Linkuri accesibilitate

Moldova de la Perestroikă la Independență - mărturii de arhivă și opinii de istoric


Igor Cașu: „o corespondenţă bogată, în ultimele luni ale existenţei URSS-ului arată în mod clar ataşamentul PCM-ului faţă de interesele centrului”.





Se vor împlini peste câteva zile 18 ani de când Partidul Comunist al Moldovei a fost repus în legalitate, după ce 20 de ani în urmă, la 23 august 1991, fusese interzis printr-un decret al Prezidiului Sovietului Suprem de atunci. De ce la acea vreme, în ciuda unei conjuncturi aparent prielnice, condamnarea comunismului, de fapt, şi scoaterea unei componente a PCUS în afara legii nu au avut sau, eventual, poate nici nu au putut avea caracterul unor acţiuni durabile? Vom discuta în această dimineaţă despre unele întâmplări ale trecutului, dar care revin cu insistenţă în actualitate cu istoricul Igor Caşu.

Interviul matinal la Europa Liberă: cu dr. Igor Cașu - Moldova de la Perestroikă la Independență
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:13:22 0:00
Link direct


Europa Liberă: Dle Caşu, 20 de ani împliniţi recent de la interzicerea Partidului Comunist al Moldovei, dar şi 18 ani după readucerea acestuia în legalitate, chiar dacă s-a restabilit altfel. Motivele invocate două decenii în urmă, la 23 august 1991, pentru scoaterea în afara legii a PCM seamănă mai mult cu o încercare de rechizitoriu sumar pentru condamnarea comunismului. Spus, însă, cu jumătate de gură şi realizat ulterior cu jumătate de măsură. De ce, de exemplu, din punctul Dvs. de vedere, atunci s-a recurs la un decret al Prezidiului, şi nu la o hotărâre a legislativului sau, eventual, la un decret prezidenţial?

Igor Caşu: „Situaţia era că în condiţiile componenţei de atunci a Parlamentului nu se aştepta ca să fie o decizie favorabilă în acest sens. Să ne amintim chiar despre modul în care s-a adoptat Declaraţia despre Independenţă.

Există mărturii că data de 27 august a fost aleasă şi pentru ca la şedinţă să fie prezenţi un anumit număr de deputaţi care ar vota favorabil această decizie. Şi să nu uităm că decizia de scoatere în afara legii a Partidului Comunist al Moldovei a fost adoptată pe 23 august. Deci, era şi acest detaliu.

Şi totodată, de ce decizia vine de la prezidiu? Pentru că acolo era
Alexandru Moșanu

sigur că această decizie va trece. Să ne amintim că atunci preşedinte al Parlamentului era istoricul Alexandru Moşanu şi în prezidiu erau membri care aveau o atitudine anticomunistă clară – e vorba despre Ion Hadârcă, Vasile Nedelciuc, Valeriu Matei ş.a.”

Europa Liberă: Faptul că decizia respectivă a fost luată de prezidiu şi nu a avut ponderea unei hotărâri a Parlamentului de atunci, de exemplu, a fost se pare un argument puternic al celora care au insistat ulterior asupra readucerii în legalitate a PCM. Iată ce-mi spunea, de pildă, la 2006 încă, ultimul prim secretar al Partidului Comunist Grigore Eremei…

Grigore Eremei în martie 2011
Grigore Eremei: „Eu am insistat întrucât asta nu am fost legitim. Pentru că nu a avut dreptul prezidiul Sovietului Suprem. Că nu Parlamentul a hotărât, da prezidiul Sovietului Suprem. Deci, prezidiul nu a avut dreptul. Una.

A doua: nu a fost motivul ca să fie primită o astfel de decizie. Deoarece Comitetul central al PCM nu a participat, nu a susţinut puciul, da dimpotrivă, a susţinut Constituţia, pe Gorbaciov, şi a fost unicul Comitet Central. Nazarbaiev şi toţi ceilalţi aşa şi au primit decizia, au susţinut puciul, da pe urmă s-au întors altfel. Înţelegeţi? Şi nu au avut dreptul. Şi acesta a fost un act nelegitim.

