să înveţe la liceul din centrul raional a fost luată de consiliul local cu câteva zile înainte de 1 septembrie. Întîrzierea iată că dă mari bătăi de cap, afirmă Sergiu Donoga, managerul gimnaziului din Saca:

„Încă nu ştim nimic ce va fi. Mergem la 1 septembrie la direcţia raională să discutăm despre clase, unităţi de personal. Într-un fel, începem anul, dar fără claritate. Ca să ne transformăm în şcoală-grădiniţă trebuie multe de rezolvat. Să facem reparaţie, să cumpărăm mobilier, lavoare, canalizaţie… De închis e uşor, da de deschis - e foarte greu.”

Nu se ştie nici dacă primăria va putea să le pună la dispoziţie elevilor o unitate de transport, mai afirmă Sergiu Donoga, chiar dacă autorităţile centrale le-au cerut asta celor locale pînă statul va putea procura şi aduce în sate autocarele promise începând cu anul 2012:

„Cu transportul nu ştim noi dacă o să fie, cât de sigur este că va fi. Ei au promis, dar iarna la noi drumurile sunt blocate când sunt troiene şi câte 2-3 zile. Nu e exclus că pot să se răzgândească. Pot să zică – duceţi-vă cum se duc ceilalţi. Că la noi sunt copii care se duceau şi înainte la Străşeni…”

Şcoala din satul Saca nu este singura care îşi trimite în acest an copiii în localităţi învecinate la aşa numitele şcoli de circumscripţie. Luate oarecum prin surprindere, instituţiile gazdă nu vor reuşit să pună la dispoziţia elevilor nou-veniţi cămine, si nici primăriile nu sunt sigure că vor putea plăti pentru împrumutul unor autocare cu care să-i transporte pe copii pînă vin unităţile de transport promise de guvern.

Totuşi, există şi motive de optimism în legătură cu reforma iniţiată de Ministerul Educaţiei, aşa cum am aflat de la Valentina Ciobanu, unul din managerii noilor şcoli de circumscripţie create în urma restructurării:

„Suntem îndestulaţi 100 de procente cu cadre didactice. Toate disciplinele sunt predate de către specialişti. Adică profesorul de chimie predă doar chimia ş.a.m.d. Mulţi părinţi au anticipat reforma şi au adus copii din timp la noi. Au optat pentru învăţământ de calitate.”

În acest an, deficitul de cadre didactice este estimat la o mie de unităţi, locuri pe care autorităţile mai speră să le completeze din contul absolvenţilor şi pensionarilor.

Reformă cea mai aşteptată la nivel de instituţii şcolare este totuşi cea legată de schimbarea principiului de finanţare, aşa cum am aflat de la acelaşi director, Valentina Ciobanu:

„Pînă acum nu se ţinea cont. Este la noi un liceu cu 100 de copii şi au primit pentru reparaţii 150 de mii de lei, iar noi cu aşa o şcoală mare, cu 1 mie de copii, tot atât am primit. Acum cu reorganizarea aceasta o să se mărească bugetul şi noi sperăm că va fi spre bine.”

Pînă acum, finanţarea în învăţământ se făcea în funcţie de necesităţile reale ale fiecărei instituţii şcolare. Odată cu restructurarea, banii vor fi alocaţi în funcţie de numărul de copii. Astfel şcolile ar trebui sa fie atrase într-un câmp concurenţial, unde şcolile mai bune vor fi frecventate de copii mai mulţi, prin urmare vor fi şi finanţate mai cu dare de mînă.
Previous Next

XS
SM
MD
LG