Şi atunci eu am umblat, să vă spun, devenise de-acuma preşedinte al Parlamentului Lucinschi, şi eu am umblat la Lucinschi vreo patru luni de zile ca să revadă hotărârea prezidiului. Şi el nu vroia. Şi totuşi l-am luat într-o zi de Guţu, pe Sobor şi ne-am dus la dânsul şi o revăzut ei hotărârea prezidiului şi cam o copiat hotărârea prezidiului din Ucraina faţă de partidul lor comunist. Şi atunci s-o restabilit Partidul.”

Europa Liberă: Ultimul lider al Partidului Comunist al Moldovei, Grigore Eremei. A fost, oare, într-adevăr PCM-ul de atunci unicul partid comunist care a condamnat puciul şi care, după cum a menţionat dl Eremei, s-a opus puciştilor?

Igor Caşu:
„Eu personal nu cunosc documente care să probeze afirmaţiile domnului Eremei. Dincontra, noi avem
La o dezbatere în studioul Europei Libere la Chișinău

o corespondenţă bogată, să spunem aşa, cu Moscova, în ultimele luni ale existenţei URSS-ului care arată în mod clar ataşamentul PCM-ului faţă de interesele centrului.

Să ne amintim aici în primul rând de participarea Partidului Comunist, implicarea lui activă în organizarea referendumului din 17 martie 1991.

Şi în acest sens, noi publicăm şi lansăm pe 1 septembrie un volum de documente pe perioada aceasta, ’89-91, un volum publicat împreună cu domnul decan al facultăţii de istorie, Dl Şarov, şi acolo avem, a propos, şi documente care probează această implicare a PCM contra legilor R. Moldova, deci încălcând legislaţia, şi avem şi scrisori ale lui Snegur, preşedintele de atunci, către Eremei personal în care îl atenţionează despre aceste încălcări.

Dl Eremei acum încearcă să-şi proiecteze imaginea unui luptător pentru independenţă, dar este foarte îndoielnic ce spune dumnealui. Pentru că avem din iulie 1991 o corespondenţă despre organizarea Conferinţei internaţionale despre Pactul Ribbentrop-Molotov, unde el cere condamnarea acestei rezoluţii, a acestei conferinţe internaţionale ş.a.m.d.”

Europa Liberă: Au ce au moldovenii cu stenogramele: în 2009 a ars în timpul dezordinilor o mare parte a stenogramelor parlamentului de până în 2001, se pare. Iar şi mai înainte a dispărut şi stenograma şedinţei de la 7 septembrie 1993, când a fost scoasă interdicţia asupra PCM. De ce să fi fost cineva interesat ca acea stenogramă să dispară nu numai în istorie, ci şi în neant?

Igor Caşu:
„Au mai dispărut, într-adevăr, foarte multe documente, nu numai stenograme. Aici cred că a fost o grijă specială a celor care au fost implicaţi în adoptarea acestor decizii. Nu pot să dau nume concrete pentru că pentru aceasta sunt necesare probe, dar cu siguranţă există o complicitate în sensul acesta. Un document care i-ar fi compromis. Cred că aici a fost o grijă specială, nu cred că ar fi fost întâmplător.”

Europa Liberă: A existat la 1993 o interpelare a 91 de deputaţi care cereau abrogarea deciziei Prezidiului din 23 august 1991, cerere căreia i s-a dat curs. Au fost citaţi însă şi lideri de atunci care ziceau că interdicţia asupra PCM nu era privită cu ochi buni de occidentali, ca fiind ceva nedemocratic. Au existat într-adevăr şi presiuni de acest fel?

Igor Caşu:
„Eu nu ştiu exact dacă în acel moment de repunere în legalitate a Partidului Comunist sub o nouă denumire, Partidul Comuniştilor, da, decizia din 7 septembrie 1993, dar cu siguranţă avem mărturii, de exemplu Alexandru Moşanu spune undeva că într-o vizită în Canada în septembrie 1991 a fost interpelat în acest sens de partea canadiană, a fost atacat deci pe acest subiect, personal a fost atacat că a iniţiat acest decret, sau decizia mai bine spus din 23 august 1991 de interzicere a Partidului Comunist, pe motiv că, spuneau canadienii, se încalcă în acest caz dreptul cetăţenilor la asociere liberă.

Deci, acum, în ceea ce priveşte septembrie 1993, pornind de la această mărturie, dar au fost şi altele în acest sens, eu nu exclud că ar fi fost şi o anumită să spunem aşa presiune din partea Occidentului. Dar nu trebuie să uităm că Occidentul nu este un monolit. S-ar putea ca aceste intervenţii să fi venit pe linia unor partide de stânga.

Să ne amintim de acele rezoluţii care au fost adoptate la nivelul Consiliului Europei, OSCE sau a Parlamentului European. Toate aceste iniţiative au venit din partea unor state foste comuniste şi să ne amintim că stânga europeană nu le-a susţinut. Deci, aici trebuie să facem o delimitare. Deci, dacă au fost, sigur că au fost pe această linie a stângii. Nu trebuie să generalizăm în acest sens.”

Europa Liberă: De altfel, odată ce dl Eremei amintea de o decizie adoptată în Ucraina, cum au procedat celelalte republici foste unionale faţă de partidele lor comuniste?

Igor Caşu:
„În partea europeană a fostei URSS s-au adoptat decizii similare cu cea de la Chişinău şi, de altfel, tot în 23 august 1991, când avem această hotărâre a prezidiului de la Chişinău, preşedintele Rusiei, Boris Elţin adoptă o decizie similară, ce-i drept de sistare a activităţii Partidului Comunist din Rusia, şi apoi avem peste câteva săptămâni de interzicere a partidului. În ceea ce priveşte Asia Centrală, Kazahstan, acolo s-a schimbat pur şi simplu denumirea partidului şi s-a preluat, automat a propos, averea acestui partid.”

Europa Liberă: Dle Caşu, acelaşi Grigore Eremei susţinea că patrimoniul partidului era deja devalizat în momentul când a venit domnia sa în funcţia de prim-secretar. Avem şi o mărturie a domniei sale în acest sens, în care spune că localnicii au deturnat banii şi patrimoniul partidului. Mai există credeţi vreo şansă să se afle măcar pentru istorie cum au fost deturnaţi banii partidului?

Igor Caşu:
„Eu cred că este dificil dacă nu chiar imposibil să aflăm toate detaliile în ce priveşte soarta averii partidului, pe urma căreia s-a speculat foarte mult. În schimb avem nişte indicii probate prin documente de arhivă că din ’90-91 partidul a investit în întreprinderi, în crearea de întreprinderi cooperative ş.a.m.d. Avem un document în care este vorba de 40 de milioane ş.a.m.d.

De aceea ceea ce spune dl Eremei s-ar putea să fie parţial
Igor Cașu în studioul Europei Libere

adevărat. Deci, când a venit el la putere după februarie 1991, în momentul în care Lucinschi pleacă la Moscova ca secretar pentru ideologie al PCUS, sigur că puterea financiară a PCM-ului nu era cea de altădată. Să ne amintim că în anii ’60 bugetul partidului era de cca. 3 miliarde de ruble, vă daţi seama este o sumă enormă. Şi în deceniile următoare numărul de membri de partid a crescut, s-a ajuns la un moment dat la 200 de mii de persoane.

De ce spun lucrul acesta? Pentru că cel puţin conform datelor oficiale cam jumătate din bugetul PCM-ului provenea din cotizaţii. Nu cred că vom afla vreodată toate detaliile acestea, pentru că întreprinderile acestea se creau pe nume de persoane fictive.

Avem o mărturie interesantă din care putem să deducem ce se întâmpla atunci. În 1991 clădiri ale PCM-ului trec nu ştiu de ce la o firmă elveţiană. Putem doar să bănuim că în spate erau aceiaşi comunişti. Deci, este foarte greu. Ca şi astăzi capitalul care este, să spunem aşa, transferat în zonele acestea off-shore, este foarte greu de văzut. Nu ştim nici astăzi de exemplu cine este în spatele la NIT. Doar bănuim, ş.a.m.d. Tot aşa este şi cu această avere a PCM-ului.”

Europa Liberă: Iată încă un mister care mai rămâne să fie elucidat. Dle Caşu, vă mulţumim mult pentru această discuţie.
XS
SM
MD
LG